Media & Advertising

Gala Premiilor EFFIE Romania, la sfarsitul lunii martie

12.12.2003, 00:00 22



Gala Premiilor EFFIE se va desfasura pe 27 martie 2004, pentru prima data in Romania. Evenimentul este organizat in Romania de Asociatia Agentiilor de Publicitate din Romania (RAAA) in colaborare cu divizia BTL a agentiei D'Arcy Romania - IMP. Comitetul de organizare al festivalului este format din: Radu Florescu (Saatchi & Saatchi), Peter Lysak (McCann Erickson), Mihai Ghyka (Interbrew), Manuela Necula (Bates 141).



In Romania, Premiile EFFIE vor beneficia de prezenta unui observator extern, trimis de Asociatia Americana de Marketing din New York, pentru a sprijini si supraveghea procesul de jurizare. Acest proces cuprinde doua etape, in timpul carora votul este anonim si confidential. Toate programele EFFIE folosesc conceptul de premiere aur, argint, bronz.



La Premiile EFFIE organizate in Romania vor participa campanii care s-au desfasurat in perioada ianuarie 2002 -- decembrie 2003. Pentru a se inscrie, agentiile trebuie sa completeze un formular care va fi pus la dispozitia lor.



Categoriile pentru care se acorda premii pot include: produse de larg consum, produse de lux, de folosinta indelungata, produse farmaceutice, servicii (profit & non-profit).



Taxa de participare va fi de 300 USD pentru agentiile membre IAA sau RAAA si 600 USD pentru celelalte agentii. Taxa este pentru fiecare campanie participanta. Termenul de trimitere a formularelor de inscriere este 26 ianuarie 2004, iar data limita de efectuare a platilor taxelor este 30 ianuarie. Formularele de inscriere vor fi puse la dispozitia agentiilor.



Juriul va fi format din: Adina Vlad (Synovate), Andi Dumitrescu (GfK), Andi Moisescu (PRO TV), Cedric Lecroix (Nestle), Christoph Vavrik (Danone), Cristian Manafu (Revista BiZ), Cristina Vulpe (Media & Advertising), Daniel Gavrila (Lowe), Marcho Kouumdjiev (Unilever), Michael Foley (Connex), Mircea Toma (Catavencu), Peter Jansen (Sanoma), Radu Budes (Splendid Media), Sotirios Marinidis (P&G), Titi Amzer (Revista Strategia), Violeta Ciurel (ING), Yves Gauthier (Orange).



La nivel international, premiile EFFIE sunt prezentate anual de catre Asociatia Americana de Marketing din New York, ca recunoastere a celor mai eficiente campanii de publicitate - campanii care au adus companiilor rezultate foarte bune din punct de vedere al indeplinirii obiectivelor pentru care au fost concepute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24