Criza va trece. Şi chiar dacă nimic nu va mai fi cum a fost, dacă însăşi lumea se transformă şi suntem obligaţi să alegem un alt stil de viaţă, societatea românească nu poate sta cu braţele încrucişate aşteptând ca timpul să-i stabilească ritmul şi direcţia de mers. Asta ar fi o cale, cea mai grea. Cealaltă cale e să ne mulţumim cu ce aduce timpul, să renunţăm la luptă.
În anii din urmă au fost corectate multe lucruri în economia noastră. Dar multe au rămas strâmbe. Din cauza amânării reformelor structurale. Somnul a fost mult prea lung. Acum însă, în al doisprezecelea ceas, nu mai putem da înapoi, fiindcă nu mai există alternativă. Dacă vrem ca, în anii viitori, timpul să lucreze pentru România, nu vor mai fi de-ajuns doar câteva ajustări. Doar corecţii. Va fi nevoie de mult mai mult. În anii crizei, ceasul istoriei a rămas însă în urmă în plan economic şi social. Ca să-l potrivim avem nevoie de modele bune.
Criza ne impune, acum, o schimbare de model. Întâi şi întâi fiindcă banii disponibili pentru investiţii, pentru remunerarea muncii şi pentru împrumuturi bancare sunt mai puţini. Milioane de români văd că nu-şi mai pot procura bunurile şi serviciile de pe piaţă plătind combinat: din venituri proprii şi din credite. Banii câştigaţi din muncă, din afaceri, din rente, de la compatrioţii noştri călători prin lume ori din alte surse, inclusiv din economia necontabilizată, s-au împuţinat. Şi, desigur, banii de la bănci s-au împuţinat şi ei. Iar în viitorul apropiat populaţia nu va trăi însă neapărat mai bine dacă va primi mai mulţi bani. Poate să primească tot mai mulţi bani şi să trăiască tot mai rău.
Despre bolile economiei româneşti discutăm de două decenii. Au fost stabilite diagnostice şi prescrise tratamente. Unele diagnostice au lovit ţinta, altele au fost formulate aiurea. Unele au fost luate în seamă, altele ignorate. Din nefericire, chiar dacă de cele mai multe ori diagnosticul a fost exact, n-au fost administrate întotdeauna cele mai bune medicamente. Aşa că nenumărate boli n-au fost niciodată vindecate. Iar problema cea mai gravă, de care ne-am lovit în anii cu PIB pozitiv, chiar şi în cei de boom, s-a dovedit a fi creşterea economică nesănătoasă. Mai exact, boala numită "creştere nesustenabilă". Sau, pe înţelesul tuturor, creştere "fără proptele", nesusţinută nici de eficienţă, nici de productivitate şi nici de performanţe economice. Acest model a expirat în 2008.
Lumea se schimbă. Ne schimbăm şi noi. După patru ani de criză tema creşterii fără proptele devine tot mai actuală. În focul unei crize duble, a unor ţări şi a unui sistem, o criză de mare amploare, propagată pe trei trepte - o criză macroeconomică clasică, o criză a structurilor financiare şi o criză a gestiunii dezvoltării - sănătatea creşterii economice ne preocupă cu deosebire. Treptat, ne convingem tot mai mult că, în plan intern, reforma structurilor economice este singura şansă, singura măsură în stare să însănătoşească economia. Ţel imposibil de atins fără concurenţă, fără eficienţă, mai ales fără muncă bine organizată, care să aducă profit.
Ce s-a obţinut până acum? Companiile s-au rezumat cu deosebire la restructurări de personal. Numai că, singure şi anevoioase, astfel de restructurări nu pot rezolva problema. Numai o combinaţie optimă, cuprinzând restructurări în producţia de bunuri, plus noi servicii, noi investiţii, care să asigure locuri de muncă pentru disponibilizaţi şi să urce standardul de viaţă în societatea românească, poate asigura ieşirea din criză şi creşterea sănătoasă de care avem nevoie.
Noi am fi putut să beneficiem de multă vreme de o astfel de combinaţie optimă, ce ar fi făcut să avem una dintre cele mai atractive pieţe şi un nivel de viaţă cel puţin decent. Şi chiar am fi putut atinge un astfel de nivel dacă nu ne-am fi încurcat în dogme, în iluzii şi dacă am fi ascultat de legităţile economice. Şi dacă, de nenumărate ori, judecăţile economice nu s-ar fi făcut la întâmplare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
