Mediafax.biz Exclusiv

A doua încercare a Lee Cooper în România. Prima a sfârşit cu o insolvenţă

Autor: Cristina Rosca

06.11.2011, 18:00 467

Acţionarii Kenvelo, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute branduri de pe piaţa locală de fashion, au câştigat franciza Lee Cooper pentru Europa Centrală şi de Est şi vor deschide aici 60 de magazine. Jumătate dintre acestea vor fi în România. "Anul acesta am intrat sau urmează să intrăm pe mai multe pieţe, precum Bulgaria, Cehia, Ucraina, Ungaria şi România. În total vom avea 60 de magazine. Dintre acestea jumătate vor fi doar în România, pentru că noi o considerăm cea mai importantă piaţă", spune Andy Dunkley, CEO al Lee Cooper la nivel internaţional.

Aflat pentru prima dată în România, Dunkely, care conduce operaţiunile producătorului britanic de trei ani, a adăugat că anul viitor vor exista 15-20 de magazine Lee Cooper pe piaţa locală. În prezent există opt astfel de unităţi, a noua urmând a fi inaugurată pe 17 noiembrie la Craiova.

Lee Cooper 2.0

Începând cu acest an acţionarii Kenvelo, PioFrancesco Borghetti şi Ni Lesh Sajnani, îşi schimbă strategia de business pentru România urmând a crea un grup alcătuit din trei branduri: Kenvelo, Lee Cooper şi Tom Tailor. Astfel, aceştia au preluat franciza Lee Cooper pentru Europa Centrală şi de Est şi au semnat un parteneriat cu germanii de la Tom Tailor.

Philippe Besadoux, CEO pe România al grupului format din Lee Cooper, Kenvelo şi Tom Tailor, spune că în prezent poartă discuţii pentru deschiderea altor magazine Lee Cooper în ţară. "Deja am semnat contracte pentru Timişoara, Piteşti, Iaşi şi Cluj. Mai discut şi pentru altele." În cazul Lee Cooper aceasta este o reintrare pe piaţă după ce în urmă cu circa doi ani LCR Jeans, care deţinea licenţa magazinelor Lee Cooper la nivel local, a intrat în insolvenţă.

La acel moment magazinele au fost închise. În punctul culminant al businessului reţeaua număra 30 de unităţi, cu afaceri de 11 milioane de euro. Acest lucru se întâmpla în 2008, înainte de criză.

Phillipe Besadoux (52 de ani), cel care conduce operaţiunile locale ale Kenvelo de aproape trei ani şi care se va ocupa şi de cele două noi branduri, spune că până la finalul lui 2013 reţeaua Lee Cooper ar putea ajunge din nou la 30 de unităţi în România.

Cumpărături de 60-70 de euro

Magazinele Lee Cooper au în medie circa 100 de metri pătraţi, iar Besadoux speră la venituri de 4.000 de euro pe metru pătrat. În ceea ce priveşte vânzările şeful Lee Cooper la nivel mondial oferă o altă cifră.

"Sperăm la un bon mediu de casă de 60-70 de euro. Valoarea acestuia poate fi influenţată de foarte mulţi factori. Spre exemplu, stând ieri în magazinul acesta (din AFI Palace Cotroceni - n.red.) am observat că există o foarte mare diferenţă între comportamentul de consum al femeilor şi cel al bărbaţilor din România".

El explică astfel că femeile se uită, aleg modelele care le plac, merg şi le probează şi abia la casă se uită la preţ. Bărbaţii din contră, se uită mai întâi la preţ şi în funcţie de asta iau deciziile.

Lee Cooper urmează să se "bată" pe piaţa locală cu Little Big, Colin's şi Levi's.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO