Calibrarea ratei dobanzii de politica monetara la niveluri optime preocupa in cel mai inalt grad Banca Nationala in momentele fierbinti de la cumpana anilor 2003-2004. Mai ales ca o celebra dilema (cu numele de cod "Tosovsk") devenise actuala si la noi. Intrebarea era: dobanzile incotro? Daca nu erau relativ scazute, intrari excesive de capital strain amenintau piata interna. Daca nu erau relativ ridicate, inflatia nu ezita sa-si arate iarasi coltii. Dintr-o astfel de capcana era greu de iesit.
BNR luase taurul de coarne si, in 2002, dupa 11 reduceri succesive, a adus dobanda de politica monetara (sau de referinta, cum ii spuneam atunci) de la 35 la suta la 20,40 la suta. Reducere ce a continuat, in prima parte a anului 2003, pana la 18,25 la suta. Apoi roata s-a intors. Din august si pana in decembrie 2003, treptat, dobanzile au urcat de la 18,25 la suta pana la 21,25 la suta. O schimbare de ritm ce avea in vedere pregatirea pentru trecerea la inflatia cu o singura cifra.
De ce a indicat BNR, in politica de dobanzi, in a doua parte a anului 2003, la loc comanda? Fiindca a simtit nevoia sa aplice regula de aur a politicii monetare: prudenta. Din '90 incepand, an de an, invatase ca reglarea optima a masei monetare nu e un lucru tocmai usor in conditiile unei inflatii relativ mari. Preturile cataratoare depreciasera banii. Asumarea riscului de a urca inapoi dobanzile nu putea fi evitata. Era o sansa de a opri inflatia. Si de a opri, prin stimularea economisirii, "fuga de lei".
Criticii sistemului bancar au tunat si au fulgerat impotriva urcarii dobanzilor. Ei voiau bani multi si ieftini. Daca li s-ar fi raspuns afirmativ, preturile ar fi continuat sa urce spre cer. Dar politica monetara prudenta
s-a dovedit a fi optima. Pe piata monetara, dobanzile mari si-au etalat capacitatea de a atrage bani in banci, de a stimula procesul de economisire. Mai departe, in conditiile in care dobanzile urcau, iar la piata aveam nevoie de mai multi lei pentru a cumpara mai putine marfuri, cum sa fi cumparat valuta cu mai putini lei? Asa ca s-a scumpit si valuta. Piata valutara s-a inviorat si ea, treptat.
Banca Nationala n-a facut altceva decat sa acomodeze masa monetara la adevarurile din economie. O economie ce marca inca putine afaceri, oferte care nu corespundeau cererii, multe companii care aveau pierderi in loc de profit. Asa ca era periculos sa ajunga prea multi bani intr-un astfel de vartej. Dobanzile in urcare s-au dovedit a fi paza buna pentru a trece primejdia rea. Inflatia a scazut. In 2003, toamna, cand multe voci preziceau cresterea preturilor spre 16 la suta, Banca Nationala a dat asigurari: "14 si ceva". Inflatia a fost, la 31 decembrie 2003, 14,1 la suta.
Anul 2004 a debutat cu multe cresteri de preturi: la lumina, la caldura, la carburanti. Indeosebi la produse a caror scumpire antreneaza si alte scumpiri. Totusi, in primul semestru rata inflatiei a fost incurajatoare. Cei ce au fost tentati sa creada ca aveam sa spunem adio trecerii in 2004 la inflatia cu o singura cifra au constatat ca s-au inselat. Romania nu avea sa reporteze in 2005 incercarea de a trece la o inflatie anuala sub 10 la suta. Inflatia, in 2004, va fi 9... si ceva, a prognozat Banca Nationala. Si, intr-adevar, incepand din 2004 masuram cu o singura cifra rata anuala a cresterii preturilor.
Dar razboiul cu inflatia, in 2004, a fost dur. Fara victorii rasunatoare pe principalele fronturi. Era doar an electoral. Dar nici nu au fost cedate pozitiile ocupate din 2000 pana in 2003. Am in vedere capetele de pod pe care se postasera politica monetara, politica fiscala, cresterea economica.
Banca Nationala a gasit, totodata, camp deschis pentru reducerea dobanzilor.
Continuare - miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
