Politică externă

Bush numeste un general in fruntea CIA

08.05.2006, 00:00 24

Generalul Michael V. Hayden va fi nominalizat astazi in mod oficial pentru functia de director al CIA, dupa ce Porter Goss a demisionat neasteptat la finele saptamanii trecute, la mai putin de doi ani de la preluarea functiei.

Desi Goss a declarat la finele saptamanii ca motivul demisiei sale "va ramane un mister", presa americana sustine ca acesta ar fi fost fortat sa-si prezinte demisia. Cotidianul Los Angeles Times a avansat chiar o ipoteza conform careia G.W. Bush si-ar fi pierdut increderea in seful CIA in urma unei campanii de denigrare la Casa Alba desfasurate chiar de Hayden si superiorul acestuia, John D. Negroponte, seful serviciilor americane de informatii, cu care Goss s-ar fi aflat in conflict.

Casa Alba a dezmintit in mod categoric aceste dezvaluiri. Purtatorul de cuvant, Dana Perino, a afirmat ca "aceste informatii conform carora presedintele si-ar fi pierdut increderea in Goss sunt in mod categoric eronate". Dupa o scurta intrevedere in biroul oval, nici Goss, nici George. W. Bush nu au furnizat explicatii pentru aceasta demisie, presedintele afirmand doar ca apreciaza "compententa" cu care acesta a condus agentia intr-o perioada dificila pentru Statele Unite.

Porter Goss, in varsta de 67 de ani, a devenit director al CIA in septembrie 2004, preluand acesta functie de la George Tenet. Misiunea sa a fost de a reabilita agentia afectata de atentatele teroriste de la 11 septembrie si de proasta gestionare a razboiului din Irak. Insa mandatul sau a fost marcat de o serie de scandaluri care au grabit plecarea acestuia.

Presa americana enumera printre motivele care au dus la plecarea lui Goss din fruntea uneia dintre cele mai importante agentii americane de informatii faptul ca acesta s-a opus categoric si a criticat dur planurile lui Negroponte de reformare a CIA, care presupuneau limitarea puterilor institutiei si concentrarea activitatii acesteia asupra luptei impotriva terorismului si spionajului.

Functia lui John D. Negroponte, ca sef al serviciilor americane de informatii, a fost creata in urma atentatelor din 11 septembrie 2001 pentru a superviza cele 16 agentii de informatii americane si a asigura buna cooperare intre acestea si un schimb eficient de in-formatii.

Exista speculatii conform carora Goss a fost deranjat si de faptul ca printre atributiile sale nu se mai numara prezentarea unui raport zilnic lui Bush cu privire la activitatea CIA. Negroponte vedea, asadar, in Goss un obstacol in calea reformarii institutiei. Adjunctul lui Negroponte, Hayden, este considerat drept un sustinator fervent al acestei viziuni reformatoare care presupune un rol mult mai ingust pentru CIA, multe din atributiile acesteia urmand a fi preluate de alte institutii. De asemenea, Goss a fost implicat in numeroase conflicte cu agenti experimentati ai CIA care au preferat sa paraseasca agentia in urma cu o saptamana. La vremea aceea deputatul democrat, Jane Harman, liderul comisiei de supraveghere a serviciilor de informatii, a declarat: "CIA este in cadere libera. Nu am fost niciodata atat de ingrijorata de securitatea nationala, ca in acesta saptamana".

Nu poate fi neglijat nici scandalul inchisorilor CIA din Europa de Est, care a tinut prima pagina a ziarelor saptamani la rand si in urma caruia imaginea lui Goss si cea a CIA au avut foarte mult de suferit.

De cealalta parte, Michael Hayden, expert in spionaj, a stiut sa se apropie de Negroponte, ajungand adjunctul acestuia dupa ce a condus timp de sase ani Agentia Nationala de Securitate (NSI). Conform unor surse de la Casa Alba, citate de cotidianul The New York Times, Hayden a fost ales succesorul lui Goss tocmai pentru ca a dovedit ca este capabil sa conduca cu succes o institutie atat de masiva si complexa ca NSI. Acelasi cotidian considera ca influenta politica pe care o are Hayden ar putea fi apreciata de catre unii manageri ai CIA, insa acesta ar putea fi respins de unii oficiali, fiind considerat drept un outsider si un om al lui Negroponte.

Aducerea lui Hayden la conducerea CIA face parte dintr-un plan pus in aplicare cu cateva luni in urma de catre administratia Bush pentru a-si improspata echipa, in conditiile in care popularitatea presedintelui scade de la un sondaj la altul, iar pana la alegerile legislative nu au mai ramas decat cateva luni.

daniela.cuciureanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO