Cand, in aprilie curent, Wear Company din Bacau cerea Ministerului Muncii permisiunea pentru a angaja 1.500 de muncitori chinezi pentru fabricile sale de textile, emotia a fost maxima. 1.500 de muncitori straini intr-o zona in care somajul este peste media pe tara zdruncina serios in urbea moldava increderea in statul protectionist. Cererea companiei avea ca temei inexistenta pe piata locala a calificarilor necesare activitatilor sale, iar salariul pe care urmau sa-l primeasca muncitorii chinezi - 100 de euro lunar - avea, desigur, importanta pentru angajator.
Ca, ulterior, s-a dovedit ca ar urma sa fie vorba nu despre 1.500, ci de 150 de muncitori chinezi, nu are importanta.
Teama bacauanilor fata de concurenta strainilor pe piata muncii nu este mai putin "europeana" decat, de pilda, cea a londonezilor. Cu doua zile inaintea raportului Comisiei Europene, un institut din Londra dadea alarma: daca Marea Britanie nu restrange liberal circulatia pe piata muncii, insula va fi invadata, dupa 1 ianuarie 2007, de 300.000 de muncitori romani si bulgari.
Degeaba asigura compania din Bacau ca venirea chinezilor nu va destabiliza piata locala a muncii si degeaba a alcatuit Comisia Europeana statistici din care reiese ca primirea muncitorilor straini ajuta la revigorarea economiilor Vechii Europe. Daca astazi s-ar mai face un referendum in Franta, arata sondajele, francezii s-ar napusti cu si mai mare naduf asupra Constitutiei Europei pe care au trantit-o vara trecuta, aruncand ideea constructiei europene cu ani buni inapoi.
Liderii de la Bruxelles au un fel caraghios de a explica mersul lumii, asa cum guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei are dificultati in a descrie acea ecuatie complicata potrivit careia romanul care a pus mana pe ceva bani ar trebui, din simt patriotic, sa mai astepte pana la a-si cumpara un frigider nou pentru a nu da peste cap "x deficit".
Ar fi interesant de stiut cum i-a explicat Barroso lui Tariceanu decizia de a amana recomandarea aderarii, in cazul Romaniei. Si la fel de interesant ar fi de stiut cum a inghitit Tariceanu explicatia cu destabilizarea Bulgariei in cazul deciziei de amanare a acestei tari - se pare ca e singura decizie ce se putea lua in cazul in care recomandarea era pozitiva pentru Romania.
Un lucru a fost clar ieri, cand seful Comisiei a venit la Bucuresti. Comisiei i-a fost cel putin la fel de teama de reactia de la Bucuresti, la verdictul de amanare a unei recomandari, pe cat i-a fost de teama administratiei romane de o recomandare nefavorabila in raportul din 16 mai.
Asa ca atat Dura??o Barroso, cat si comisarul Olli Rehn au plecat incantati de cvasiconsensul intalnit aici - stabilitate politica ce mai, nu ca la bulgari unde paruiala a inceput inca de marti.
Prins intre scepticismul propriilor cetateni si promisiunile pe care nu si le mai poate lua inapoi, Bruxellesul a ales calea lui "nici asa, nici altminteri". Evident ca Romania nu este acum pregatita sa adere 100% la UE si acest lucru nu il arata cele patru cartonase rosii din raport, ci acele peste 40 galbene, majoritatea lasate mostenire prin precedentul raport din octombrie 2005. Insa, daca pastra justa masura, Comisia nu avea motiv sa nu faca, in cazul Romaniei, o recomandare pozitiva.
Multi analisti de la Bucuresti prognozau, inainte de raport, o blazare si o demobilizare a populatiei in cazul amanarii verdictului Comisiei. Nu stiu daca asa va fi si nu stiu la
ce-ar folosi. Dar cunosc oameni care, la momentul de gratie a aderarii celor zece, 1 mai 2004, au plans in fata televizorului. "Puteam fi si noi alaturi de ei!" Acum unii dintre acestia lucreaza pe alte meleaguri, iar cei care au pus umarul la ciobirea unei nazuinte au fost si primii care s-au declarat "dezamagiti": "Vai ce dezamagiti suntem!". Un dublu limbaj care pare ca incepe sa faca cariera si la Bruxelles.
Teama de a ramane pe drumuri, de a ramane fara job, are acelasi gust si la Bacau, si la Londra si nu este mai putin "europeana" intr-un loc sau altul. Iar aceasta teama este de inteles. Insa neputinta birocratilor de a combate cu argumente solide reticenta propriilor cetateni, aceasta neputinta ascunsa sub formule ilizibile si actiuni ambigue, aceasta nu este de inteles. Din aceasta cauza, asa cum europenii nu inteleg de ce trebuie ca romanii sa intre in clubul lor, nici romanii nu inteleg de ce sunt amanati. "Rigoarea" de care vorbea Barroso marti nu este decat o vorba.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
