• Leu / EUR4.9479
  • Leu / GBP5.5370
  • Leu / USD5.1794
Opinii

Opinie Vasile Iuga: Criza datoriilor din zona euro şi România

Opinie Vasile Iuga: Criza datoriilor din zona euro şi România

Autor: Vasile Iuga

05.06.2011, 23:32 383

Vorbind deunăzi cu un amic, acesta mi-a comunicat senzaţia luide déjà-vu. L-am întrebat la ce se referă şi el mi-a spus că i separe că suntem în acelaşi punct în care eram şi acum un an pevremea aceasta, cu vulcanul islandez paralizând traficul aerian dinEuropa şi cu Grecia aflată pe marginea prăpastiei financiare,aşteptând o decizie salvatoare din partea Uniunii Europene şi aFondului Monetar Internaţional.

Anul trecut, atunci când s-a ajuns la pachetul financiar deasistenţă oferit Greciei de 110 miliarde de euro, părea cădezastrul a fost evitat, că pieţele şi investitorii au primit unmesaj clar de susţinere a unui membru al zonei euro aflat îndificultate şi că, la capătul unui proces anevoios, dar necesar, dereforme, Grecia va ieşi din această criză a datoriilor. Deşi sevorbea şi despre probleme similare în alte state ale zonei euro(Irlanda, Portugalia sau Spania), puţini erau cei care credeau că,în decurs de mai puţin de un an, două dintre acestea vor apela şiele la colacul de salvare reprezentat de finanţarea de urgenţă aUniunii Europene şi la asistenţa Fondului MonetarInternaţional.

Spre deosebire de situaţia de acum un an, apare din ce în ce maiclar conturat un curent de opinie care susţine că împrumuturileviitoare acordate unor state împovărate de datorii precum Grecia nuvor rezolva problema de fond. Aceasta pentru că finanţarea venitădin partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţionaleste condiţionată de atingerea unor parametri de deficit bugetarcare implică o severă ajustare a cheltuielilor publice (inclusivprin reduceri de pensii şi salarii şi reduceri a numărului deangajaţi din sectorul public), dar şi o majorare a fiscalităţii.Asemenea măsuri lovesc în contribuabili din două direcţii şi duc lacontractarea economiei. În plus, Grecia are şi dezavantajul că numai poate

să-şi devalorizeze moneda pentru a recâştiga competitivitate, camembră a zonei euro. Pentru statele membre ale zonei euro, singurasoluţie viabilă pentru creşterea competitivităţii nu poate fi decâtinovaţia şi creşterea continuă a productivităţii. În fapt, statutulde ţară membră a zonei euro îşi arată acum pericolele pentrustatele care au aderat la moneda comună fără să fi atins pe fondanumite criterii de competitivitate economică. Câtă vreme economiaglobală a crescut susţinut, statele mediteraneene din zona europăreau să fi găsit o soluţie ideală pentru finanţare. Având aceeaşimonedă precum economii foarte puternice şi foarte disciplinate, aşacum sunt cele ale Germaniei, Olandei sau Franţei, ţări precumGrecia, Spania şi Portugalia au putut să se finanţeze la costurireduse, atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Acestaparent El Dorado financiar ascundea însă un număr de capcanepentru state a căror creştere economică a fost artificial stimulatăde fluxul de bani ieftini din exterior, în vreme ce guvernele nuresimţeau nicio presiune, nici pentru a păstra disciplina fiscală,nici pentru a adopta reforme structurale care să îmbunătăţeascăatractivitatea şi competitivitatea ţărilor lor în contextinternaţional.

În definitiv, şi România a trecut prin blestemul banilor ieftinicare au scumpit activele (proprietăţile, moneda şi forţa de muncă),determinând o relaxare excesivă a politicilor bugetare şi conducândla iluzia unei prosperităţi perpetue, obţinută fără vreunefort.

