Mediafax.biz Exclusiv

O posibilă tranzacţie între Avon şi Coty ar forma un business de 130 mil. € în România

Autor: Cristina Rosca

02.04.2012, 19:48 193

Pe piaţa locală Avon are vânzări de 114 mil. euro în 2010 - ultimul an pentru care există date, de circa şapte ori mai mare decât cele ale Coty. O uniune a celor două părţi ar crea o companie cu afaceri de circa 130 mil. euro, potrivit estimărilor ZF.

Coty a intrat pe piaţa locală în 1996 şi acum comercializează mărci precum Adidas, Astor, Miss Sporty, Pierre Car din şi Rimmel, devenind unul dintre cei mai mari importatori de parfumuri, produse cosmetice şi de toaletă de pe piaţa locală.

La polul opus, Avon România este cea mai mare companie de cos metice comercia lizate prin intermediul vânză rilor directe, respectiv prin catalog şi reprezentanţi.

Deşi modul de operare al celor două companii este diferit, Coty a spus că modelul de business al Avon ar ajuta vânzărilor produselor de înfrumuseţare ale Coty.

Noua companie ar urma să se numească "Avon-Coty" dacă cele două părţi ajung la un acord. Reprezentanţii locali ai celor două companii fie nu au dorit să comenteze, fie nu au răspuns până la închiderea ediţiei în ce măsură ar fi afectate afecerile din România în eventualitatea unei fuziuni.

Coty a oferit pentru preluarea Avon zece miliarde de dolari, preţul pe acţiune propus, de 23,25 dolari, fiind cu circa 20% peste cotaţia bursieră de la finalul săptămânii trecute.

După ce Avon a respins oferta, Coty a anunţat că este dispus să ofere mai mulţi bani dacă Avon le demonstrează că valorează mai mult cu ajutorul registrelor contabile.

Americanii de la Avon traversează o perioadă dificilă marcată de scăderea vânzărilor şi disponibilizări.

Dacă acest acord se va finaliza, preluarea Avon de către Coty ar reprezenta cea mai mare tranzacţie din domeniul produselor cosmetice şi de toaletă de după 2005 când Procter&Gamble a preluat Gillette pentru 57,3 mld. dolari, inclusiv datorii, potrivit Bloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO