• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.4399
  • Leu / USD4.2653
Piața de capital

MedLife îşi dublează profitul în 2018 ajungând la 16,4 mil. lei, la afaceri de 795 mil. lei, plus 28%

19 feb 2019 Autori: Roxana Rosu , Liviu Popescu

♦ La nivel individual, MedLife (M), societate listată la bursa de la Bucureşti şi parte a indicelui principal BET, a înregistrat un profit net de 5,1 mil. lei, de la pierderi de 2,5 mil. lei în 2017, şi afaceri mai mari cu 11% la 420 mil. lei ♦ Acţiunile M se tranzacţionează la acelaşi preţ cu cel de la începutul anului 2019, faţă de avansul de 3,7% al indicelui BET.

Grupul de servicii medicale private MedLife a încheiat anul 2018 cu un profit net de 16,4 milioane de lei, în creştere cu 88% faţă de anul precedent, în timp ce ce afacerile au urcat cu 28% la 795 mil. lei, potrivit datelor raportate luni la bursă.

La nivel individual, MedLife (M), societate listată la bursa de la Bucureşti şi parte a indicelui principal BET, a înregistrat un profit net de 5,1 mil. lei, de la pierderi de 2,5 mil. lei în 2017, şi afaceri mai mari cu 11%, la 420 mil. lei.

Înregistrează-te gratuit și participă la eveniment

Creşterea afacerilor a fost determinată în principal de avansul pe toate liniile de afaceri ale grupului, în special spitale (41%), clinici (40%), vânzări corporative şi laboratoare. Cea mai mare parte în totalul vânzărilor o înregistrează segmentul clinci, respectiv 233 milioane de lei, adică 29%.

„Anul 2018 a fost un an plin de provocări, de proiecte care au vizat dezvoltarea prin achiziţii. Am finalizat tranzacţia Polisano şi am adus în grupul nostru prin achiziţia unor pachete majoritare alte trei companii, Ghencea Medical Center, Solomed şi Transilvania Imagistică, iar în momentul de faţă, am ajuns la o acoperire foarte bună a ţării“, spune Mihai Marcu, preşedinte executiv şi acţionar majoritar al MedLife (M), companie cu o capitalizare de circa 594 mil. lei.

Luni după-amiază acţiunile M se apreciau cu 0,4% pe un rulaj de tranzacţionare de circa 128.000 de lei. Spre comparaţie, indicele principal BET urca cu 0,9%.

Grupul a înregistrat chel­tuieli operaţionale de circa 767 milioane de lei în 2018, în urcare cu aproape 29% faţă de anul precedent. Cel mai ridicat ritm de creştere al cheltuielilor opera­ţionale l-a înregistrat segmentul „cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţii“, de 40%, de la 6,4 mil. lei la 8,9 mil. lei. Datoriile gru­pului au urcat cu 32%, la 574 mil. lei, în timp ce activele au în­registrat o creştere de 24,8% la 753 mil. lei.

La începutul anului 2019, MedLife a anunţat achiziţia unei clinici din Ungaria, o investiţie estimată la circa 5 mi­lioane de euro, fiind primul operator român de servicii medicale private care se extinde în afara graniţelor.

„De la listarea la Bursa de Valori Bucureşti, după un an 2015 în care am avut o cifră de afaceri de 85 milioane de euro, am fost prima companie medicală privată din România care a depăşit pragul de 100 milioane euro ajungând la 176 milioane euro la finele 2018. Acest lucru, coroborat cu achiziţia pachetului lui majoritar a grupului Rozsakert din Ungaria şi noile deschideri, ne dau speranţa că o să fim primii care vor depăşi pragul de 200 milioane de euro în 2019“, spune Mihai Marcu.

Înregistrează-te gratuit și participă la eveniment

Ziarul Financiar

este partenerul media al evenimentului Piața românească de capital. Evoluție și perspective, organizat de BVB în parteneriat cu

Medlife