În opinia unui număr de analişti şi lideri de opinie, rezolvareadurabilă a problemelor financiare ale unor state precum Grecia nupoate fi decât restructurarea datoriilor. Această opţiune areavantajul de a împărţi costurile redresării între contribuabili şiinvestitori. Argumentul major este că investitorii sunt la rândullor responsabili într-o anumită măsură de a fi întreţinut aceastăefervescenţă a îndatorării unor economii fragile, în căutarea unorrandamente superioare oferite de plasamentele în titluriguvernamentale sau obligaţiuni corporative ale acestor state mairiscante.

Lăsând la o parte dimensiunea morală a acestei chestiuni, carepoate stârni numeroase polemici, întrebarea care ar trebui să nefrământe ar fi ce s-ar întâmpla în cazul în care Grecia sau altestate împovărate de datorii ar recurge la o astfel de restructurareşi care ar fi impactul asupra României.

La gradul puternic de interconectare pe care îl are acumsistemul financiar global, este greu de determinat până unde s-arrăsfrânge tăvălugul pierderilor provocate de o eventualărestructurare a datoriilor Greciei. S-a observat cu ocazia crizeifinanciare declanşate în Statele Unite în 2008 că instituţiilefinanciare europene au suferit de asemenea lovituri importantepentru că erau expuse la active financiare şi imobiliare americane,iar starea de panică instalată atunci în decurs de doar câtevasăptămâni a secat aproape instantaneu fluxurile financiare carealimentau state din Europa Centrală şi de Est, existând chiarpericolul unui colaps al economiilor din regiune. Aceastăperspectivă a fost mai apoi îndepărtată de intervenţiile energiceale Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional, precum şide politica prudentă urmată de majoritatea marilor grupurifinanciare prezente în regiune, care şi-au păstrat nu doar calmul,dar şi expunerile la economiile din Europa Centrală şi de Est.

În mod evident, primii perdanţi ar fi grupurile financiareelene, care sunt printre cei mai importanţi creditori ai statuluigrec. Vulnerabilitatea acestora este evidenţiată de cele mairecente rapoarte ale agenţiilor internaţionale de rating şi descăderea constantă a calificativelor acordate nu numai datorieipublice a Greciei, dar şi datoriilor băncilor elene. Pe termenscurt aceasta înseamnă un cost de finanţare mai mare pentru acestebănci, însă în cazul unei restructurări a datoriei (chiar şi încondiţiile în care aceasta ar fi diminuată parţial sau doarrescadenţată), costurilor de finanţare li s-ar adăuga pierderi carear trebui contabilizate în bilanţ, ceea ce ar afecta solvabilitateabăncilor greceşti. Pericolul major este declanşarea unei panici înrândul deponenţilor şi investitorilor. Deşi depozitele populaţieisunt protejate de garanţii la nivel european, veştile tot maialarmate venite dinspre Atena au condus, potrivit informaţiilorvehiculate în presă, la un val de retrageri de depozite şi detransferare a fondurilor către conturi din afara ţării. Acest lucrunu face decât să pună şi mai mare presiune pe contul curent alGreciei, punând paie peste foc.

Dincolo însă de impactul asupra Greciei şi a băncilorgreceşti, efectul unei eventuale restructurări a datoriei se varesimţi şi pe plan extern, cu atât mai mult cu cât se estimează că70% din datoria externă a statului grec este deţinută deinvestitori străini. Întâi de toate este aproape sigur că s-arajunge la o scumpire a finanţărilor către statele europeneconsiderate vulnerabile. O serie de bănci europene, dar nu numai,vor suferi de asemenea pierderi. Unele dintre acestea sunt expusela datoria publică a statului elen, dar cea mai mare parte auexpuneri pe datoriilor sectorului privat din Grecia.

Agenţia Standard&Poor's estimează că investitorii nu vorputea recupera decât între 30% şi 50% din valoarea investiţiilor încazul unei restructurări, în vreme ce alte opinii, aşa cum este ceaexprimată recent la Bucureşti de Nouriel Roubini, vorbesc doar dereeşalonarea ordonată a datoriilor la termene mai lungi şireducerea dobânzii.

În aceste condiţii, este absolut necesar un grad mare decooperare între toate instituţiile internaţionale ce pot juca unrol în această chestiune.

