Media & Advertising

Consiliul de Administratie Viacom a acceptat divizarea

17.06.2005, 15:38 15

Membrii Consiliului de Administratie Viacom au votat pentru divizarea companiei, sustinånd planul propus de presedinte Sumner M. Redstone pentru a creste valoarea actiunilor companiei, relateaza The New York Times.

Redstone, care este si actionar majoritar al Viacom, urmeaza sa fie presedintele ambelor companii. Fiica sa, Shari E. Redstone, numita recent in functia de vicepresedinte nonexecutiv, se pare ca va detine aceeasi pozitie si in cele doua noi companii.

Divizarea, care urmeaza sa fie finalizata in primul trimestru din 2006, are ca scop crearea unei companii caracterizate de o dezvoltare accelerata, aceasta urmånd sa contina cele mai populare posturi de televiziune prin cablu ale Viacom, incluzånd MTV, Nicheledeon si Showtime. Pe långa acestea, va mai include Paramount Pictures si Simon & Schuster si va fi condusa de copresedintele companiei Viacom, Thomas E. Freston. Cealalta companie va include CBS si posturile sale de televiziune, publicitatea outdoor, posturile de radio si Paramount Television. Va fi condusa de celalalt copresedinte, Leslie Moonves.

Viacom nu a detaliat structura capitalurilor viitoarelor companii si nici proportia in care va pastra fiecare datoriile Viacom. "Exista o serie de factori care urmeaza sa fie determinati si care sunt foarte importanti pentru evaluarea viitoarelor companii. Intre acestia se numara partea din cele 7 miliarde de dolari (5,8 miliarde de euro) datorii pe care si-o va asuma fiecare companie precum si politicile de dividente aplicate de fiecare. De exemplu, ne asteptam ca CBS sa pastreze o parte mai mica din datorii, avånd in vedere profilul acesteia, care nu este axat pe crestere, ceea ce va creste rentabilitatea actiunilor", a spus Douglas Mitchelson, un analist media al Deutsche Bank.

Divizarea va fi supervizata de o comisie de tranzitie, care ii va include pe Redstone si pe fiica acestuia, precum si pe alti doi directori, Frederic V. Salerno si Philippe P. Dauman. Odata finalizata divizarea, fiecare companie va trebui sa-si aleaga propriul Consiliu de Administratie.

Decizia de divizare a fost precedata de intense dezbateri, dar votul final al Consiliului a fost unanim. La inceput, Shari Redstone a fost sceptica in ceea ce priveste planul tatalui ei, conform declaratiilor unor surse apropiate companiei. "Fiica mea nu s-a impotrivit nici o clipa. A vrut doar sa analizeze mai bine proiectul", a spus Redstone. El s-a aratat incåntat de rezultatul votului. "Probabil ca a existat si o anumita doza de scepticism dar, in final, in pofida indoielilor initiale, Consiliul de Administratie a votat in unanimitate", a adaugat Redstone. In viitor, el va pastra controlul asupra ambelor companii si a precizat ca nu vede nici un motiv pentru care relatia lui cu ceilalti directori s-ar modifica.

Divizarea companiei va rezolva unele probleme manageriale. Fara divizare, in momentul retragerii lui Redstone, Consiliul Viacom ar fi trebuit sa aleaga dintre Freston si Moonves pe viitorul director executiv. Divizarea va obliga compania sa atraga noi angajati, avånd in vedere ca va avea doua structuri corporative diferite.

In viitorul apropiat Freston si Moonves vor primi noi contracte si vor fi numiti directori generali. Anul trecut, fiecare a semnat o noua intelegere, fiind instalati pe posturile de copresedinti, intelegere care include si actiuni Viacom. Contractele nu au fost, insa, pe placul unor investitori. Redstone, Moonves si Freston au primit, in total, salarii si bonusuri de aproximativ 20 milioane de dolari (16,5 milioane de euro) plus actiuni in valoare de 33 milioane de dolari (27,2 mil. euro) in perioada in care pretul actiunilor Viacom scadea continuu.

stelian.vezentan@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO