Principala problema a mediului de afaceri va continua sa fie criza determinata de dezechilibrul intre cerere si oferta pe piata muncii. Aceasta ar trebui sa fie reglata prin mecanismul preturilor.
O legislatie a muncii rigida, pe de o parte, si productivitatea scazuta rezultata din modul de combinare a factorilor de productie, pe de alta parte, fac ca mecanismul preturilor sa nu poata functiona atata timp cat si piata romaneasca nu se va deschide fortei de munca straine.
In context, proiectele guvernamentale de subventionare a celor care vor sa se intoarca sa munceasca in Romania nu par sa aiba sens din punct de vedere economic. Altfel spus, riscam sa cheltuim din nou multi bani fara a obtine vreun efect sau obtinand efecte perverse din punct de vedere economic.
Date empirice arata ca, in actualul context al asteptarilor privind standardul de viata, pentru muncitorul roman exista un prag la nivelul de 40% din castiguri salariale obtinute in strainatate, pe care daca le obtine in Romania, acesta incepe sa se gandeasca serios daca sa mai plece la lucru in strainatate. Altfel spus, un salariu de 1.500 euro in strainatate este comparat cu un salariu de 600 de euro in Romania. In acelasi timp media veniturilor salariale din Romania se situeaza undeva la 15% din media celor de pe pietele pe care migreaza forta de munca romaneasca. Este evident ca o egalizare a acestor doua niveluri, atat pentru munca calificata, cat si pentru cea necalificata, nu este posibila pe termen scurt, fara a crea dezechilibre macroeconomice profunde si in primul rand inflatie ridicata.
Este de mentionat in acelasi timp ca piata a inceput deja sa echilibreze cererea cu oferta prin mecanismul preturilor in domeniul fortei de munca specializate. Salariile managerilor sau ale unor categorii de specialisti care muncesc in Romania sunt deja la niveluri comparative cu ale celor care lucreaza in strainatate. Acest lucru nu este insa posibil pentru munca necalificata sau de joasa calificare, pentru ca productivitatea acesteia in actualul context dat de combinarea factorilor din economia romaneasca nu face posibila plata la nivelul de pe pietele pe care migreaza forta de munca romaneasca.
In mod concret, indeosebi sectorul constructiilor sau al serviciilor, incepand cu cele de ingrijire a prescolarilor, in mod obiectiv, nu pot plati aceleasi salarii ca in vest. In constructii, indiferent ca vorbim de firme straine sau romanesti, incercand sa faca "organizare de santier" din cauza deficientelor date de contextul dezvoltarii infrastructurii de acces (spre exemplu) nu vor putea realiza aceleasi niveluri de productivitate pe care le realizeaza pe alte piete. Pe de alta parte, standardul de viata face ca o familie din Romania sa nu poata plati o angajata pentru cresterea copiilor la acelasi nivel la care plateste o familie din vest.
Au inceput sa apara primele falimente ale firmelor de constructii si in contextul in care avem o piata in care angajatul dicteaza (din pacate nu neaparat prin solicitari salariale, ci uneori chiar prin lipsa obisnuintei de a munci) ne putem astepta la o adevarata criza de sistem. Imaginile recente ale unor santiere din capitala in care practic nimeni nu munceste fac usor de imaginat situatia in care tot mai multe firme de constructii vor cere renegocierea contractelor si/sau vor fi obligate sa plateasca penalizarile de nerespectare a contractelor renuntand la executarea lucrarilor. Cineva va trebui sa continue lucrarile bazandu-se pe acelasi nivel precar de "combinare a factorilor de productie" specific economiei romanesti si pe aceeasi forta de munca (discrepanta de salarii neputand fi acoperita din cauza generarii dezechilibrelor macroeconomice pe care le-am mentionat).
Logica economica va impune un singur raspuns, necesitatea crearii concurentei pe piata muncii necalificate sau de joasa calificare. Aceasta se va face numai prin deschiderea pietei fortei de munca.
Este probabil ca actuala tendinta de import de forta de munca, inregistrata de o serie de multinationale angrenate in lucrari de infrastructura sa se "prelinga" si spre firmele romanesti, devenind un fenomen de masa.
"Mana invizibila" si nu iluzia subventiilor pentru intoarcerea fortei de munca trebuie lasata sa lucreze.
Florin Pogonaru este presedintele AOAR - Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