Trebuie susţinute eforturile Uniunii Europene pentru a seasigura că sistemul financiar european este capabil să facă faţăunor şocuri exogene. De asemenea, Banca Centrală Europeană trebuiesă asigure lichiditate suficientă în sistem pentru a prevenieventuale blocaje care ar putea apare ca urmare izbucnirii panicii.Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional trebuie să fiegata să asigure finanţare pentru statele vulnerabile, în condiţiileîn care acestea îşi asumă programe credibile de ajustare fiscală,iar mesajele liderilor europeni trebuie să dea pieţelor convingereacă situaţia nu este scăpată de sub control şi că există un plan desalvare credibil şi realist.

Făcând o paralelă cu ceea ce se întâmplă în Statele Unite, acolounde jumătate dintre statele membre ale Uniunii sunt tehnicfalimentare, însă sunt susţinute de existenţa unui buget federalsolid şi de statutul dolarului drept principală monedăinternaţională, putem totuşi spera că salvarea statelor europeneîmpovărate de datorii poate veni dintr-o integrare mai accentuată aUniunii Europene, prin dezvoltarea unei politici economice,bugetare şi fiscale comune, chiar dacă acest lucru presupunecedarea unei părţi a suveranităţii către Bruxelles şiFrankfurt.

Trebuie totuşi avut în vedere faptul că redresarea economică şievitarea unei crize a datoriilor suverane riscă să ducă la un puseuinflaţionist, care ar fi în avantajul statelor datornice, dar îndezavantajul cetăţenilor, căci, aşa cum spunea Milton Friedmanãinflaţia este singura formă de impozitare care nu necesitălegiferare". Prin urmare, este nevoie de precauţie în utilizareamecanismelor politicii monetare şi a inundării pieţei delichidităţi de către băncile centrale, pentru că acest val delichiditate va fi resorbit ulterior cu mare dificultate, cu preţulunor rate ridicate de dobândă ce vor lovi în potenţialul decreştere economică.

Pentru România se impune acum mai mult ca oricând menţinereaunei politici bugetare prudente şi continuarea în ritm susţinut areformelor structurale. E adevărat că după doi ani şi jumătate deconstrângeri şi sacrificii se constată apariţia unei anumiteoboseli, însă a pierde acum hăţurile disciplinei financiare dinmână înseamnă a expune ţara la riscuri majore în viitorulapropiat.

Disciplina fiscală nu este însă suficientă. Este nevoie depolitici susţinute pentru eficientizarea aparatului administrativ(eliminarea risipei şi introducerea unor parametri clari deperformanţă, uşor măsurabili, care să ducă şi la politici desalarizare corespunzătoare şi stimulative pentru aparatuladministrativ), pentru optimizarea cheltuielilor de capital (oprioritizare a investiţiilor şi finalizarea acestora), dar şipentru reformarea în continuare a pieţei muncii, a sistemuluipublic de pensii, a sistemului sanitar şi a celui deînvăţământ.

Aşa cum spunea Thomas Friedman, globalizarea este o "cămaşă deaur" pe care nu poţi alege dacă vrei să o porţi sau nu, aceastaTREBUIE purtată. Se cere doar să te asiguri că ţi se potrivescdimensiunile acesteia. Pentru România, aderarea la UniuneaEuropeană a acţionat ani buni ca o cămaşă de aur. Obiectivul deaderare la zona Euro în 2015 ar putea fi o nouă astfel de provocarepentru România. Iar experienţa unor state precum Grecia sauPortugalia ne arată că dacă nu ne facem bine lecţiile înainte deaderarea la Euro, riscăm să transformăm această "cămaşă de aur"într-o capcană periculoasă, o adevărată "cămaşă a lui Nessus" dacăe să ne referim la personaje din legendele şi miturile Grecieiantice, atât de aplicabile situaţiei pe care o traversăm înprezent.

Vasile Iuga este Country Managing Partner, PwCRomania

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9479
Diferență: 0,085
Ieri: 4.9437
Azi: 5.1794
Diferență: 0,8077
Ieri: 5.1379
Azi: 5.5370
Diferență: -0,2576
Ieri: 5.5513
Azi: 5.2155
Diferență: 0,3869
Ieri: 5.1954