Ani de zile, chiar două decenii, când mergeam în străinătate în vacanţă în Grecia, în Italia, în Spania vedeam români care stăteau în faţa restaurantelor şi ne invitau înăuntru vorbindu-ne pe limba noastră. Grecii, italienii, spaniolii îi angajau pe conaţionalii noştri să ne invite în restaurantul lor.
Acum o lună, în Centrul Vechi, într-unul din restaurantele de pe Lipscani am văzut şi auzit un tânăr italian care îi invita pe italienii lui, în limba lor, să se aşeze pe terasa de care era el responsabil. Chiar dacă este o excepţie, un caz singular, cel puţin cel pe care l-am văzut eu, prezenţa unui italian în România angajat la o terasă de către un patron român să-i invite pe conaţionalii lui pe terasă arată că vremurile s-au schimbat, iar Bucureştiul a devenit un oraş care poate angaja şi alte naţionalităţi, mai mult decât asiatici.
Puterea de cumpărare a Bucureştiului a crescut, iar acest lucru atrage şi va atrage italieni, spanioli, greci, francezi, englezi care să vină să lucreze aici, la terasele din Centrul Vechi, aşa cum merg românii să lucreze la terasele din Grecia, Italia, Spania etc. Bucureştiul s-a ridicat extraordinar în ultimul deceniu odată cu dublarea salariilor - salariul mediu în Bucureşti este de 6.000 de lei net, adică 1.200 de euro, faţă de 1.000 de euro cât este media naţională - cu deschiderea pieţei HoReCa, cu zonele de entertainment, cluburi etc.
IT-ştii din Bucureşti un câştiguri care se duc spre 1.500 de euro la prima strigare şi 2.500 de euro net. Prezent la Meet the CEO la Business Magazin, Zdenek Romanek, un bancher slovac care a preluat acum doi ani poziţia de CEO al Raiffeisen Bank România, spune că prin venirea aici şi-a dat seama cât de internaţional este Bucureştiul, cât de cosmopolită este capitala României, dar nu numai aceasta, ci toată ţara. Uitaţi-vă ce este în weekend pe Calea Victoriei, când străzile sunt închise iar terasele sunt invadate de toată lumea.
Alături de români, străinii se bucură de ceea ce văd în Bucureşti. De la distanţă, România este o ţară exotică, rămasă prizonieră imaginii lui Dracula. Când ajung aici, străinii îşi dau seama că este altceva. Dacă am avea facilităţi de spectacole – o sală mare de sport de 10.000 de locuri, o sală de concerte de peste 5.000 de locuri, o zonă de expoziţie unde s-ar putea face congrese internaţionale –, am putea câştiga enorm.
Festivalul George Enescu este în top trei la nivel mondial, atrage cele mai mari orchestre simfonice ale lumii, dar Bucureştiul nu are o sală de concerte adecvată. Din 2000 încoace, PIB-ul a crescut de 10 ori, de la 35 de miliarde de euro la 350 de miliarde de euro, dar guvernele care au trecut pe la Palatul Vicoria, autorităţile locale nu au fost în stare să facă o sală de sport nouă şi nicio sală de concerte nouă, care nu ar costa mai mult de 100-150 de milioane de euro fiecare. Ca să nu mai vorbim de un proiect imobiliar unde să se facă o zonă de expoziţii şi de organizare de conferinţe. Organizarea de conferinţe de către multinaţionale este un business de miliarde de euro/dolari, din care nu luăm nimic. Hotelurile pe care le avem se plâng că în weekend este dezastru în Bucureşti, pentru că nu suntem o destinaţie pentru lumea corporatistă mondială deoarece nu avem facilităţi prin care să putem acomoda mii de participanţi din întreaga lume.
Analiştii spun că turismul, călătoriile, entertainmentul câştigă teren în fiecare an în portofelul oamenilor şi de aceea toată lumea se luptă să-i atragă în ţara sau oraşul lor. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu fenomenul Taylor Swift: oraşele şi ţările se bat să o aducă pe celebra cântăreaţă americană pe scena lor. Dar dincolo de zona de entertainment, cred că din ce în ce mai mulţi străini vor fi atraşi să lucreze aici, în România, şi nu numai celebrii muncitori asiatici.
Bucureşti, Cluj, Timişoara sunt oraşe bune de muncă şi de living pentru corporatişti, dar nu numai pentru ai noştri, ci şi pentru cei din piaţa vestică. Salariile corporatiştilor s-au apropiat foarte mult de cele externe, dar România, prin principalele oraşe, oferă un cost al vieţii mai redus.
Dacă am promova mai mult posibilitatea achiziţiei unui apartament în Bucureşti, în Cluj, în Timişoara, în Iaşi că este mult mai ieftin decât în oraşele occidentale, am avea câştig de cauză în faţa tinerilor occidentali. În ţările vestice piaţa muncii este mult mai strânsă şi mai dură, nu există o diferenţă atât de mare faţă de România, dar preţurile sunt mai bune aici.
În Italia o chirie te costă între 500 şi 800 de euro, iar la Bucureşti, cu 500 de euro poţi să plăteşti o rată lunară pentru un apartament destul de bun, în timp ce în Vest cu o rată lunară de 500 de euro nu prea te poţi apropia de un apartament rezonabil.
Până una-alta, să ne bucurăm de imaginea din weekend de pe Calea Victoriei, care înseamnă o fotografie mult mai bună faţă de acum 20 de ani.
Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.
