Grecia

Sinergiile eleno-romane au adus 3 mld. euro in economia locala

25.03.2008, 23:26 19

Grecia reprezinta pentru romani mai mult decat o destinatie preferata pentru vacanta de vara. Investitiile directe realizate in Romania de la inceputul anilor '90 pana in prezent, estimate de Ambasada Republicii Elene la Bucuresti la 3 miliarde de euro (incluzand transferurile de capital realizate de companii elene din alte tari), plaseaza economia Greciei pe locul patru in clasamentul celor mai mari investitori straini.
Daca pana acum, sectoarele economiei locale vizate de investitiile grecesti au fost in principal serviciile financiare, telecomunicatiile, industria alimentara sau industria grea, intrarile de jucatori noi ar putea intari pozitia grecilor pe piete precum constructiile, energia regenerabila, retailul de electronice sau serviciile medicale, potrivit Ambasadorului Greciei la Bucuresti, Georgios Poukamissas.
In sectorul serviciilor din Romania, cel mai mult s-au remarcat pana acum bancile elene, care au creat aproximativ 8.500 de locuri de munca. Pe lista destinatiilor alese de capitalul elen in Romania urmeaza sectorul telecomunicatiilor, in care grupul OTE joaca in prima linie, cu o pozitie solida pe piata de telefonie fixa si cu o strategie bine definita pentru a castiga teren pe segmentul telefoniei mobile.
Grecii au adus pe piata romaneasca unul dintre cele mai valoroase branduri americane, Coca-Cola, prin intermediul imbuteliatorului local Coca-Cola HBC Romania, o companie cu aproximativ 3.000 de angajati. Alte companii mari din Grecia cu activitati locale de productie sunt Intracom Group, care detine producatorul de echipamente electronice si de telecomunicatii Intrarom. Acesta a realizat aproximativ jumatate din afaceri la export, in 2006.
Un alt grup elen, Mytilineos, activeaza in industria metalurgiei neferoase din Romania prin producatorul Sometra care se numara printre putinii investitori strategici din regiunea Copsa Mica.
Lista investitiilor grecesti in economia locala ar putea fi completata cu mii de alte nume, la Registrul Comertului fiind inregistrate in prezent aproximativ 4.000 de societati comerciale cu capital elen.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO