Politică externă

Colosseum-ul, de inchiriat

13.10.2004, 00:00 10

Un secretar de stat din Ministerul italian al Economiei a propus inchirierea Colosseum-ului unor persoane private, cu scopul de a atrage fonduri la bugetul de stat, relateaza Financial Times. Daniele Molgora intentioneaza ca in urmatorii patru ani sa vanda bunuri in valoare de 100 de miliarde de euro din patrimoniul statului, pentru a reduce datoria publica. "Nu se pune problema vanzarii Colosseum-ului. Patrimoniul national trebuie protejat", a spus Molgora. "Avem cele mai frumoase valori artistice din lume, iar prin inchirierea lor unor persoane private, sub controlul strict al autoritatilor culturale, am aduce bani la buget", a adaugat el. Vanzarea sau inchirierea Colosseum-ului - vestigiu datind din timpul Imperiului Roman - nu a fost inclusa niciodata in politica oficiala a guvernelor de la Roma. In 2002, actualul Cabinet de centru-dreapta a creat un precedent prin imputernicirea unei firme de stat, Patrimonio dello Stato, sa administreze, sa promoveze si chiar sa vanda monumentele, inclusiv pe cele care au valoare istorica. Politicienii italieni au respins imediat initiativa. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO