Politică

Berlusconi se laudă că are o popularitate mai mare decât Nicolas Sarkozy şi Traian Băsescu

Berlusconi se laudă că are o popularitate mai mare decât Nicolas Sarkozy şi Traian Băsescu

Autor: Mediafax

09.06.2011, 19:39 403

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, susţine că imaginea saeste discreditată de presă, dar, cu toate acestea, continuă să aibăo popularitate mai mare decât cea a liderilor altor ţări europeneprecum preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, sau cel al României,Traian Băsescu.

Berlusconi a dat asigurări că, în pofida criticilor, Guvernulpe care îl conduce va rămâne în funcţie până la finalul mandatului.

Ideea a fost confirmată de ministrul italian de Interne, RobertoMaroni, care a lăudat succesele obţinute de Guvernul italian încombaterea infracţionalităţii şi în acţiunile împotriva grupurilormafiote, subliniind că au fost arestaţi numeroşi lideri interlopi:"Pentru a-i captura pe toţi trebuie să mai continuăm doi ani".

Iar Berlusconi a adăugat în glumă, adresându-se jurnaliştilor:"În pofida farmecului mare pe care îl are pentru noi viaţa privată,trebuie să mai suportaţi doi ani".

După ce a lăudat activităţile Guvernului pe care îl conduce şi avorbit de necesitatea reformei fiscale, Berlusconi a declarat căExecutivul "merită un monument" pentru tot ce a realizat. Citiţimai mult despre popularitatea lui Berlusconi pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO