Politică

Sub ochii lui presedintelui, Guvernul promite transparenta totala in negocierile cu UE

16.01.2004, 00:00 11



Presedintele Ion Iliescu a prezidat ieri, uzand de prerogativele sale constitutionale, sedinta de Guvern in cadrul careia au fost discutate modalitatile de grabire a negocierilor cu Uniunea Europeana, in an electoral.



Este prima sedinta de guvern pe seful statului o prezideaza in anul electoral 2004. "Un an electoral presupune un climat de competitie. Dar ce inseamna pana la urma competitia? Fiecare partid se angajeaza sa faca sa fie mai bine (in tara - n.n.), plus sa realizeze acest obiectiv comun (integrarea europeana - n.n.). (...) Dar dincolo de ce inseamna perturbari ale graficului electoral sa pastram acest obiectiv comun.", a spus presedintele Iliescu, referindu-se la consensul politic pentru tema integrarii. Seful statului nu s-a putut abtine sa nu critice guvernarea trecuta afirmand ca, din datele care i-au fost prezentate, rezulta ca in 1996 Romania era pe locul sase, ca pregatire pentru aderare intre tarile candidate, iar in 2000 ajunsese pe ultimul loc.



Guvernul Nastase se afla intr-o situatie delicata intrucat, in an electoral, este obligat de institutiile europene sa accelereze reforma economica si institutionala, daca vrea ca toate dosarele de negociere sa fie incheiare pana la sfarsitul anului. Incheierea capitolelor in 2004, sub mandatul actualei Comisii Europene este singura sansa ca Tratatul de aderare sa fie semnat in 2005, lucru care ar face realizabila integrarea efectiva in 2007. Ultima tara candidata la aderare, din punct de vedere al pregatirii, Romania mai are de deschis opt capitole de negociere din totalul de 20, dar acestea sunt si cele mai dificile: agricultura, justitie si afaceri interne, mediul, concurenta, politici industriale, etc.



Executivul a anuntat inca de anul trecut ca doreste delimitarea temelor de campanie electorala de campania pentru UE si a obtinut, in cadrul unui formum, promisiunea formala a partidelor de a menaja temele integrarii, daca Guvernul va continua reforma. Ieri, in prezenta lui Ion Iliescu, seful Executivului a intarit o idee a sa mai veche: intentia PSD de a castiga alegerile nu este incompatibila cu angajamentul pentru reforme, intrucat cetatenii vor reforme: "Nu cred ca daca am opri acum masina la marginea drumului, intr-o calatorie foarte lunga, cei care asteapta sa vada cum vom actiona vor fi foarte fericiti sa vada cum stam. Cetatenii nu vor astepta.", a spus premierul fara a da detalii.



In prezenta presedintelui Iliescu, Executivul a facut, cel putin formal, mai multi pasi spre o deschidere catre societatea civila si opozitie aproband crearea unui Consiliu al transparentei si a unui Consiliu consultativ. Primul organism va urmari cum sunt cheltuiti banii provenititi din fondurile europene nerambursabile. Din Consiliul transparentei vor face parte institutii ale statului in domeniul controlului, presedintia, reprezentanti ai partidelor si societatii civile. Presedintele Iliescu a spus ca infiintarea acestui Consiliu era necesata intrucat ne aflam intr-un an crucial pentru integrare, "plus campania electorala." El a lasat astfel sa se inteleaga ca, in lipsa transprentei, tema ar putea fi exploatata politic. Modul defectuos in cheltuirea fondurilor nerambursabile si lipsa transparentei au fost anul trecut subiectul mai multor scandaluri in care au fost implicati si membri ai Guvernului - Hildegard Puwak si Serban Mihailescu. Comitetul de transparenta va analiza criteriile de eligibilitate ale programelor si proiectelor care urmeaza sa fie finantate din fondurile comunitare, va formula propuneri privind alocarile financiare si va analiza modul de asigurare a co-finantarii necesare. Potrivit premierului, de acum inainte, Consiliul transparentei "impreuna cu presa vor putea analiza alocarea fondurilor."



Din cel de-al doilea organism, Consiliul consultativ vor face parte institutii ale statului, partidele si societatea civila. Acestora li se va prezenta stadiul negocierilor si pot face recomandari pentru accelerarea negocierilor.



"Nu stim cum va arata viitorul Cabinet, noi ne-am dori sa fim tot noi, dar orice Guvern trebuie sa cunoasca modul in care au decurs negocierile, astfel incat, ulterior, sa nu apara semne de intrebare asupra unor solutii si compromisuri acceptate in negocieri." Premierul a aratat ca, oricat si-ar dori Romania sa obtina maximum din negocieri, " din pacate nu putem trece dincolo de un prag de compromis", iar aceste situatii "unele confidentiale" vor fi prezentate partidelor pentru a nu rezulta ulterior ca Guvernul a negociat prost. Premierul s-a referit aici la perioadele de tranzitie (o perioada limitata in timp, in care, dupa aderare, un stat nu este obligat sa respecte legislatia comunitara), pe care Romania le-ar dori mai indelungate, iar UE cat mai scurte..



Seful statului a precizat ca, in sedinta Guvernului pe care a prezidat-o, s-a stabilit ca, pana la inceputul sesiunii parlamentare, sa aiba loc un dialog intre Executiv si ambele Camere ale Parlamentului, pentru a stabili graficul adoptarii legilor necesare integrarii.



Iliescu a mentionat ca o serie de proiecte legislative de acest fel se afla deja in Parlament, in timp ce alte 82 de proiecte sunt in curs de elaborare la nivelul ministerelor. Nastase a spus ca perioada care ne asteapta este cu atat mai dificila cu cat si Uniunea Europeana trece printr-o criza legata de reformarea institutiilor sale. iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO