Media & Advertising

Pentru patriotii insetati din Rusia: Coca-Cola si Pepsi, feriti-va, vine Cola ruseasca!

24.09.2004, 00:00 68

O noua bautura racoritoare va ajunge pe rafturile supermarketurilor din Rusia, tintind consumatorii "care isi iubesc tara si cred in viitor", scrie The Moscow Times.
Bautura este produsa de gigantul autohton Happyland. "Cola noastra pentru oamenii nostri!" suna sloganul publicitar al produsului, care va avea ca logo o stea rosie, cu cuvintele engleze "Russian Cola".
Pana la sfarsitul anului, firma planuieste sa castige 3% din piata de bauturi racoritoare din Rusia, care este dominata de Coca-Cola, cu o cota de piata de 44%, si Pepsi, cu 27%, potrivit datelor United Financial Group.
Tinta pe care si-a impus-o Happyland este mult prea optimista, a declarat Alexander Svinov, analist al pietei de consum, la Alfa Bank.
"Este o cifra foarte ambitioasa, daca ne gandim ca mai sunt doar cateva luni pana la sfarsitul anului", a explicat el. "Dar faptul ca Happyland are deja o retea de distributie ar trebui sa sprijine vanzarile".



Russian Cola: "americanism" sau patriotism?
Fata de companiile multinationale Coca-Cola si Pepsi, Happyland, sustine compania, incearca sa atinga un nerv sensibil printr-o campanie de marketing cu specific national.
"La baza crearii Russian Cola sta o idee patriotica", a declarat Svetlana Drozd, purtatoare de cuvant pentru compania rusa, cu sediul la Moscova.
Rusia nu este prima tara care vrea sa dea o aroma nationala bauturii racoritoare americane prin traditie. Inca Kola a ajuns o marca locala de succes in Peru, care a fost ulterior cumparata de Coca-Cola. Bauturi precum Mecca Cola, Muslim Up si Arab Cola au drept consumatori-tinta amatorii de cola din Orientul Mijlociu, care vor sa protesteze contra politicii externe adoptate de SUA prin boicotarea marcilor de renume.
"Scopurile noastre nu au avut nimic de a face cu pozitia anti-americana", a afirmat Drozd. "Cu Russian Cola, Happyland a pus in aplicare un concept patriotic-dorinta de a crea o marca nationala puternica, de inalta calitate si cu un gust bun", a mai explicat purtatoarea de cuvant.
Conceptul dezvoltat de Happyland l-a nedumerit insa pe Igor Filonenko, un sustinator infocat al produselor fabricate in Rusia. "Cuvantul 'cola' este un americanism", a declarat Filonenko, organizator al expozitiei anuale Buy Russian (Cumpara produse rusesti). In opinia lui, sloganul de marketing nu a facut altceva decat sa preia un produs strain si sa-i adauge o tenta ruseasca.
"E ca si cum ai spune 'Mercedes-ul nostru pentru oamenii nostri'. Rusia are produsele sale originale, cum ar fi kvas", bautura traditionala maro fabricata din secara, zahar obtinut din sfecla de zahar, drojdie si paine veche.
Russian Cola, care a fost dezvoltata in Rusia, "nu copiaza cola americana", a replicat Drozd. Numai ingredientele- ghimbir, coacaze negre si nici un inlocuitor de zahar-dau bauturii "caracteristici unice", a continuat ea.
Dupa doi ani de teste de degustare (in care participantii erau legati la ochi) si alte cercetari de piata, Happyland a dezvoltat reteta pentru Russian Cola si pentru versiunile sale cu aroma de mere si capsuni.



Preferinte locale: nostalgia dupa era sovietica
Dar nici Coca-Cola sau PepsiCo nu au ignorat preferintele locale. PepsiCo produce deja bauturi carbogazoase cu aroma de mere si capsuni, precum si produsele populare din era sovietica, cum ar fi Tarkhun, de culoare verde deschis si Baikal, de culoare maro inchis, sub marca locala Fiesta. Si Coca-Cola imbuteliaza arome nostalgice, precum sucurile galbene Buratino si Dushes sub numele de Fruktime, marca sa locala.
Cu toate ca Happyland este un lider pe segmentul de cocktailuri alcoolice dulci, patrunderea pe piata bine structurata a bauturilor racoritoare s-ar putea dovedi mai dificila.
Gigantii multinationali nu sunt o noutate pentru Rusia. In 1959, vice-presedintele SUA, Richard Nixon si liderul sovietic Nikita Khrushchev s-au intalnit, la un targ international de comert de la Moscova, in fata unor pahare de Pepsi. Productia la scara larga a inceput in 1974. Coca-Cola a deschis prima fabrica autohtona in 1992 si si-a majorat vertiginos cota de piata.
Nici un producator autohton nu poate spera sa ajunga aproape de nivelul celor doi giganti americani, a declarat Alexandra Indykina, analist la Business Analytica.
Pe piata moscovita a bauturilor racoritoare, Coca-Cola detine o cota de 33,2%, iar PepsiCo, de 29,3%, potrivit datelor Business Analytica. Georgian Glass & Mineral Water controleaza 5,2% din aceasta piata, in timp ce Serebryany Istochnik si Kavminvody detin fiecare cate 3,3%.
Happyland a controlat peste 20% din piata rusa a bauturilor alcoolice in ultimii trei ani, se arata intr-un studiu al Business Analytica, cu marcile Casanova, Red Devil, Ice Dog, Jaguar, Bukharin, Trophy si Manchester.
Happyland vrea sa foloseasca reteaua sa actuala de distributie pentru a lansa Russian Cola. Cantitati limitate din bautura racoritoare au fost deja puse in vanzare la magazine selecte din Moscova, Tver si Rostov, pe Don.
Compania negociaza in prezent cu cateva lanturi de supermarketuri, pentru a extinde posibilitatile de distributie a bauturii.
Producatorul Russian Cola, compania Happyland, este unul din cei mai importanti producatori de bauturi din Rusia, cu o cota de circa 29% din piata interna a bauturilor alcoolice aromate. Gama "Russian Cola" este prima serie de bauturi non-alcoolice produsa de Happyland, oferita pietei in trei versiuni: clasica, mere si capsuni. Bautura este adresata tinerilor intre 16 si 25 de ani.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24