România se trezise dintr-o dată cu valuri de valută în bănci. Prin anii 2003-2004. Iar românii s-au repezit să se împrumute. Creditul de consum o luase la goană. La fel, creditul pentru locuinţe.
Banii ne-au fost de folos. Economia a luat avânt. PIB-ul a crescut ani la rând. Inflaţia a fost adusă sub control, chiar dacă, comparativ cu alte ţări, continua să fie mare. Multe lucruri începuseră să se schimbe în ţară. Să nu uităm că, înainte ca fluxul de bani să năvălească în bănci şi din bănci către populaţie, în prea puţine cazuri o familie de la noi avea posibilitatea să adune ban lângă ban pentru a-şi ridica o casă. Creditul ipotecar a simplificat lucrurile. Prin extinderea creditării, România s-a ales şi cu un eficient stimulent pentru o muncă performantă. Familia intra în propria-i casă, ipotecată însă în favoarea băncii. Iată motivul ce o făcea să tragă cu dinţii, muncind şi câştigând bani, pentru a-şi putea plăti casa. Din această competiţie pentru existenţă, desfăşurată pe scară mare, a câştigat familia şi a câştigat societatea.
Dar dincolo de faţa luminoasă am văzut şi o faţă întunecată. Grosul populaţiei a continuat şi atunci să trăiască din veniturile curente, foarte mici în cazul celor mai multe familii, din care erau nevoite să-şi procure mâncare, să plătească întreţinere, să-şi cumpere haine. Dacă vreo câteva milioane de români - fapt deloc neglijabil - şi-au procurat bunuri şi servicii de pe piaţă plătind combinat, din venituri proprii şi din credite, mult mai multe milioane de români n-au avut această şansă.
E rău totuşi că populaţia, măcar în parte, şi-a putut îmbunătăţi astfel condiţia de viaţă? Pare că o astfel de întrebare nu poate să aibă decât un singur răspuns: e chiar foarte bine. A fost însă şi o parte rea: efectul pervers. Căci pe piaţa internă cererea de consum a surclasat oferta de bunuri şi servicii. Aşa ne-am trezit noi cu o explozie dramatică a deficitului contului extern. Şi spun dramatică pentru că ajunseserăm să consumăm mult mai mult decât produceam în ţară.
Criza a indus restrângerea drastică a fluxurilor valutare externe, fapt ce a făcut ca băncile româneşti cu capital străin să nu se mai bazeze pe finanţarea de la băncile-mamă în politica lor de creditare. Ele se văd nevoite, acum, să-şi întoarcă faţa către economisirea internă. În aceste împrejurări, băncile n-au încotro şi se întorc la o judecată raţională. Prima concluzie: criza financiară le-a adus în faţa unor limite reale, fapt ce impune restricţii majore în privinţa creditului valutar. La ce concluzie trebuie să ajungă însă populaţia? E limpede, România se află astăzi în faţa a două mari sfidări: în timp ce resursele băncilor sunt limitate, dorinţele şi visurile românilor privind creditele, mai ales creditele imobiliare, sunt nelimitate. La răscrucea acestor două stări, ritmurile creşterii creditării au încetinit, dar nu s-au oprit. Nu mai sunt însă anii 2000-2008, când oamenii s-au repezit să ia credite, iar băncile s-au dovedit generoase. Atunci, pe piaţa creditelor fusese pus în funcţiune un orologiu mult prea grăbit.
Şi iată, un vechi dicton ce este mai actual astăzi decât acum un secol, când a fost pus în circulaţie, sună aparent ciudat: "Bancherul îţi dă umbrela când e soare şi ţi-o ia când plouă". E, desigur, o metaforă. O figură de stil bine ţintită, din care răzbate un adevăr semnificativ: acela că, în relaţiile cu băncile, oricare ar fi clientul, o ţară, o companie sau o familie, creditele se reduc drastic când vremea e urâtă. Şi e clar că, acum, criza financiară a tulburat vremea. Soarele e ascuns în nori. Aşa că şi băncile româneşti, cu capital românesc ori cu capital străin, în politica de creditare au pus în funcţiune un orologiu nou, care se grăbeşte încet.
Mai întâi, e nevoie ca băncile să aibă ce să împrumute. Să fie finanţate, pentru ca mai departe să poată finanţa. Apoi, să nu-şi piardă banii acordând credite unor persoane care ar putea deveni la un moment dat insolvabile. Şi, în egală măsură, să nu dea bani unor visători, unor persoane cu viitor profesional incert, care ar putea să-şi piardă sursa de venit. Pentru că nimeni, astăzi, nu poate face abstracţie de riscul ce planează asupra sistemului bancar: nerambursarea creditului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
