Opinii

Mai vinde fiică-ta clătite?

Mai vinde fiică-ta clătite?

Autor: Gheorghe Băcanu

27.09.2023, 18:22 2803

Întrebarea este reală, şi mi-a fost adresată mie, de un distins amic. Scopul acestei întrebări a fost de a mă pune într-o situaţie stânjenitoare, dat fiind ocupaţia ”neonorabilă” a fiicei mele, de a prepara şi  comercializa clătite.

Probabil persoana care mi-a adresat întrebarea nu ar fi fost ”interesată” de jobul fiicei-mele, dacă aceasta nu ar fi vândut clătite. Oare e chiar aşa de josnic să prepari şi să vinzi clătite?

Maliţiozitatea sau ironia întrebării a vizat(cred!?) atât inţiativa privată, cât şi faptul că aceasta are ca obiect de activitate  prepararea şi comercializarea clătitelor.

Dacă fiica mea ar fi lucrat în administraţia publică, unde ar fi învârtit două-trei hârtii (inutile, sîc!) în grupare lui ”Mircea, fă-te că lucrezi!”, era mai onorant?  Şi mai trebuia să fie şi protejata cuiva! Şi mai trebuia să fie inregimentată şi într-o haită de partid. M-ar mai fi întrebat amicul meu ce mai face fiica mea? Era totul ok să nu facă (aproape) nimic util pe parcursul a opt ore şi să se descurce într-o manieră stelară în dolofăneala bugetară, acompaniată de o splendoare salarială.

Mai trebuie adăugat ceva: amicul meu lucrează în domeniul bugetar, şi aici, mare parte, au păreri semeţe, chiar trufaşe, despre ei. Nici amicul meu nu face excepţie la acest capitol. Sau, poate, are impresia că banii se fac la ”Biroul salarizare” de la instituţia unde lucrează. La privat banii se fac prin însumarea ”Z-ului”. Nu ai un ”Z” consistent, falimentul te paşte.

Am reflectat mult dacă se merită să scriu aceste rânduri. I-am povestit fiicei mele această întâmplare, şi chiar i-am cerut acordul pentru a scrie acest articol.

Da, într-adevăr, fiica mea este administrator la o firmă legal constituită, acum 10 ani, şi care are între  8 şi 10 angajaţi. Firma are ca obiect de activitate prepararea şi comercializarea clătitelor. Da, fiica mea este ”exploatatorul” care vinde clătite. Nu-i o poziţie de invidiat să fii ”exploatator”, mai ales  că trebuie să suporţi cu stoicism  şi controalele diletante ale statului. Şi mai ai probleme şi cu personalul, foarte greu de găsit, şi de menţinut, în conditiile în care acesta priveşte înfrânt ce se petrece cu angajaţii de la stat, fiind gata oricând să sară gardul într-acolo. Şi mai ai probleme şi cu piaţa, aflată mereu în schimbare, şi cu modificarea comportamentului consumatorului. Şi, pe lângă toate acestea, mai trebuie să faci faţă şi agresiunii fiscale a statului.

Şi nici nu s-a îmbogăţit, asta spre bucuria iubitorilor de ”exploatatori”.

Despre ”dragostea” românilor faţă de patroni am  mai scris cu ceva timp în urmă în Ziarul Financiar din data de 28.06.2020: ”De ce nu ne (prea) plac  patronii? Toată lumea vrea să fie salvat sectorul privat, dar unii ar prefera să se salveze doar firmele, nu şi patronii! Ne place capitalismul, dar nu ne plac patronii, iar cel mai apreciat patron ramâne în continuare statul”(https://www.zf.ro/opinii/ne-prea-plac-patronii-toata-lumea-vrea-fie-salvat-sectorul-privat-19351623). Acest articol l-am scris în contextual crizei pandemice când falimentele băteau la uşă.

Da, şi-a asumat riscul de a prepara şi vinde clătite ! Dar, probabil, nu şi-a asumat şi oprobriul.

Dar mai este ceva de spus, nu are contracte cu statul, deci nu livrează clătite vreunei instituţii de stat.  

Scopul acestor rânduri este de a  evindenţia faptul că la peste trei decenii de la căderea comunismului încă mai avem metehne comunistoide, şi vedem într-o iniţiativă privată o ruşine. Sau o ”exploatare” a omului! Probabil firmele din domeniu IT sunt foarte onorabile, iar cele care vând mâncare sunt degradante?

Cel care mi-a adresat întrebarea avea în anul 1989, 4-5 ani, prea puţini pentru a înţelege ce se petrece în jurul lui, deci nu poate fi suspectat de ceauşism congenital. Şi mai este nevoie de o precizare, amicul meu, este ştiutor de carte, este absolvent de şcoală pe bune, chiar o excepţie pentru aceste vremuri.

Scoţianul Adam Smith îi numea pe întreprinzători ”aventurieri”, iar, la noi, prin vocea ministrului Adrian Câciu, antreprenorii sunt consideraţi babuni, ignorând faptul că  toate salariile din administraţie sunt plătite de ”babuini”.

Băcanu Gheorghe este inginer auto.