Asa cum au anticipat nu putini observatori atenti ai economiei romanesti declinul din primele doua trimestre ale anului este accentuat: -6,2% este diminuarea PIB-ului pentru trimestrul 1 (fata de T1 din 2008) si este probabil ca si al doilea patrar sa nu arate o inflexiune in evolutia descendenta. Datele arata o inrautatire a situatiei, care depaseste scenariul asumat de autoritati in documentele semnate cu FMI si Comisia Europeana; amintesc ca acestea vorbesc de un declin al PIB-ului de 4% in 2009, pe baza caruia s-a construit bugetul public. Este corect sa spunem, insa, ca o recesiune nu putea fi evitata in Romania - ca si in restul Uniunii Europene. Autoritatile publice insa trebuie sa incerce sa limiteze efectele negative ale crizei.
Caderea economiei autohtone este explicabila prin cauze fundamentale: prima este impactul crizei financiare/economice globalizate. Teza ca am putea amortiza criza mai usor decat alte tari din UE s-a dovedit iluzorie. Inghetarea finantarii externe, ingustarea pietelor comerciale externe si fuga investitorilor si-au spus cuvantul. A doua cauza tine de invalidarea unui model de crestere, care se bizuie pe import masiv de capital si, in consecinta, mari deficite externe. Dar acest model nu a fost ales de guvernantii romani; in buna masura el isi are originea in regulile jocului din UE (inclusiv deschiderea totala a contului de capital) si credinta ca apartenenta la Uniune aduce cu sine crestere economica perpetua. In Romania si in alte tari din UE (tarile baltice, Bulgaria), dimensiunea deficitelor externe a augmentat socul crizei economice; fiindca una este sa ai o corectie in jos de la -5% sau -6% din PIB deficit de cont curent si altceva de la un nivel mai mult decat dublu - precum in cazul Romaniei. Daca adaugam aici nivelul inflatiei, de care depinde costul creditului, intelegem de ce Cehia si Polonia au o criza considerabil mai usor de gestionat decat cea din Romania sau din Ungaria. La acesti doi factori este de adaugat volumul creditelor pe termen scurt care ajung la scadenta in 2009 si 2010. O alta cauza majora este executia bugetara prociclica din ani cu crestere economica inalta; ar fi trebuit ca, in anii din urma, cand dinamica pozitiva a fost peste potentialul de crestere sustenabila deficitele sa fie tot mai mici In plus, ar fi fost bine ca ponderea cheltuielilor cu capital fix, inclusiv lucrari de infrastructura, sa fi crescut masiv, in timp ce ponderea in PIB a cheltuielilor cu personalul bugetar sa fi fost mentinuta (sau sa fi crescut putin). La toate acestea se adauga promisiunile aiuritoare din campania electorala ca si cele care au legat pensiile de salarii fara a tine cont de putintele economiei, miscarea ei ciclica. Si nici nu a existat indrazneala de a spune cu franchete ca s-a gresit, ca aceasta criza internationala impune sacrificii majore, solidaritate. Nu este un accident ca dezbaterea privind reforma salarizarii are alura unei "lupte distributionale", neexistand mesajul clar ca, in conditiile date, aplicarea unei asemenea legi nu trebuie sa adanceasca criza prin cresteri de salarii in ansamblu.
Desi bugetul public pentru 2009 prevede un deficit de
-4,6% (cu peste 2% din PIB peste cel din primul proiect - de -2,5%), el nu poate exercita o functie contraciclica, de contracarare a efectelor comprimarii activitatii sectorului privat. Constrangerea externa intensa (datorii pe termen scurt, ale sectorului privat, de peste 20 de miliarde de euro, ajunse la scadenta in acest an) si excesele executiei bugetare din anii de crestere rapida a PIB-ului au limitat considerabil spatiul de manevra al Guvernului. Aceasta este cheia intelegerii abordarii programului de ajustare convenit cu FMI si CE. Ca sa vedem cat de ampla este corectia bugetara inscrisa in programul economic trebuie sa avem in vedere efectul estimat asupra incasarilor bugetare al declinului anticipat (in program) al economiei si suirea serviciului datoriei publice; primul este in jur de 1,2-1,3% din PIB, iar al doilea in jur de 1% (din cauza cresterii dobanzilor de refinantare). Aceste efecte au complicat mult corectia deficitului bugetar si au accentuat, din nefericire, functia prociclica a executiei bugetare in 2009.
Chiar daca temeiul constrangerii valutare este foarte serios, exista in constructia programului aspecte ce merita atentie, avand in vedere dialogul viitor cu finantatorii externi. Astfel, fiind evident (pentru FMI si Comisie) ca economia va intra in declin cu cat mai repede ar fi fost disponibile resurse pentru finantarea bugetului public, cu atat mai mult s-ar fi usurat situatia pe piata creditului interna, s-ar fi relaxat incordarea din bugetul public. Mai mult, ar fi existat resurse importante pentru finantarea unor proiecte de infrastructura. Vreau sa spun ca, din pacate, logica "prior action" (conditii prealabile de indeplinit) a functionat neusurand sarcina de a limita stricaciunile provocate de declinul brutal al economiei. In vremuri extraordinare trebuie sa se recurga la mijloace exceptionaleÉ ceea ce nu s-a aplicat tarilor nou intrate in UE, care nu se afla in zona euro.
O curiozitate a programului este subestimarea efectului crizei de lichiditati in economie asupra arieratelor. Ca in clasice programe de tip FMI se vorbeste despre controlul executiei financiare in intreprinderi de stat si combaterea arieratelor, fara a se explica cum se poate face asa ceva, cu eficacitate, cand "capcana lichiditatii" (the liquidity trap, la Keynes) opereaza in mod implacabil - asa cum se intampla peste tot unde criza provoaca o goana dupa lichiditati. De aceea, in zona euro si in SUA bancile centrale injecteaza masiv lichiditati in economie la dobanzi practic zero. Ca noi nu putem practica asa ceva este alta povesteÉ
O alta chestiune: sa presupunem ca ajustarea fortata, din lipsa finantarii externe, a deficitului de cont curent este mai mare decat cea anticipata (in program), ceea ce s-ar vedea in declin economic mai pronuntat si in incasari bugetare inferioare celor prognozate (aceasta ar mari deficitul bugetar, alte conditii fiind neschimbate).
Programul vorbeste de suplimentarea cheltuielilor publice in cazul unor retete bugetare superioare (1/2 din veniturile in plus, restul fiind destinat reducerii tintei de deficit), dar nimic despre situatia care este mult mai probabila, de incasari inferioare. Sa zicem ca pe primul semestru se contureaza un deficit de cont curent anualizat de 6% din PIB (fata de 7,5%, cum prevede programul), in timp ce deficitul bugetar pare sa se indrepte spre o marime anualizata de 6% din PIB. Trebuie sa procedam la taiere de cheltuieli (sau cresteri de impozite si taxe), care sa ne mentina la un deficit de 4,6% cu orice pret? Reducerea unor cheltuieli curente (mai cu seama cand este posibila rationalizarea lor) ajuta la tinerea deficitului de cont curent sub control. Si eu cred ca se poate restructura din aparatul administratiei publice astfel incat sa reducem din cheltuieli. Nu mai amintesc de posibilitatile de a diminua risipirea banului public. Aici trebuie sa functioneze un veritabil regim de tip cazon, cu pedepse aspre!!! Cand este insa vorba de proiecte investitionale, cu efecte de antrenare in economie, lucrurile se cuvine sa fie nuantate. Guvernul si BNR sa discute cu FMI si CE la jumatatea anului in acest sens. Mai ales daca ajustarea deficitului de cont curent este peste asteptari. Am ajunge, este adevarat, intr-o situatie inedita, cand tot deficitul de cont curent ar fi dat de sectorul public. Dar trebuie sa avem in vedere cicumstantele excceptionale: declin puternic al economiei, nevoia de a nu accentua cercuri vicioase.
Conteaza enorm daca in partea a doua a anului am avea disponibile substantial mai multe fonduri europene; ma refer la bani pentru finantarea deficitului bugetar (de la Comisie, Banca Mondiala, BERD, BEI), cat si de cei care ar trebui sa vina din fondurile structurale si de coeziune. Este esential ca Guvernul sa capitalizeze simplificarea procedurilor de accesare adoptate de catre Comisia Europeana (CE), sa insiste pentru ca si CE sa accepte (date fiind conditiile din economie) renuntarea la co-finantare, sa se asigure prefinantari mult mai consistente din partea Comisiei in acest an si in 2010. "Razboiul" pentru Romania are loc in 2009 si 2010 - si avem nevoie de "trupe si munitie" in acesti ani.
Ca sa ne marim sansele in dialogul cu Comisia si FMI trebuie sa avansam cu reformele structurale (inclusiv a administratiei publice) - atat cat se poate in ani de criza economica. Oricum, este aberant sa discutam de cresteri salariale intr-o perioada de criza. Daca nu suntem chibzuiti in ceea ce facem, riscam sa ne complicam viata, sa prelungim situatia critica a economiei - sa ajungem in situatia de a diminua salarii in sectorul bugetar (asa cum s-a procedat in Letonia si Ungaria).
Marirea capitalizarii CEC nu mai trebuie intarziata. Ea poate fi operata inainte de primirea avizului de la Comisie. Nu exista niciun argument serios din partea CE ca sa refuze Romaniei acest demers. Ar fi in plus o sansa pentru CEC sa revina pe piata bancara autohtona. In acelasi timp, trebuie sa se extinda programul de garantii de stat pentru firme, sectoare industriale, IMM-uri.
Programul convenit cu FMI si CE prevede limite in privinta garantiilor de stat; trebuie sa se rediscute acest aspect in masura in care garantiile pot sa scada dobanzile in mod substantial si pot impulsiona activitatea economica.
Daca inflatia isi va continua mersul descendent si daca banii de la UE vor intra curand in trezoreria statului, BNR va capata marja pentru a fi mai indrazneata cu scaderea dobanzii de referinta. Cat priveste facilitati fiscale in conditii de criza, ele au mai mult valoare de subventii, neavand forta motrice de a stimula economia.
Proiectul "Noua casa" va avea un efect cu atat mai stimulativ asupra economiei, cu cat va impulsiona constructia de locuinte noi; daca va insemna numai vanzari de locuinte din stocul existent, el nu va avea tractiune.
Sa trag linie: recesiunea nu putea fi evitata. Dar efectele ei pot fi combatute in masura in care opereaza in economie pistoane de tractiune. Intre acestea sunt: fondurile europene, reluarea finantarii economiei (costul creditului!!), garantii de stat care sa faciliteze accesul la credit, ritmicitatea in lucrari mari de infrastructura care sa aiba efecte de antrenare.
PS: Trebuie vazut in ce masura relatiile economice cu puterile asiatice (China, India) pot fi utilizate; aici ma refer nu numai la aspectul comercial, ci si la finantari, investitii etc.
Daniel Daianu este profesor de economie, fost europarlamentar si ministru al finantelor
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
