Politică

Băsescu a apreciat că este "o lacună a legii" faptul că în fiecare an trebuie făcute alegeri pentru şefia CSM

Băsescu a apreciat că este "o lacună a legii" faptul...

Autor: Departamentul Politic

06.01.2014, 11:40 144

Întrebat dacă crede că se schimbă trendul reformist din CSM, Băsescu a spus că "legea este de aşa natură", obligând la schimbarea şefilor în fiecare an.

"Acolo e legea de aşa natură, îi obligă la schimbarea şefilor în fiecare an. Cred că este o lacună a legii. E clar că nu toţi oamenii sunt de acelaşi calibru în CSM sau cu acelaşi nivel de credibilitate la opinia publică. Nu aş spune că sunt ingrijiorat că alegerile de azi vor schimba un trend în justiţie, că oamenii cheie în justiţie sunt preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi, ai DNA, DIICOT. Aici sunt cheile în justiţie, CSM e cel care administrează justiţia, având ca principale atribuţii şi partea de inspecţie şi partea de apărare a prestigiului magistraţilor", a afirmat preşedintele la B1 TV.

El a mai spus că nu pleacă de la premisa că CSM "ar fi structura care s-ar pune la dispoziţia politicului pentru a bloca".

Preşedintele Traian Băsescu va participa, luni, la şedinţa plenului CSM, în care va fi aleasă viitoarea conducere a instituţiei, respectiv preşedintele şi vicepreşedintele instituţiei pentru anul în curs.

Judecătorul Adrian Bordea şi-a anunţat, luni, candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorii Bogdan Gabor şi Gheorghe Muscalu s-au înscris în cursă pentru funcţia de vicepreşedinte.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO