Politică

PSD intoarce pe toate fetele revenirea la presedintia bicefala

14.02.2005, 00:00 9

Formula de conducere a PSD propusa de Adrian Nastase, in care fostul si actualul presedinte al formatiunii si-ar gasi, deopotriva, locul, genereaza comentarii pro si contra in randul partidului. Adrian Nastase a pledat si ieri in favoarea acestei variante, afirmand ca si-a propus sa candideze impreuna cu Ion Iliescu, pe de o parte, pentru ca PSD sa fie perceput ca o alternativa la actuala guvernare, iar, pe de alta parte, pentru ca partidul "nu poate fi condus de o singura persoana". Argumente in favoarea acestei formule de conducere, care include  presedinte, presedinte executiv si secretar general - la care se adauga vicepresedintii, au si alti lideri ai partidului. Exista insa in partid si oameni care se opun unei presedintii bicefale - presedinte, presedinte executiv - intre acestia numarandu-se vicepresedintii Victor Ponta si Miron Mitrea. Este vorba despre presedintia partidului, pentru care va candida Ion Iliescu, si presedintia executiva la care candideaza Adrian Nastase.
Presedintele PSD, Adrian Nastase, a declarat ieri la emisiunea ProVest ca acest partid nu poate fi condus de o singura persoana intrucat trebuie sa dea un mesaj complex pentru toata zona stangii si acesta nu poate fi dat de un singur om ci de o "echipa innoita". In opinia lui Nastase, acesta echipa trebuie sa tina seama si de experienta unora si de electoratul pe care ei il pot aduce. Si a exemplificat: "Ion Iliescu are electoratul sau, rolul sau istoric si in partid si in ceea ce priveste Romania".
De asemenea, spune Nastase, experinta de prim-ministru ar putea constitui un criteriu pentru alegerea persoanei pentru functia de presedinte executiv, la care fostul sef al Executivului doreste sa candideze.  Adrian Nastase considera ca la Congresul PSD va fi comensurata sustinerea politica a fiecarui lider in partid. Mai exact, el a spus ca la Congres se va vedea rolul fiecaruia in partid, al sau, al lui Ion Iliescu, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Ioan Rus, Mircea Geoana.
 In favoarea unei presedintii bicefale, cu Ion Iliescu si Adrian Nastase, s-a pronuntat si actualul presedinte executiv, Octav Cozmanca, intr-una dintre primele pozitii publice luate in ultima vreme de cand partidul trece prin framantari interne.
Cozmanca a spus ca PSD are nevoie sa fie condus atat de Nastase cat si de Iliescu intrucat ambii sunt "politicieni de anvergura" dar numai unul dintre ei "nu va putea rezolva toate problemele partidului". Cozmanca afirma ca nu s-a decis inca daca va candida pentru o functie in partid insa, surse din PSD afirma ca acesta ar putea intra in competitie pentru functia de secretar general, la care aspira Victor Ponta si Miron Mitrea.
Alti doi vicepresedinti ai partidului, Ioan Solcanu si Ioan Mircea Pascu, au apreciat ieri ca formula de conducere cu presedinte, presedinte executiv si secretar general este viabila, aratand ca aceasta a functionat si in perioada 1997-2001 cand partidul era tot in opozitie. Ioan Mircea Pascu afirma insa ca trebuie sa se dovedeasca faptul ca va fi "o conducere colegiala, nu de alt tip", pentru ca aceasta formula sa aiba succes.
La randul sau, vicepresedintele Mihai Tanasescu considera ca un castig important este faptul ca reforma in PSD incepe de la baza partidului, de la organizatii, si acesta va fi de fapt succesul Congresului. In ceea ce priveste echipa de conducere, Tanasescu considera ca se va face "o delimitare" intre conducerea executiva si cea politica prin alegerea unui presedinte si a unui presedinte executiv.
In PSD sunt si persoane care fac opozitiei schemei de conducere propusa de Adrian Nastase. Vicepresedintele Victor Ponta spune ca nu este de acord cu reintroducerea functie de presedinte executiv in partid pentru ca aceasta functie nu este compatibila nu structurile social-democrate din Europa. Argumentul lui Ponta a fost respins ieri de Titus Corlatean, purtatorul de cuvant. Un alt argument al lui Ponta este acela ca introducerea uneinoi functii nu este oportuna in acest moment in care se vorbeste despre restructurarea PSD: "Ideea era sa restructuram, nu sa facem mai multe functii. Acum impresia este ca noi cautam functii pentru toti, nu reforma reala". Impotriva reintroducerii functie de presedinte executiv s-a pronuntat recent si vicepresedintele Miron Mitrea, care a spus ca o asemenea opinie au mai multi colegi din filiale.
Unul dintre cei care prin opinia sa ar putea influenta decizia este Ion Iliescu. Fostul sef al statului a calificat recent propunerea drept "o structura de principiu", care "poate fi sustinuta".

Boc: Fostii ministri sa dea socoteala pentru golurile din buget
Presedintele interimar al PD, Emil Boc, le-a cerut ieri ministrilor partidului sau sa inceapa demersurile pentru angajarea raspunderii legale a reprezentantilor fostei guvernari, "care se fac vinovati de golurile financiare uriase lasate in urma, estimate, potrivit unei prime analize, la circa 17.000 de miliarde de lei".
Membrii actualului Executiv s-au plans, in mai multe randuri, ca fosta guvernare a angajat cheltuieli fara ca acestea sa fie cuprinse in bugetul pentru 2005, lucru care obliga acum la cresterea unor taxe pentru a acoperi golurile.
Astfel, spune Guvernul, din ratiuni electorale, fostul Executiv a angajat cheltuieli necuprinse in buget, iar actuala administratie este obligata acum sa reduca deficitul bugetar la maximum 0,5% PIB, fata de tinta initiala de 1,5%, echivalent PIB. Recent, premierului Calin Popescu Tariceanu, a spus ca majorarea salariilor peste limita stabilita a condus la o crestere excesiva si nesustenabila  a consumului si la un defict de cont curent, pentru 2004, la aproximativ 7,8% din PIB.
Intr-un comunicat publicat ieri de biroul de presa al lui Emil Boc, se spune ca fostii ministri ar trebui sa fie trasi la raspundere pentru aceste situatii si pentru prejudicierea, sub orice forma, a banului public, prin achizitii publice incorecte, acordarea de concesiuni care au favorizat clientela politica sau alte mijloace.
Acelasi document aminteste ca ministrul de stat Adriean Videanu (PD) a atras recent atentia ca s-a descoperit ca salarii in valoare de 10.000 de miliarde lei sunt nebugetate si exista de asemenea un gol de venituri la accize, de aproape 7.000 de miliarde de lei, data fiind constructia incorecta a bugetului, pe un curs al euro de 42.500 de lei fata de 39.000 de lei, cat anticipa Banca Nationala a Romaniei la acea vreme.


PSD:De vina este cota unica
Vicepresedintele Comisiei pentru munca, sanatate si familie, din Senat, Dan Mircea Popescu (PSD) a afirmat ieri ca, departe de a angaja cheltuieli nebugetate, fosta administratie construise conditii pentru a aduce venituri peste cheltuielile bugetare 10.000 de miliarde de lei.
Potrivi lui Popescu, cei 10.000 de miliarde de lei s-ar fi regasit in bugetul pentru 2005, daca nu s-ar fi aplicat cota unica de impozitare si s-ar fi mers, in continuare, pe impozitarea progresiva a veniturilor.
Popescu a afirmat ca partidul sau este dispus sa ofere "expertiza" actualului Executiv, pentru aplicarea cotei unice.
El a adaugat ca PSD sustine varianta suspendarii, pana in 2005, a aplicarii cotei unice de impozit. Daca acest lucru nu este acceptat, cota unica ar trebui sa creasca spre  20-23% pentru a diminua golurile din buget, a spus Popescu. El a afirmat ca minusurile la buget, estimate la 32.000 de miliarde de lei in urma aplicarii cotei unice, vor fi in final de trei ori mai mari.
Saptamana trcuta, vicepresedintele PSD, Mihai Tanasescu, fost ministru al Finantelor, a apreciat ca declaratiile vicepremierului Adriean Videanu privind "golurile" lasate de guvernarea anterioara vizeaza gasirea unor motivatii pentru viitoarele majorari de taxe si impozite. mirela.luca@zf.ro ; iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO