Decizia Ungariei de a întrerupe acordul cu FMI, pe largdezbătută în paginile Wall Street Journal şi Financial Times,provoacă o serie de întrebări cu privire la situaţia României.
Subiectul a fost tratat de cele două prestigioase cotidiene deafaceri câteva zile la rând, iar tonul articolelor a evoluat de lasurprindere/admonestare la constatare/ înţelegere. Interesantpentru România este că, deşi mulţi poate se aşteptau să fieapreciată că a făcut restructurări dure pentru a rămâne în acord,iese tot defavorabil din comparaţie în ziarele citate. Adică lipsaunui acord cu FMI poate fi considerată un semnal de încredere, întimp ce rămânerea în acord un semnal că economia are nevoie încontinuare de un "cordon ombilical".
Surprinzător inclusiv pentru analiştii băncilor din România,care a trebuit să spună ei ce nu au spus străinii, că avem nevoiede FMI şi aşa mai departe.
Deocamdată, mesajele sucursalelor străine ale băncilor prezentela Bucureşti sunt pentru constrângeri bugetare dure şi respectareaacordului cu FMI.
Numai că la orizont se profilează un al treilea an de scădereeconomică, 2011, iar în 2010 scăderea ar putea fi şi mai dură decâtnoua "ţintă" acceptată de -1,9%.
Acum, toate tunurile sunt îndreptate împotriva statului. Ejustificat, şi Ziarul Financiar a arătat în numeroase rânduri câtde rău administrat este statul.
Dar există pericolul ca statul să nu fie decât vinovatul deserviciu. La trei ani consecutivi de scădere economică multe se vorpune sub semnul întrebării, inclusiv relaţia cu FMI. Când intri peo spirală a scăderii economice, cad multe tabuuri.
Din acest punct de vedere, prima ieşire în public a membrilorConsiliului Fiscal a fost de bun augur în ceea ce priveştecomplexitatea datelor prezentate, dar de rău augur în ceea cepriveşte fixismul concluziilor.
Trebuie spus că nu a fost până acum făcută o asemenea prezentarefocalizată pe principalele probleme ale economiei, plină dedetalii, nici la nivelul Ministerului de Finanţe şi nici alGuvernului. Din păcate, actualul ministru de finanţe şi-a luatconsilieri oameni de talk-show sau cântăreţi, nu absolvenţi deFinanţe care să jongleze cu cifrele.
Dar concluziile materialului prezentat de Consiliul Fiscal (carepoate fi găsit pe www.zf.ro) ridică câteva semne de întrebare. Latema "De ce a scăzut economia mai mult în România decât în alteţări", Consiliul Fiscal enumeră cinci motive, toate legate deproasta administrare publică.
În niciunul dintre acestea nu se regăseşte frânarea consumuluicauzată de majorarea bruscă a dobânzilor bancare petrecută în iarnaanului 2009. Şi în general cuvântul bănci nu apare pe nicăieri înaceste explicaţii. Ecuaţia economiei estestat-companii-consumatori-bănci, iar băncile nu pot fi neutre,pentru că sunt parte a jocului.
Altfel, cifrele seci, comparaţia la nivel de cheltuieli/venituribugetare în PIB cu alte state, sunt bune, dar trebuie privite înansamblu.
Ponderea redusă a veniturilor fiscale în PIB este o problemă deevaziune, dar în primul rând este o problemă de subdezvoltare.Populaţia rurală este scoasă în afara PIB. Asta este situaţia.
În Vaslui, Botoşani sau Teleorman, numărul de angajaţireprezintă 12% din populaţia judeţului. Un singur om este chemat săcontribuie pentru nouă. Evaziunea, auto-consumul, pensiileanticipate sunt aici mijloace de subzistenţă şi căi prin carestatul mai compensează ceva din catastrofala situaţie a ocupării.Aici e rezistenţă la limită, nu risipa pe care o vânează graficele.Unde să se ducă aceşti oameni, ce să lucreze? Fără politici dedezvoltare, fără investiţii atrase, această situaţie se vaperpetua.
La fel, numărul mare de pensionari şi deci deficitul bugetuluipublic de pensii maschează aceeaşi dificultate a ţării de aorganiza resursele pentru a implica oamenii în activităţiproductive. Privat, de stat, dar să fie ceva unde oamenii să meargăla lucru. Nu este.
Veniturile bugetare reduse, numărul mare de pensionari suntexpresiile pe hârtie ale subdezvoltării. De aici pleacă totul. Cummuţi o ţară din analfabetism în servicii?
Este de înţeles nervozitatea băncilor cu privire la întârzierearestructurării statului. Dar să dai şi lecţii de guvernare este cammult. Declaraţii de genul "este o mare ruşine că România nu atragefonduri europene", cum a fost cea făcută de preşedintele bănciiaustriece Erste Bank, nu sunt cele mai nimerite.
Nu că nu ar fi adevărat că, în materie de infrastructură spreexemplu, rata de absorbţie este de doar 1,5%, dar astfel dedeclaraţii nu fac decât rău.
Om fi mai înceţi, mai proşti, mai săraci, dar nu trebuie să ne-ospună alţii. Alţii să-şi vadă de businessul lor. Deocamdată aicieste România şi noi om vedea cum o să ne descurcăm.
Nervozitatea bancherilor trădează însă că cifrele încep să fiedin ce în ce mai proaste. Iar cifrele sunt proaste pentru căeconomia întârzie relansarea. Această nervozitate care acum seîndreaptă către (in)acţiunea guvernamentală va ajunge repede larădăcina problemei: lipsa impulsurilor pentru creştere economică,pentru dezvoltare.
Aşa încât de acum într-un an, când iarăşi se va constata căeconomia este pe minus şi se va profila o nouă scădere, nu estefoarte improbabil ca însăşi bancherii să ceară statului un deficitmai mare şi relansarea economiei cu orice preţ. Chiar cu cel alrenunţării la acordul cu FMI.
Sorin Pâslaru este redactorul-şef alZF
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
