Mediafax.biz Exclusiv

Agricover ia 12,5 mil. € de la IFC

Autor: Gabriel Razi

14.02.2012, 19:07 199

"International Finance Corporation va furniza un împrumut pe termen lung, instrument care nu poate fi accesat pe piaţa locală. Grupul Agricover va beneficia de know-howul şi conexiunile în domeniul agricol pe care IFC le are la nivel mondial, elemente care vor face compania un jucător mai puternic", spun oficialii Băncii Mondiale în nota de fundamentare a proiectului de împrumut.

86.000 de euro, valoarea medie a creditului

Finanţarea obţinută de Agricover de la IFC vine în contextul în care sectorul bancar şi-a întors privirea către agricultură după ce anul trecut fermierii români au strâns cele mai mari recolte din ultimii cinci ani.

Astfel, volumul creditelor şi angajamentelor care au ajuns în agricultură s-a majorat cu aproape 30%, depăşind 10 miliarde de lei (2,3 miliarde de euro). Mai mult, volumulul creditelor acordate de instituţiile financiare non-bancare (IFN) în agricultură din prezent este dublu faţă de acum doi ani, acesta fiind singurul sector din economie unde s-a majorat portofoliul de credite în acest interval.

Miza creditului luat de Agricover este importantă în condiţiile în care în fiecare an în agricultură se rulează peste 10 mld. euro. În acest moment însă mai puţin de 10.000 din cele 2,5 milioane de fermieri din România reprezintă ţinte reale pentru creditori.

Agricover urmează să semneze contracte de creditare cu producătorii din agricultura locală prin intermediul diviziei Agricover Credit, responsabilă de businessul cu credite al traderului. Agricover avea la sfârşitul anului 2010 semnate 535 de contracte de creditare, cu o valoare totală de 46 de milioane de euro, potrivit datelor disponibile. Portofoliul la acel moment era în creştere cu aproape 50% faţă de nivelul din 2009. La o valoare medie a creditului de 86.000 euro, traderul va reuşi cu ajutorul fondurilor de la IFC să îşi majoreze acum portofoliul de credite cu 27% până la 680, potrivit calculelor ZF.

Pot lua credite pe termen lung

"Fermierii români vor avea posibilitatea să acceseze împrumuturi pe termen lung pentru a-şi finanţa activităţile din agricultură ceea ce va duce la o productivitate mai mare şi la creştere economică", arată oficialii IFC unul dintre avantajele acestui proiect.

Divizia de creditare a traderului de cereale întră în competiţie pe segmentul agricol cu bănci precum CEC, Carpatica, Procredit Bank, dar şi alţi jucători mai mici.

Grupul Agricover, cunoscut în special ca trader de cereale, dar şi ca distribuitor de îngrăşăminte şi pesticide, avea afaceri aproximativ 150 de milioane de euro în România la sfârşitul anului 2010, potrivit ultimelor date publice disponibile. Grupul operează o reţea de 32 de silozuri cu o capacitate totală de 700.000 de tone de cereale. Agricover este deţinut de investitori iranieni care controlează în România şi compania Prodal'94, producătorul băuturilor alcoolice Stalinskaya şi Wembley. Oficialii Agricover nu au răspuns întrebărilor ZF pe acest subiect până la închiderea ediţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO