Politică externă

Lumea intreaga sare in ajutorul supravietuitorilor din Asia de Sud

29.12.2004, 00:00 14

Organizatia Natiunilor Unite, Statele Unite, Uniunea Europeana, dar si independent guvernele mai multor tari au trimis echipe speciale si ajutoare in bani, alimente si medicamente in incercarea de a-i ajuta pe sinistratii din Golful bengal si de pe coastele Africii care au fost afectati de cutremurul de la 26 decembrie.
In acelasi timp, efectele cutremurului de 9 grade pe scara Richter si a valurilor gigantice, tsunami, se indreapta spre un bilant stupefiant. Ieri, la amiaza, erau 29.000 de morti in toate cele zece state afectate, insa numarul disparutilor este de peste 60.000. Daca datele s-ar confirma, adica nu ar fi gasite cele mai multe dintre persoanele despre care acum se crede ca au fost tarate in adancuri de tsunami, am avea de-a face cu cel mai sinistru eveniment de care isi aminteste prin documente omenirea.
Un cutremur mai puternic ca intensitate a avut loc in 1960, in Chile; atunci au murit 30.000 de oameni.
Intensitatea cutremurului a afectat, se pare, si geografia regiunii, astfel ca insula Sumatra, care este situata cel mai aproape de epicentrul cutremurului, s-a miscat din loc cu circa 80 de centimetri. Un alt efect al cutremurului este aparitia, abia ieri, a unor valuri neobi;nuit de mari, de peste 1 metru, in apopierea tarmurilor din Australia si Noua Zeelanda.
Organismele internationale se temeau ieri de aparitia si raspandirea unor molime in zonele afectate, una dintre ele fiind citata de cei de la ONU ca fiind gripa aviara. ONU se afla in fata celei mai impresionante mobilizari de forte in incercarea de a-i ajuta pe cei care au supravietuit. Sunt sute de avioane care sunt asteptate in zonele calamitate.
Supravietuitorii catastrofei dispun de cantitati reduse de apa potabila si de conditii igienice precare. In plus, multe zone sut inca inundate, iar liniile de comunicatii functioneaza cu dificultate, legaturile cu unele dintre regiunile izolate neputind fi inca reluate.
Cu toate ca valurile seismice de duminica nu au fost cele mai mari inregistrate in istorie, "efectele ar putea fi cele mai grave, deoarece numarul persoanelor care locuiesc in zone expuse este cel mai mare", a declarat Jan Egeland, coordonator ONU pentru eforturile de salvare de urgenta. El a estimat costul operatiunilor umanitare la "multe miliarde de dolari".
Exista povesti cutremuratoare. Un bebelus din Malaezia a supravietuit dupa ce intreaga familie i-a pierit sub valuri numai pentru a fost pus de cineva pe o saltea. Alti doi copii germani au fost salvati de pe urmele unui vas de croaziera, insa parintii lor care-i adusesera acolo ca premiu penntru notele bune la scoala, sunt dati disparuti. Sunt multe relatari in presa straina si pe agentiile de stiri care descriu cum un tren intreg, cu 1500 de persoane se pare, a fost maturat de pe sine de tsunami, doar 150 de cadavre fiind recuperate.



Disparutii ar putea duce bilantul spre 100.000 de victime
SRI LANKA: Aproape 13.000 de persoane au fost ucise, potrivit unui nou bilant comunicat de armata. Un purtator de cuvant a declarat ca numarul deceselor confirmate se ridica la 12.848 de victime in randul civililor, dintre care 73 sunt cetateni straini, si la 61 de morti in randul fortelor de securitate. Bilantul se refera la intreg teritoriul tarii, luand in calcul inclusiv victimele inregistrate in zonele controlate de rebelii tamili. De asemenea, bilantul ii include pe cei aproximativ 1.500 de pasageri ai unui tren care a fost in intregime scufundat sub ape.
INDIA: 8.500 de morti, dintre care 4.500 in statul Tamil Nadu, iar 4.000 in insulele indiene Andaman si Nicobar, situate in Golful Bengal. Autoritatile se tem, totusi, ca acest bilant s-ar putea agrava serios, tinand cont de faptul ca zeci de mii de persoane sunt date disparute. Circa 30.000 de disparuti se inregistreaza numai in cazul insulelor Andaman si Nicobar.
INDONEZIA: Cel putin 5.774 de decese confirmate in nordul Insulei Sumatra, potrivit Ministerului Sanatatii. Cel mai mare numar de victime, cel putin 3.000 de morti, se inregistreaza in regiunea Banda Aceh, in extremitatea nordica a provinciei Aceh din Insula Sumatra.
Vicepresedintele indonezian, Yusuf Kalla, a avertizat ca numarul victimelor ar putea ajunge la 25.000. "Deocamdata, nu avem la dispozitie un bilant precis, dar apreciez ca numarul victimelor este cuprins intre 21.000 si 25.000", a afirmat el.
THAILANDA: Adjunctul ministrului de Interne, Sutham Sangprathum, a anuntat 1.439 de morti, dintre care cel putin 700 sunt turisti straini, si 1.200 de disparuti.
MALAEZIA: 65 de morti si 183 de raniti, potrivit politiei, numerosi disparuti in insula turistica Penang si in statul vecin, Kedah. Nu au fost inregistrat decesul nici unui turist strain.
BIRMANIA: Cel putin 56 de morti, potrivit unor organizatii umanitare internationale, care se asteapta ca bilantul final sa fie "mult mai mare".
MALDIVE: Cel putin 52 de morti si 68 de disparuti, potrivit autoritatilor. Una dintre cele 1.200 de insule, Dhiffushi, unde se inregistreaza o intensa afluenta de turisti, a fost in intregime acoperita de apa.
BANGLADESH: Un barbat si copilul sau au murit in urma naufragiului unei ambarcatiuni cu turisti, potrivit responsabililor locali.  SOMALIA, 40 de cadavre ale unor pescari au fost descoperite luni, iar alti 60 de pescari au fost dati disparuti si sunt considerati morti.
De asemenea, tot pe coastele africane s-au constatat zece decese in TANZANIA, unul in KENYA, in apropiere de Mombasa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO