Politică externă

Negocieri arabo-americane pentru noul stat palestinian

04.06.2003, 00:00 15

"Lumea are nevoie de un stat palestinian liber, iar guvernul meu va colabora cu toti cei care adera la aceasta viziune", a declarat, ieri, George W. Bush, la summit-ul de la Sharm El Sheikh, din Egipt, citat de BBC News.
Seful statului american s-a aflat, ieri, in prima zi a turneului in Orient, in Egipt, unde s-a intalnit cu liderii arabi apropiati casei Albe - presedintele Egiptului Hosni Mubarak, printul saudit Abdullah, regele Iordaniei Abdallah, regele Bahreinului, Hamad. A participat si primul ministru palestinian Mahmud Abbas, cunoscut si sub numele de Abu Mazen. Aceasta intrevedere marcheaza sfarsitul carierei lui Yasser Arafat, un palestinian in care, asa cum a anuntat demult, presedintele american nu are incredere, dupa experienta palestiniana a predecesorului sau Bill Clinton. Bush a cautat sa obtina sprijinul arab pentru planul sau de pace palestiniano-israelian, inainte de intalnirea de astazi cu primii ministri israelian si palestinian, din Iordania. BBC considera ca in spatele declaratiilor oficiale de la Sharm el Sheikh, exista multa suspiciune reciproca. Liderii arabi se tem sa nu fie considerati pro americani si pe de alta parte, sunt nesiguri in privinta hotararii presedintelui american de a aplica planul. Marti dimineata, Israelul a eliberat 100 de prizonieri israelieni, ca dovada de buna credinta fata de negocieri.
George W. Bush este insa mai hotarat ca niciodata sa se implice in rezolvarea problemei palestinene, declara BBC News. Dupa parerea sa, ambele parti din conflict sunt obligate sa faca eforturi. El a declarat la summit-ul arab: "nu trebuie sa permitem catorva oameni, catorva criminali, teroristi sa distruga visele si sperantele majoritatii". El a spus ca israelienii trebuie sa elibereze teritoriile ocupate, pentru ca palestinienii sa aiba un teritoriu pe care sa-l poata numi al lor. Liderii arabi au fost sfatuiti sa opreasca finantarea organizatiilor arabe extremiste si sa nu lase terorismul sa castige teren. Liderii arabi s-au asteptat la un angajament ferm din partea presedintelui american, in sensul unei garantii ca inscursiunile israeliene in teritoriile palestiniene se vor opri, odata cu asasinatele si distrugerile. Ieri, discutiile s-au purtat initial fara membrii delegatiilor, doar intre George W. Bush si liderii arabi, asezati la o masa octogonala, inconmjurata de steagurile reprezentative. "Este in interesul liderilor arabi sa lupte impotriva terorismului. Este in interesul lor sa ajute la formarea unui stat palestinian. Indiferent cat de dificil va fi drumul, aveti angajamentul meu ca voi investi energia si efortul necesare", a declarat liderul de la Casa Alba, la sfarsitul intalnirii, citat de Associated Press. oana.iurascu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO