Eveniment

Ziarul Financiar, citat în Financial Times despre suspendarea directorilor Aviva

Autor: Angela Placinta

21.09.2010, 23:54 239

Doi administratori ai subsidiarei din România a grupului Avivanu mai au dreptul să activeze pe piaţa românească de asigurări,după ce autoritatea locală de supraveghere i-a sancţionat deoarecea descoperit erori de contabilitate şi în procesul de conducere,scrie Financial Times în ediţia de vineri, 17 septembrie.
Janos Bartok, preşedintele Aviva, şi Shah Rouf, membru în consiliulde administraţie şi fost CEO, au fost sancţionaţi pentru 34 denereguli descoperite de autoritatea de supraveghere încontabilitate, managementul riscului, dar şi în proceduri pentruprevenirea spălării banilor, mai scrie cotidianul.

Ştirea a fost publicată de ZF marţea trecută şi a stârnit interesulFT deoarece Aviva este cel mai mare asigurător britanic şi unuldintre cei mai mari din lume.
Deşi în Marea Britanie Aviva este un adevărat gigant, în Româniacompania
s-a dezvoltat foarte lent, fiind condusă până în primăvara acestuian numai de expaţi. La intrarea pe piaţa locală în 2000, britaniciide la Aviva au adus pe postul de CEO un canadian, Carl Boehr.Ulterior, compania a fost condusă de un britanic de origineindiană, Shah Rouf, unul din cei doi administratori suspendaţi. Întoţi cei zece ani de la venirea în România britanicii au avut numaipierderi, iar afacerile au urcat destul de lent. În 2009 Aviva s-aclasat pe locul patru în asigurări de viaţă, cu subscrieri de 101mil. lei. Pierderea din 2009 s-a ridicat la 13,4 mil. lei (3,2 mil.euro), faţă de 21,3 mil. lei (5,8 mil. euro) în anulanterior.

"Cei doi manageri au contestat decizia CSA, care a fost luată înluna august, dar publicată pentru prima dată de Ziarul Financiar,un cotidian românesc, în această săptămână. Compania însăşi nu afost sancţionată, dar toate probleme identificate de CSA,autoritatea română de supraveghere în asigurări, au legătură cuîntreaga afacere şi cu dificultăţile legate de operarea în Europaemergentă", scria la sfârşitul săptă­mânii trecute cotidianulbritanic.
Asigurătorul britanic nu a comentat această problemă, dar persoaneapropiate de operaţiunile din România au precizat că societatea aluat imediat măsuri pentru a corecta problemele identificate şi aadus un nou CEO, de data aceasta local, Mihai Popescu, careanterior a lucrat pentru AIG.

Aviva România a făcut ieri prima precizare referitoare laretragerea autorizaţiilor celor doi administratori.
"Compania a implementat un plan de acţiune pentru a remediaaspectele identificate din trecut. Conform acestui plan, uneleaspecte au fost deja adresate. Celelalte au termen de implementarepână la finalul anului. Majorarea de capital de anul acesta şiinvestiţiile continue în operaţiunile locale reafirmă angajamentulAviva pentru compania din România", a declarat ieri pentru ZF MihaiPopescu.
Articolul publicat săptămâna trecută de FT mai precizează căRomânia este una dintre cele mai corupte state din UE, fiinddepăşită doar de Bulgaria, şi că în ultima perioadă autorităţile auînăsprit reglementările cu privire la prevenirea spălăriibanilor.
angela.placinta@zf.ro

Reguli mai stricte la vânzarea asigurărilor deviaţă

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a înăsprit regulile dinprocesul de vânzare a asigurărilor de viaţă, prin emiterea unuiordin care prevede realizarea unei analize a nevoilor financiareale clientului înainte de vânzarea poliţei şi prezentarea unui planpesimist privind evoluţia valorii contului acestuia, pe lângă celoptimist şi cu randament zero. Potrivit ordinului publicat luni înMonitorul Oficial, formularul de analiză financiară a clientuluitrebuie semnat de către cele două părţi înainte de încheiereacontractului. De asemenea, în cazul în care clientul alege oasigurare de tip unit-linked, asigurătorul trebuie să îi pună ladispoziţie prospectul fondului în care se va investi, care săcuprindă politica de investiţii, definiţiile celor mai importanţitermeni şi alte detalii. Înainte de vânzarea asigurării, agentultrebuie să îi prezinte clientului trei scenarii de evoluţie acontului său: optimist, pesimist şi cu randament zero. Noul ordin aapărut pentru a stopa abuzurile, după ce au fost mai multe cazuricând poliţele vândute nu corespundeau adevăratelor nevoi financiareale clientului sau profilului de risc al acestuia, iar agenţii auprezentat în principal scenarii optimiste cu privire la evoluţiacontului asiguraţilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO