Politică

Basescu a refuzat sa-si nominalizeze oamenii in conducerile Radioului si Televiziunii

21.06.2005, 20:08 16

Administratia prezidentiala refuza sa-si desemneze reprezentantii in cele doua consilii de administratie ale Televiziunii si Radioului publice.

Seful statului, Traian Basescu, a transmis decizia sa presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor cu motivatia ca nu intelege sa uzeze de prerogativele oferite de lege pentru a face propuneri in consiliile de administratie, intrucat cele doua institutii publice de media sunt profund politizate.

Hotararea lui Basescu de a intra in greva prezidentiala nu va afecta validarea celorlati membri ai consiliilor de administratie in plenul Camerei Deputatilor. Consiliile pot functiona si fara reprezenantii Presedintiei, atata vreme cat este asigurata majoritatea, a declarat pentru ZF deputatul UDMR Kelemen Hunor, membru in Comisia de cultura.Traian Basescu considera ca este timpul ca SRR si SRTV sa fie cu adevarat in serviciul beneficiarului lor -publicul- ceea ce impune modificarea de urgenta a organizarii si functionarii celor doua institutii, inclusiv in ceea ce priveste modul de desemnare a membrilor Consiliilor de Administratie, atributiile si durata mandatelor lor, se arata in comunicat. "Cata vreme algoritmul politic va avea un rol in numirea membrilor consiliilor de administratie ale celor doua institutii publice, nu vom reusi scoaterea lor de sub influenta factorului politic", mai spune seful statului. PNL nu da insa dreptate presedintelui Basescu si sustine ca propunerile nu au fost facute pe criterii politice. "Reprezentantii PNL in CA ale SRR si SRTV nu vor avea niciodata un obiectiv politic, ci doar unul profesional", a declarat ieri senatorul Adrian Cioroianu. Pe de alta parte, PSD s-a conformat legislatiei si a trimis listele cu propuneri la Biroul Permanent al Camerei. Muzicianul Nicu Alifantis, fostul purtator de cuvant al Executivului Despina Neagoe si directorul Institutului Social Democrat Anne Juganaru - la televiziune, textierul Mirela Fugaru, fostul sef de cabinet al lui Nicolae Vacaroiu, Andrei Alexandru, si directorul RADOR, Dan Preda - la radio vor reprezenta principalul partid de opozitie in conducerea celor doua institutii. Competenta in domeniul mass-media, reprezentativitatea si fidelitatea fata de PSD au fost principalele criterii de care s-a tinut seama in desemnarea acestora, a explicat ieri liderul PSD Mircea Geoana.

Celelalte partide cu reprezentare parlamentara si-au facut deja nominalizarile pentru cele doua consilii de administratie si vor fi validati saptamana viitoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO