Politică

PSD merge la Bucuresti pe mana lui Mitrea, dar surprizele nu sunt excluse

PSD merge la Bucuresti pe mana lui Mitrea, dar surprizele nu sunt excluse

Miron Mitrea are sustinerea lui Mircea Geoana

11.04.2008, 20:29 14

Mitrea este sustinut de Mircea Geoana, seful social-democratilor care, initial, il sprijinea pe Marian Vanghelie (primarul sectorului cinci) care avea, la randu-i, intreaga sustinere a filialei PSD Bucuresti, al carei sef este, de altfel.
Batalia pentru alegerile locale si in special pentru cele de la Bucuresti este importanta, pentru ca ea da un indiciu in privinta alegerilor legislative de cateva luni mai tarziu. Aceasta este marea miza, dar in PSD mai exista una, cel putin la fel de importanta: ce tabara din partid va castiga.
Marian Vanghelie ar urma sa faca, potrivit ultimelor negocieri din partid, un tandem cu Mitrea (sa devina viceprimar sau sef al consiliului municipal in cazul in care PSD castiga Bucurestiul).
O sedinta largita a conducerii PSD ar urma sa transeze astazi disputa intre taberele din PSD.
Pe de o parte este vorba despre tabara care il sustine pe Mitrea, in frunte cu Mircea Geoana, iar pe de alta cea reprezentata de Ion Iliescu care il sustine pe Sorin Oprescu, si el potential candidat.
In functie de cine va castiga se va putea banui si ce linie va adopta in viitor PSD. Nu demult, Adrian Nastase, revenit in prima linie a partidului, spunea ca, in caz de esec la locale, partidul ar putea organiza un congres extraordinar care sa se pronunte asupra mandatului actualei echipe de conducere.
Sunt zile bune de cand in PSD se negocieaza candidatura pentru Primaria Capitalei, o cursa care, potrivit rezultatelor din trecut, nu este deloc la mana social-democratilor.
Potentialul candidat, Marian Vanghelie, anticipa in urma cu o luna: "Important sa pierdem bine!". Vanghelie merge insa in continuare. El a organizat ieri o conferinta de presa in care a insistat ca, in momentul de fata, este candidatul Organizatiei PSD Bucuresti la Primaria Capitalei.
"Candidatul Organizatiei de Bucuresti, in momentul de fata, este Marian Vanghelie", a subliniat liderul PSD Bucuresti, raspunzand astfel la intrebarile succesive ale jurnalistilor referitoare la nominalizarea candidatului organizatiei bucurestene la Comitetul Executiv National de vineri: Vanghelie sau Mitrea.
Vanghelie a precizat, totodata, ca formula de candidat "respins" a fost data de catre presa, el explicand ca lucrurile nu stau in acest sens in ceea ce il priveste. Intrebat daca in partid "se dau ordine" in ceea ce priveste nominalizarea candidatului la Primaria Capitalei, Vanghelie a raspuns: "E democratie mare in partid. Nimeni nu da ordine".
La randul sau, presedintele Mircea Geoana a evitat ieri sa mentioneze numele candidatului partidului pentru Primaria Bucurestiului, precizand ca acesta va fi cunoscut astazi dupa Comitetul Executiv (un for largit de conducere care va stabili candidatul), pana atunci ramanand 24 de ore de suspans.
"Sunt convins ca dupa atata suspans, maine (vineri - n.r.), la Comitetul Executiv, vom avea o solutie", a spus el.
Intreb care este aceasta solutie, el a raspuns: "Avem un nume, dar decizia finala o vom lua maine (astazi - n.r.). Eu cred ca in jurul orei 13.00 vom putea sa anuntam un candidat".
Geoana a spus ca a vorbit cu Sorin Oprescu despre intentia acestuia de a candida la Primaria Capitalei, chiar si ca independent, insa nu a precizat care a fost rezultatul acestei discutii.
Intrebat daca Oprescu va candida, fie din partea partidului, fie ca independent, Geoana a evitat raspunsul.
"Maine (vineri - n.r.), un nume deja vehiculat va fi confirmat", a mai spus el.
Geoana a reluat ideea ca acest candidat va trebui sa aiba si sprijinul organizatiei din Bucuresti, dar si cel al Comitetului Executiv National.

De la sindicalism la politica
Miron Mitrea (52 de ani) este unul dintre sindicalistii anilor '90 care au facut o frumoasa cariera politica. Spre deosebire de un alt sindicalist celebru, fostul premier Victor Ciorbea, Mitrea a rezistat valului schimbarilor politice.
La ultimul congres al PSD, in 2006, el a pierdut la mustata functia de secretar general al partidului, in fata mai tanarului sau coleg Titus Corlatean. Dar acest lucru nu l-a doborat. A revenit in structurile de conducere ale partidului (dupa ce a obtinut functia de vicepresedinte a Camerei Deputatilor) si apoi a fost desemnat seful de campanie al PSD.
Este considerat un om priceput si dur (asemenea contracandidatului sau Vasile Blaga).
Este parlamentar din 1996 si, in vremea guvernarii PSD, a detinut portofoliul transporturilor, constructiei si locuintelor.
Vreme de cinci ani, intre 1990 si 1995 a fost unul dintre sefii puternicului sindicat CNSLR-Fratia (a fost aici presedinte si presedinte executiv).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO