Datele celui mai recent Eurobarometru indică faptul că românii au devenit în ultimii ani din ce în ce mai eurosceptici, în timp ce acum un deceniu încă dominau topurile euroentuziasmului. În prezent, doar unul din doi români (52%) tinde să aibă încredere în UE, un rezultat apropiat de media UE (47%). În plus, datele furnizate publicităţii de către Parlamentul European reflectă o diminuare a atitudinilor pozitive în ceea ce priveşte câţiva indicatori cheie. Doar 38% dintre români consideră că UE se îndreaptă într-o direcţie bună; 46% au o imagine pozitivă despre UE; 46% consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană este un lucru bun. În schimb, 56% dintre români se declară nemulţumiţi de modul în care UE a gestionat creşterea costurilor (de exemplu, la alimente sau la energie). Cu toate acestea, românii rămân relativ optimişti (59%) cu privire la viitorul UE.
Sursele de euroscepticism sunt diverse la nivelul cetăţenilor europeni. În cazul României, putem remarca rolul clivajului Est-Vest şi consecinţele acestuia asupra opiniei publice. Clivajul Est-Vest, înţeles în primul rând ca un decalaj de dezvoltare socio-economică, afectează, în contexte geopolitice volatile, percepţiile publice. La început, aderarea la UE a fost văzută de către marea masă a cetăţenilor ca un mijloc de dezvoltare şi progres şi ca un semn că urmează mult dorita convergenţă cu spaţiul occidental. Din nefericire, criza economică severă care a lovit UE în 2008, la doar un an de la aderarea României la UE, a fost urmată la scurt timp de alte provocări, dintre care pandemia de COVID-19 şi invazia din Ucraina sunt doar cele mai recente. Treptat, s-a cristalizat un curent de opinie, nu neapărat dominant, dar demn de luat în seamă, conform căruia beneficiile promise ale aderării nu sunt suficiente şi, mai ales, nu reuşesc să reducă decalajele de dezvoltare faţă de ţările occidentale dezvoltate, amplificându-le pe cele de la nivel regional/subnaţional. În plus, este pe cale să se cristalizeze percepţia conform căreia interesele statelor occidentale nu s-ar alinia întotdeauna intereselor României pe un număr de subiecte, fie de natură economică, fie de natură culturală, identitară.
Crizele din ultimii trei ani conduc, totuşi, la situaţii şi provocări noi, prilejuite în special de punerea sub semnul întrebării a unor clauze de cooperare economică la nivel internaţional. În noul context, de ˝Europă pragmatică˝, există noi oportunităţi greu de anticipat în trecut, care necesită acţiuni rapide, mai ales la nivelul statelor membre UE. E nevoie să ieşim din polarizarea extremă de genul ˝UE este totul˝ sau ˝să ne mai lase în pace UE˝. Uniunea Europeană nu este totul, nu epuizează modalităţile de cooperare internaţională, dar este crucială pentru români. În interiorul UE, România are obiectivele sale strategice precum aderarea la spaţiul Schengen, adoptarea monedei unice europene şi sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE, obiective care ţin de aprofundarea integrării europene şi ancorarea, cât mai profundă, în realităţile cât se poate de concrete ale construcţiei supranaţionale.
UE este parte a evoluţiilor interne, atât în acele domenii de competenţă exclusivă a Uniunii, cât şi în cele în care competenţa este partajată cu statele membre. Cu toate acestea, pare încă dificil de explicat cetăţeanului un adevăr relativ simplu: „Europa nu mai este politică externă, ci parte a celei interne”. La nivelul opiniei publice din România, avem situaţii contradictorii: 46% dintre români au o imagine pozitivă despre UE, dar sunt în acelaşi timp dezinteresaţi de politică europeană – 47% au declarat că nu urmăresc decât foarte rar sau deloc subiectele legate de UE. Este aceasta şi o problemă de comunicare, de conectare a cetăţeanului român cu problematica europeană? Noi considerăm că da!
Răspunsul la situaţia actuală este aparent paradoxală: mai multă gândire strategică, mai multă Europă în România, mai multă Românie în UE. În opinia noastră, este imperativã restructurarea gândirii şi comunicării strategice interne în direcţia multilateralismului european. Este nevoie de fluidizarea şi vizibilizarea informaţiei credibile, substanţiale şi echidistante, prin crearea unui corp de presă românesc cu expertiză în politicile sectoriale europene. Jurnaliştii specializaţi în politicile europene sunt chemaţi să prezinte, la zi, pe înţelesul cetăţenilor, noţiunile şi deciziile tehnice, chiar să anticipeze impactul deciziilor luate la Bruxelles asupra României. De asemenea, printr-o presă de calitate şi familiarizată cu contextul european sau chiar global, se pot transmite, către audienţe internaţionale, mesajele structurate ale României, atât cele instituţionle, cât şi cele din sectorul privat, academic sau neguvernamental.
În plus, românii care lucrează în Bruxelles, fie la nivelul corporaţiilor, în diviziile de afaceri europene, în federaţiile industriale, în instituţiile europene reprezintă o nepreţuită sursă de cunoaştere pentru România. Ar fi util ca ca aceştia să fie implicaţi într-o contrucţie asociativă, de tipul think-tank. Un Club ar românilor din Bruxelles-ul european ar putea deveni locul de structurare a informaţiilor, venite de multe ori în cascadă dinspre instituţiile europene, informaţii care, aşa cum am spus, modelează viaţa politică şi economică internă.
Există potenţialul de a dezvolta această fibră euro-românească, în România şi la Bruxelles, ca o forţă de sistem? Desigur. Totul ţine de agilitatea unei naţii şi a leadershipului acesteia de a concepe şi implementa strategii realiste de dezvoltare într-un sistem – cel european – care, oricât de multe sincope ar cunoaşte, creeză condiţii favorabile tocmai pentru progres, modernizare şi dezvoltare.
Alina Bârgăoanu este decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA) din Bucureşti şi membru al consiliului consultativ al Observatorului European Digital Media (EDMO).
Dan LUCA conferenţiază în universităţi din Bruxelles şi Bucureşti. Este autorul cãrţii “Mapping the Influencers în EU Policies”.
