Politică

Cât costă ideea lui Traian Băsescu de a da 11.600 de euro de la buget pentru candidaţii la parlamentare şi locale

no title

Autor: Gândul

19.01.2011, 12:59 18

Preşedintele Traian Băsescu a propus, marţi, ca viitoarelecampanii electorale pentru locale şi parlamentare să fie finanţateintegral de la bugetul de stat, fapt care, în opinia sa, ar eliminamita electorală şi finanţarea frauduloasă a partidelor, scrieGândul.

Băsescu a venit cu această propunere, marţi, la o dezbatereorganizată de Institutul de Studii Populare. "Trebuie să avem forţăsă întrerupem mita electorală şi să curăţăm alegerile, asumându-nestandarde de cost pe fiecare stat şi dându-i bani de la bugetul destat sau de la cel local", a afirmat Băsescu, avansând şi o limităa cheltuielilor - 50.000 de lei (aproximativ 11.600 de euro) percandidat, per colegiu. "Când ai doar 50.000 de lei, tare uşor îinumeri candidatului afişele şi şepcuţele. Ştii de unde are banii -de la buget - şi îi justifică cu facturi. Dacă nu, plăteşte.Plăteşte dacă i-a băut la cârciumă", a spus preşedintele.

El a afirmat că o astfel de modificare a legii de finanţare apartidelor "va curăţa clasa politică" şi va face partidele să cauteîn primul rând candidaţi competenţi din interiorul lor şi nu oamenicapabili să-şi finanţeze propria campanie. "Ar fi extrem de sănătospentru clasa politică. Trebuie să avem forţa să ne asumăm să spunemromânilor de ce facem acest lucru, explicându-le că pierd mult maimult altfel, cu finanţarea netransparentă de acum", a adăugatpreşedintele. Citiţi mai mult despre cât costă ideea lui Traian Băsescu de a da11.600 de euro de la buget pentru candidaţii la parlamentare şilocale pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO