Mediafax.biz Exclusiv

Colliers a încasat 3,9 mil. euro, plus 35%, cu o echipă de manageri de 30 de ani

Colliers a încasat 3,9 mil. euro, plus 35%, cu o echipă de manageri de 30 de ani

Autor: Cristi Moga

02.03.2011, 19:39 57

Firma ColliersInternational, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa deconsultanţă imobiliară, a înregistrat o creştere a cifrei deafaceri de 35% în 2010, până la circa 3,9 milioane de euro,revenind pe plus cu o echipă de manageri a căror vârstă medie estede 30 de ani.

Recent, şi firma DTZ Echinox şi-a prezentatrezultatele financiare obţinute în 2010, care arată de asemenea ocreştere de 5% a veniturilor, până la 2,8 milioane deeuro.

Pe de altă parte, cea mai mare pondere încifra de afaceri realizată de Colliers anul trecut, circa 50%, afost adusă de către departamentul de retail, coordonat de GeorgianaAndrei, 30 de ani, în timp ce segmentele industrial şi birouri auînregistrat un volum mai scăzut al tranzacţiilor în cadrul firmeide consultanţă.

Segmentul de investiţii este coordonat decătre neo-zeelandezul Blake Horsley (26 de ani), în timp cedepartamentul industrial este condus de către Viorel Opaiţ (31 deani), cei doi fiind implicaţi şi în departamentul de birouri alcompaniei.

În ultimii doi ani din cadrul firmei auplecat mai mulţi brokeri cu experienţă, precum Horaţiu Florescu,Monica Barbu şi Gabriel Chimişliu, care au fondat un nou jucător -The Advisers Knight Frank -, în timp ce Bogdan Georgescu, managingpartner al firmei, şi-a restrâns semnificativ atribuţiunileoperaţionale, care au fost preluate de către Ilinca Păun (36 deani).

"Activitatea din zona de retail a generatjumătate din veniturile firmei. Partea tranzacţională a fost destulde slăbuţă pe zona de terenuri, în timp ce la investment am reuşitpe finalul anului să asistăm la cea mai importantă tranzacţie(vânzarea Floreasca Business Parkn.red.). În zona de industrial şibirouri volumul de tranzacţii a fost destul de scăzut, motiv pentrucare considerăm că aceste domenii au cel mai mare potenţial decreştere pentru acest an", spune Ilinca Păun, managing director alColliers.

De unde a încasat Colliers peste douămilioane de euro din retail?

"Este clar că zona de centre comerciale aavut o pondere importantă, iar deschiderea unui mall, cum a fostcazul Gold Plaza, îţi aduce un venit semnificativ. În zona deretail stradal am închiriat anul trecut, în medie, un spaţiu pe zi,iar în acest an apreciem că media va creşte la 2-2,5 spaţiiînchiriate zilnic", explică Georgiana Andrei.

O altă tranzacţie în zona comercialăasistată anul trecut de consultanţii Colliers a fost achiziţia decătre francezii de la Cora a unui teren de 3,5 hectare din Bacăupentru 9 milioane de euro, una dintre cele mai mari tranzacţii cuterenuri din afara Bucureştiului anul trecut.

O altă sursă importantă de venit pentruColliers în 2010 şi la începutul acestui an a fost evaluarea unuiportofoliu de 50.000 de garanţii bancare pentru 6-7 bănci de pepiaţă.

Colliers a revenit pe profit anul trecut,cel puţin la nivel operaţional, marja EBITDA fiind de 15%, potrivitreprezentanţilor Colliers, după ce în 2009 firma a înregistrat opierdere netă de 700.000 de euro.

Care a fost reţeta Colliers pentru2010?

"Am căutat clienţi loiali, care au bani pecare vor să îi investească, dar şi proiecte cu probleme, pentrucare am încercat să găsim soluţii", sintetizează IlincaPăun.

Colliers numără în prezent circa 67 deangajaţi, după ce în ultimele două luni au fost recrutaţi încă 7-8oameni pentru a susţine o creştere de 20-25 de procente aveniturilor în acest an.

"În acest an mizăm şi pe serviciile noi - amluat primul contract de property management pentru o clădire debirouri de 5.000 de metri pătraţi în Braşov, suntem la faza deofertare pentru contracte în ceea ce priveşte certificatele verzişi am început să oferim şi un serviciu de project marketing, princare să susţinem campanii de promovare pentru proiecte cu spaţiidisponibile. Pe de altă parte, considerăm că office-ul, terenurileşi piaţa de investiţii vor fi vedete în ceea ce priveştetranzacţiile mari în acest an."

Dar proiecte noi, mai construieştecineva?

"Anul acesta vor începe clădiri de birouriîn locaţii bune, respectiv între Piaţa Română şi Aurel Vlaicu,malluri în Bucureşti şi parcuri comerciale în ţară. În acest an vorfi semnate şi contracte de preînchiriere de către clienţii care ausemnat contracte în perioada 2006-2007 şi vor să se mute peste unan sau doi în clădiri mai bune la aceiaşi bani sau să realizezereduceri de costuri prin consolidări", arată Păun potenţialelesurse de venituri pentru consultanţii imobiliari în acestan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO