Media & Advertising

Producatorul show-ului "Big Brother" iese din nou in lumina reflectoarelor

23.09.2005, 15:42 14

Realizatorul primei editii a show-ului "Big Brother", Jan de Mol, vrea o a doua sansa pentru a deveni un magnat in domeniul media. El a revenit in centrul atentiei prin lansarea unui nou post TV, care a intrat cu succes pe piata din Olanda, relateaza International Herald Tribune.

Cand Jan de Mol, directorul de televiziune olandez care a dat lumii celebrul "Big Brother" in urma cu sase ani, s-a retras anul trecut de la compania sa de productie, Endemol, lumea se astepta poate sa dispara de pe scena media ca o celebritate minora care a avut cele 15 minute ale sale de faima. Pana la urma, in buzunarul lui de Mol au intrat nu mai putin de 1,8 miliarde de dolari (1,47 mld. euro) din vanzarea companiei Endemol catre spaniolii de la Telefonica, astfel incat nu mai avea nevoie de bani. Cu toate acestea, de Mol s-a hotarat sa reintre in afaceri - de aceasta data nu ca producator TV, ci ca patron de posturi de televiziune sau de statii radio.

Si in vreme ce noul canal TV al lui Jan de Mol, Talpa, a inceput sa emita in Olanda, proprietarul se bazeaza pe "Big Brother" sa-i aduca o audienta cat mai mare. Ultima editie din Olanda a show-ului, care a inceput odata cu emisia canalului Talpa TV in cursul lunii trecute, a adaugat mai multe noutati unui format care si-a dovedit viabilitatea in toata lumea.

Daca precedentele editii au pus un mare accent pe scene erotice, de aceasta data producatorii au introdus printre participanti o femeie insarcinata si au sugerat ca aceasta ar putea fi filmata in timp ce va naste.

Chiar si in toleranta Olanda, acest pas s-a dovedit a fi prea mare.

Privitorii s-au plans si guvernul a intrat si el in scena, decretand ca televizarea unei nasteri, in cazul in care mama se numara printre participanti, ar viola legile de protectie a copilului. Talpa va putea sa arate copilul zilnic dupa ce acesta va fi adus pe lume, insa doar pentru o perioada limitata de timp.

In orice caz, tactica lui Jan de Mol s-a dovedit a fi buna, reusind sa atraga atentia asupra noului post TV, intrat pe o piata deja aglomerata, in care noua canale principale de televiziune isi disputa numai 16 milioane de locuitori. In primele trei saptamani, postul Talpa, care mai prezinta meciuri de fotbal si alte formate destinate audientei generale, a reusit sa atinga un rating de 10%, plasandu-se imediat printre liderii de piata.

Ronald Goes, directorul executiv al Talpa Media Holding, a aparat strategia populista a postului. Deoarece noile tehnologii de distributie digitala ar putea duce in curand la fragmentarea pietelor media, a declarat el, a fost esential pentru Talpa TV sa-si creeze imaginea unui brand puternic rapid. "Dorim sa devenim unul dintre cei mai importanti jucatori de profil din Olanda si vrem sa facem acest lucru intr-un timp cat mai scurt", a precizat Ronald Goes intr-un interviu. "Daca vrei sa cresti in noua lume digitala, trebuie sa ai radacini puternice in lumea cea veche".

Cu trei ani in urma, Jan de Mol a inceput sa investeasca banii castigati din vanzarea companiei Endemol, la care detinea un pachet de actiuni de 29%, prin cumpararea unor statii de radio in Olanda, Danemarca si Belgia. In cursul acestui an, el si-a intarit prezenta pe piata radio prin achzitionarea celui mai important post radio din Olanda, Radio 538, de la fondul de investitii Advent International.

In lupta pentru rating, Jan de Mol investeste si in continut, nu doar in posturi de mass-media. Talpa Music, care detine drepturile de difuzare asupra operelor unui mare numar de muzicieni, a fost infiintat in octombrie 2004. "Am vazut ca vremurile se schimba. Nu ne putem concentra doar asupra unui singur aspect", a mai declarat Ronald Goes.

In decembrie anul trecut, Jan de Mol a castigat drepturile de a difuza cele mai importante meciuri de fotbal din campionatul olandez. Acestea erau televizate pana acum de postul public de televiziune, NOS, insa de Mol le-a preluat dupa ce a platit suma de 35 de milioane de dolari anual.

Talpa TV vrea ca aproximativ 80% dintre programele sale sa fie produse in Olanda, urmand trendul de localizare a celor mai mari companii de profil din Europa.

Ronald Goes este constient de faptul ca Talpa TV se confrunta cu o competitie acerba. Cel mai mare jucator de pe piata olandeza este RTL, o divizie a concernului german Bertelsmann, care are trei posturi de televiziune si ocupa o cota de piata de aproximativ 30%. Acestea sunt urmate de alte trei canale detinute de SBS Broadcasting, o companie luxemburgheza care a acceptat in cursul lunii trecute sa fie preluata de fondurile de investitii Permira si Kohlberg Kravis Roberts, dupa care vin cele trei canale ale postului public de televiziune.

Pentru toate cele trei canale ale sale, incluzandu-l si pe cel mai puternic, RTL 4, compania germana si-a mutat inceputul grilei de programe de toamna la 12 august, cu o zi inainte de prima emisie a Talpa TV si cu aproximativ trei saptamani inaintea termenului programat.

Kim Koppenol, un purtator de cuvant al RTL, a declarat ca pana in prezent compania nu a pierdut decat cateva puncte de rating. "Este normal ca lucrurile sa se schimbe atunci cand cineva nou intra pe piata. Insa, cel putin pana in prezent, batalia a fost castigata de noi", a precizat ea.

Robert Bennemeer, din cadrul companiei de advertising Initiative, a declarat ca performanta atinsa de Talpa TV a intrecut asteptarile. El a adaugat, totusi, ca pentru a atinge nivelul la care sa-i atraga pe advertiseri, compania ar putea sa mai deschida si un al doilea canal. Una dintre posibilitatile pe care Talpa le are la indemana pentru a face acest lucru este sa cumpere un canal de la SBS. Reprezentantii acesteia din urma au refuzat sa comenteze sugestia lui Bennemeer.

Pana la urma, este foarte probabil ca toate posturile de televiziune olandeze sa faca fata unei noi provocari: statiile TV digitale.

Pana in prezent, televiziunea digitala s-a dezvoltat destul de incet, partial din cauza faptului ca peste 90% dintre locuintele olandeze primesc semnalul TV prin intermediul cablurilor analogice. Insa provideri digitali precum companiile de telecomunicatii KPN si Versatel cresc din ce in ce mai mult, oferind semnal TV prin intermediul unor astfel de retele.

Jan de Mol, care detine un pachet de actiuni de 42% din compania Versatel, si-a dat acordul pentru vanzarea companiei catre suedezii de la Tele 2 pentru suma de 1,3 miliarde de dolari.

Cu cat Talpa patrunde mai mult in era digitala, Ronald de Goes vede posibilitatea unificarii eforturilor diferitelor divizii ale companiei. Un exemplu este constituit de finalul "Big Brother", cand fanii vor fi sfatuiti de realizatorii emisiunii sa urmareasca o jumatate de ora suplimentara a show-ului pe site-ul web al Talpa.

Ultimul "Big Brother" va mai aduce cateva modificari substantiale, a anuntat Ronald Goes. Una dintre ele ar fi posibilitatea ca unii dintre concurenti sa fie reintrodusi in show, dandu-li-se o a doua sansa, chiar dupa ce a fost votata eliminarea lor. Este foarte probabil ca acest lucru sa se intample, in conditiile in care chiar acest show ii da lui Jan de Mol, acum in varsta de 50 de ani, o a doua sansa de a deveni un mogul al sectorului media. Si in timp ce Ronald de Goes conduce afacerea zi de zi, Jan de Mol il poate verifica oricand doreste, casa sa fiind asezata la doar o aruncatura de bat de sediul central al Talpa.

"Unora le place sa joace golf sau sa calatoreasca in jurul lumii", a mai adaugat Goes. "Tot ceea ce dorim noi este sa fim in media, dar intr-un mod lipsit de prejudecati".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO