În ultima perioadă dezbaterea pe tema scăderii dobânzii depolitică monetară şi mai ales a deprecierii monedei s-aintensificat foarte mult şi, din punctul meu de vedere, a căzut înderizoriu prin superficialitatea abordărilor. Fără doar şi poateastfel de decizii nu sunt decizii pompieristice şi nu se iau, lapropriu, peste noapte. Cine îşi imaginează aşa ceva este pe o calegreşită, iar vehicularea în presă a unor astfel de opinii nu facedecât să înrăutăţească lucrurile prin inducerea unui sentiment depanică. Din acest motiv, reacţiile defensive ale decidenţilor suntjustificate încercând să calmeze opinia publică. Din păcate, acestgen de dezbatere ne îndepărtează de elaborarea unei strategii demăsuri care să poată contribui la îndreptarea unor anomaliiexistente care nu vor face decât să se accentueze în timp dacă nusunt abordate frontal.
În acest moment cred că există două variante: o politicămonetară pasivă care urmăreşte conservarea situaţiei actuale(dobânda, cursul, lichiditatea din piaţă, calitatea portofoliuluibăncilor, apetitul mare pentru creditarea în valută etc.) şi unaproactivă menită să schimbe modelul în care pieţele din România auoperat până acum. Cred că pentru ambele variante există argumentepro, care în final pot să le justifice, ceea ce face o astfel dealegere foarte grea. Dar mai cred că ar trebui să prevaleze măsuraîn care o variantă sau alta sunt parte a unui plan pe termenlung.
Un proces gradual de euroizare a economiei a fost parte a unuiastfel de plan. El avea la bază intrarea României în zona euroîntr-o perioadă relativ scurtă, motiv pentru care putea fi privităca un proces de tranziţie către adoptarea monedei euro. Mai mult,BNR nu a avut motive să se opună prea puternic acestui proces deexprimare a din ce în ce mai multe preţuri în euro şi chiar decreditare în euro pe termen lung, deoarece cursul oferea o ancorădezinflaţionistă puternică într-o perioadă în care economia seconfruntă încă cu presiuni inflaţioniste mari, datorate uneicreşteri economice peste potenţial.
În momentul de faţă "master plan"-ul s-a schimbat. Perspectivaaderării la zona euro se îndepărtează şi, de aceea, şi planultactic se cere pus în discuţie. Pentru că există întrebări carenecesită răspunsuri. Relaxarea monetară va reîncepe odată cuprimele semne ale creşterii economice? Dobânzile vor scădea odatăce salariile vor începe să crească şi şomajul să scadă? Dobânda depolitică monetară va începe să scadă în timp ce Banca CentralăEuropeană va începe creşterea dobânzii de referinţă la EUR? Cu altecuvinte politica monetară României va fi prociclică pe plan intern,dar în contratimp cu ciclul economic european? Este realist să neaşteptăm la aşa ceva sau în acel moment exact acestea vor fimotivele pentru care nu vom putea, din nou, să relaxăm politicamonetară? Dacă vom păstra în continuare cursul ca principalavariabilă dezinflaţionistă (şi inflaţionistă!), politica monetarăva rămâne în continuare "o mână moartă" în orice proces de reluarea creşterii economice.
Ce ar trebui făcut? Cred că ar trebui demarat un proces gradualde reducere a importanţei cursului de schimb la nivelul economieişi societăţii româneşti. Şi asta nu neapărat ca preambul la odepreciere, ci ca un preambul la permiterea unei flexibilităţi maimari a cursului (care se poate manifesta în ambele sensuri!). Văddouă priorităţi în perioada următoare. Prima, relativ mai uşor derealizat, este statuarea prin lege a faptului că toate preţurile înRomânia se denominează şi se prezintă doar în lei. A doua, maidificil de realizat, dar poate chiar mai importantă decât prima,este reducerea expunerii populaţiei la creditele în valută: princreditarea exclusivă în lei şi, de ce nu, prin transformarea uneipărţi a creditelor în EUR în credite în RON. Ştiu că mulţi vorspune că este mult prea târziu pentru aşa ceva sau imposibil, darsoluţii pot fi imaginate, chiar dacă nu foarte ortodoxe. Aş remarcadoar că o astfel de situaţie ar fi atât în interesul băncilorcomerciale, cât şi al BNR. În condiţiile în care actori atât deimportanţi şi sofisticaţi au acest interes comun, mi-e greu să credcă nu pot fi agreate soluţii care să micşoreze riscul valutar atâtal băncilor, cât şi al clienţilor.
Odată aceste două aspecte rezolvate, şi românii vor înceta a maiavea motive de a fi "obsedaţi" de curs ("obsesie", apropo, pentrucare nu cred că românii ar trebui învinuiţi, ci mai degrabă ceicare au permis formarea preţurilor în euro şi cei care au stimulatcreditarea în euro). În condiţiile date, românii au altminteri uncomportament economic absolut normal.
Un astfel de proces de dez-euroizare necesită în primul rândvoinţa, în al doilea rând o abordare "multipartită" şi în altreilea rând TIMP. Ceea ce înseamnă că nu are cum să se întâmplepeste noapte, ci mai degrabă peste an. În aceste condiţii, ar puteaîntreba unii ce sens mai are să vorbim acum despre relaxareapoliticii monetare. Are sens din câteva motive. O reluare, înparalel, a scăderii dobânzii cu 0,25 puncte procentuale poate săaibă rolul unui semnal puternic în ce priveşte rolul pe care BNReste dispus să şi-l asume, în ce priveşte perspectiva evoluţieipreţurilor în România şi costul finanţării viitoare a deficituluibugetar. Să vorbim la nivel de instituţie centrală despre "riscuriinflaţioniste" şi creşteri de preţuri fără o justificare temeinicămi se pare un demers pripit şi contraproductiv şi o prelungire, dinnou, a unor abordări trecute dintr-un alt context economic şi carevor duce în final la confirmarea propriei profeţii (self fulfillingprofecy). În acelaşi timp o reducere în paşi mici a dobânzii nu arecum să aibă impactul catastrofal proorocit asupra monedei, darpoate da semnalul unei ieftiniri a creditului în lei: cel existentşi cel viitor.
Schimbarea după 10 ani a modului în care abordăm provocărileeconomiei româneşti necesită în primul rând voinţă şidisponibilitatea de a accepta şi modele de abordare netestate pânăacum. Ceea ce nu este uşor, dar nici imposibil.
Radu Crăciun este chief investment officer la EurekoPensii
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
