Mediafax.biz Exclusiv

HP România: Vânzările către IMM-uri şi proiectele cu finanţare europeană în IT au început să crească

Autor: Adrian Seceleanu

22.03.2011, 15:29 20

El a adăugat că avansul nu a venit din proiecte mari,dar tendinţa de creştere, care s-a menţinut şi în noul an, poate fiun motiv de optimism.

"Începând din a doua parte a anului trecut amremarcat o creştere a vânzărilor în zona IMM-urilor şi, deasemenea, o creştere a numărului de proiecte pe fonduri europene îndomeniul IT. Segmentul consumer s-a dezvoltat foarte bine în 2010după scăderea din 2009, dar şi la începutul acestui an fiscal.",spune Enache.

Astfel, şeful HP crede că, deşi nu este încă vorba decomenzi mari, se observă o reluare a interesului pentru IT ca opârghie de creştere a productivităţii şi a creşteriieconomice.

"Eu văd semne bune în sensul comenzilor care apar dela beneficiarii noştri. Nu sunt proiecte, nu sunt comenzi uriaşeînsă este un business stabil, parte în zona IMM-urilor, chiar şi înzona întreprinderilor", a mai spus el.

HP are peste 3.000 de angajaţi în România, pe fondulexpansiunii puternice a centrului de servicii care lucrează pentruclienţi internaţionali.

Anul trecut, compania a mai angajat 600 de oameni, încea mai mare parte la centrul de servicii şi are în plan alte 600de angajări în 2011.

"Centrul de servicii pentru Europa, Orientul Apropiatşi Africa este dezvoltat deocamdată numai în Bucureşti. Am evaluatşi alte localităţi din ţară. Deocamdată, nu ne-am extins din cauzacrizei economice la nivel mondial, dar în măsura creşteriinecesităţilor noastre s-ar putea să reluăm această preocupare de adezvolta un al doilea centru în ţară", a declarat RaduEnache.

Compania americană mai are un centru de cercetare şidezvoltare la Cluj, unde lucrează peste 100 deoameni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO