Politică

Băsescu a promulgat, de Ziua Femeii, legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie: Dacă vă mai atinge cineva cu altceva decât cu o floare, să meargă la puşcărie

Băsescu a promulgat, de Ziua Femeii, legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie: Dacă vă mai atinge cineva cu altceva decât cu o floare, să meargă la puşcărie

Autor: Mediafax

08.03.2012, 13:22 721

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, 8 martie, decretul pentru promulgarea legii privind modificarea şi completarea legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

"Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, 8 martie, Decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Proiectul de lege, iniţiat de parlamentari PDL, deputaţi ai minorităţilor naţionale, deputaţi UNPR şi un deputat PNL, a fost declarat adoptat tacit de Senat în 9 noiembrie 2010 şi înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei abia în 5 decembrie 2011.

Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, în data de 28 februarie 2012, fiind înregistrate 166 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" şi două abţineri.

Legea a fost trimisă în 7 martie la Preşedinţie, pentru promulgare.

Legea privind combaterea violenţei în familie prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor.

Legea prevede că violenţa în familie se poate manifesta prin violenţă verbală, psihologică, fizică, sexuală, socială sau spirituală.

Victima violenţei în familie are dreptul la respectarea personalităţii, demnităţii şi vieţii sale private, la protecţie specială, la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare, asistenţă medicală gratuită, socială, consiliere şi asistenţă juridică gratuită.

Potrivit legii, victima are dreptul să se adreseze instanţei să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei.

Victima poate să ceară ordin de restricţie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minim 200 de metri faţă de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondenţe. Acest ordin de interdicţie nu poate depăşi 2 ani.

Legea prevede şi sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru refuzul părăsirii adăpostului în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află victima.

Legea privind combaterea violenţei în familie a fost adoptată în urma unei campanii iniţiate de postul Acasă TV în septembrie 2011. Campania "Durerea nu este iubire", derulată în cadrul emisiunii "Povestiri adevărate", a dus la strângerea a 74.000 de semnături în favoarea adoptării acestei legi.

Semnatarii petiţiei, depusă la Parlament în 22 decembrie 2011, cereau simplificarea procedurilor de reţinere a agresorului şi îndepărtarea imediată a pericolului la care sunt expuse victimele, cereau ca instanţele să judece de urgenţă cazurile de violenţă în familie, mărirea pedepselor cu privare de libertate pentru agresor. De asemenea, solicitau ca instituţiile care se ocupă de violenţa în familie, indiferent dacă sunt de stat sau private, să pună în prim plan victima şi nevoile sale sociale, financiare, medicale, pentru a-şi reconstrui viaţa şi ca nicio femeie sa nu mai fie supusă violenţei fizice, psihice, sexuale şi să nu i se încalce în vreun fel demnitatea umană, respectându-i-se dreptul fundamental la viaţă şi dreptul de a-şi construi fericirea.

În cadrul campaniei, sute de femei şi-au spus propria poveste şi au mărturisit coşmarul prin care trec, au descris cu amanunte acte de o cruzime greu de citit sau ascultat, dar pe care le trăiesc în fiecare zi, fără să aibă nici o protecţie sau şansa de salvare. Din 18 septembrie 2011 până în 22.12.2011 când a fost depusă petiţia au fost difuzate aproape 20 de reportaje dramatice ale unor femei care au avut curajul să depună mărturie, să vorbească în faţa camerei, multe sub protecţie de teama agresorului.

Unele amănunte ale actelor de cruzime au fost atât de groaznice şi traumatizante încât nu au putut fi difuzate. Zeci de personalităţi publice s-au alăturat campanei, artişti, specialişti, politicieni.

Campania a demonstrat amploarea de masă a violenţei domestice, pericolul pe care îl reprezintă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO