Politică

Cezar Preda (PD) va prelua sefia Comisiei de control a SIE

04.06.2007, 19:21 14

Deputatul PD Cezar Preda a anuntat, ieri, ca va ocupa, din aceasta saptamana, functia de presedinte al Comisiei de control al Serviciului de Informatii Externe. Preda a declarat ca va prelua conducerea comisiei de control a SIE, intrucat aceasta este decizia partidului din care face parte, negand astfel speculatiile conform carora ar fi luat in calcul pentru postul de director al SIE. "Eu sunt politician. Am intrat in politica, nu sa ma duc director la un serviciu de informatii, oricare ar fi el pentru ca, dupa parerea mea, acest post e pentru oameni care vor sa renunte la politica si sa se concentreze pe chestiuni tehnice sau de alta anvergura", a spus Preda. El a precizat ca numirea unui sef la SIE este atributul presedintelui Romaniei, care de altfel a fost informat de saptamana trecuta cu privire la numirea sa la conducerea Comisiei de control al SIE in Parlament. "Asta e decizia Partidului Democrat. A fost comunicata deja presedintelui si a fost de acord", a adaugat Preda. Functia de presedinte al Comisiei de control al Serviciului de Informatii Externe a fost detinuta pana recent de deputatul Romeo Raicu, acesta demisionand din Parlament si inclusiv din postul mentionat la 22 mai.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO