• Leu / EUR4.8068
  • Leu / GBP5.6544
  • Leu / USD4.3926
Politică

Băsescu: Sper că România va putea în 2020 să acopere nevoile de gaz ale României şi Moldovei

Băsescu: Sper că România va putea în 2020 să acopere nevoile de gaz ale României şi Moldovei

Autor: Valentina Postelnicu, Cosmin Vaideanu

03.09.2014, 15:18 205

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după vizitarea platformei de foraj Ocean Endeavor, operată de ExxonMobil şi Petrom, că este optimist că România va fi capabilă ca în jurul anului 2020 să acopere nevoile de gaze ale României şi ale Republicii Moldova.

Preşedintele a arătat că a fost un obiectiv al său să înceapă forările în Marea Neagră.

”Iată că au început, ştim că anul trecut s-a descoperit un zăcământ important, în Domino 1, acum se forează în Domino 2”, a spus preşedintele, arătând că Platforma Ocean Endeavor va rămâne inclusiv în trimestrul întâi al anului viitor pentru alte prospecţiuni, inclusiv în alte perimetre pe care Exxon şi Petrom le au în concesiune.

”Eu sunt optimist că România va fi capabilă, în jurul anului 2019-2020, să acopere nevoile de gaze nu numai ale României, cât şi pe cele ale Republicii Moldova”, a declarat şeful statului, precizând că aceasta este şi o prioritate pe care cele două companii o cunosc.

Traian Băsescu a mai spus că se bucură foarte mult că s-a ajuns la o înţelegere cu Transgaz, care va transporta resursele din Marea Neagră, în măsura în care acestea vor fi descoperite şi suficiente.

În plus, şeful statului a afirmat că în luna octombrie se va şti cu certitudine care este presiunea zăcământului de gaz din Domino 2, care sunt evaluările legate de cantitate, iar acest lucru va permite consiorţiului Petrom- Exxon să evalueze costurile de producţie şi investiţiile de care este nevoie.

”Dacă se vor confirma zăcămintele, aşa cum sperăm, Exxon şi Petrom trebuie să facă investiţii de circa 4-5 miliarde de dolari, pentru ca zăcământul să poată fi exploatat”, a mai afirmat Traian Băsescu.

El a precizat că este vorba despre o sumă impresionantă, dar ”forţa celor două companii” îl face optimist, mai ales că sunt ”companii care sunt obişnuite cu succesul, în mod deosebit Exxon, specializat în foraje la mare adâncime”.

Traian Băsescu le-a mulţumit celor două companii şi le-a transmis şi un mesaj: ”Până pe 21 decembrie 2014 voi fi un suporter oficial al lor, începând din 22 decembrie voi fi un român care susţine reuşita investiţiei”.

El a făcut aceste declaraţii după ce a vizitat platforma maritimă Ocean Endeavor, unde companiile ExxonMobil şi Petrom fac foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze natural. Şeful statului a fost aşteptat de managerii ExxonMobil şi Petrom.

Traian Băsescu a ajuns la platforma maritimă cu elicopterul, plecând de la Aerodromul Tuzla.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8068
Diferență: -0,0125
Ieri: 4.8074
Azi: 4.3926
Diferență: -0,5884
Ieri: 4.4186
Azi: 5.6544
Diferență: -1,0881
Ieri: 5.7166
Azi: 4.5223
Diferență: -0,1964
Ieri: 4.5312