Politică

Vosganian este strans cu usa sa dea bani de la buget pentru proiectele PSD

Vosganian este strans cu usa sa dea bani de la buget pentru proiectele PSD

Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor

12.12.2007, 20:02 12

Deputatii PSD din Comisia de buget - finante au promovat ieri masuri sociale cheie la legea bugetului de stat pe 2008, extinderea programului "Cornul si laptele" si la clasele gimnaziale si majorarea burselor din programul "Bani de liceu", dupa negocieri cu liberalii.
Cu o seara inainte, lideri din PSD si PNL au avut discutii asupra legii bugetului, presand pentru adoptarea masurilor sociale in schimbul voturilor la adoptarea legii, potrivit unor surse parlamentare.
Guvernul PNL - UDMR are o majoritate fragila de doar 20% in Parlament, iar fara voturile social-democratilor bugetul ar fi respins. De altfel, parlamentari din PD au acuzat ieri "trocul" dintre liberali si social - democrati.
"In mod evident
s-a ajuns la o intelegere intre PNL si PSD, care nu reuseste nici de data asta sa-si ascunda bine sustinerea pentru partidul de guvernamant. Daca a fost nevoie de circa trei saptamani pentru a trece circa 60 de amendamente, astazi, (marti, n.n.) dintr-o data totul s-a deblocat, s-a dat drumul la zagaz, s-au bifat 400 de amendamente", a spus ieri liderul deputatilor PD Cristian Radulescu. Ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian a admis ca a avut loc o discutie cu PSD-ul in care s-a stabilit ca valoarea salariului minim va fi de 500 de RON incepand cu
1 ianuarie, dar ca se examineaza ipoteza ca din a doua jumatate a anului viitor aceasta sa poata creste cu 40%, dar numai in conditiile in care parametrii macroeconomici raman cei stabiliti in proiectul de buget.
Intrebat cum se explica ritmul alert de votare si faptul ca parlamentarii, in special cei de la PSD, nu si-au mai sustinut amendamentele, Vosganian a apreciat ca "probabil multi colegii au aprofundat bugetul si considera ca este cazul sa-l voteze".
De altfel, social - democratii au mai avut ieri intalniri si cu celelalte partide din Parlament pe tema bugetului de stat. Reprezentantii PSD s-au intalnit la inceputul saptamanii cu cei ai PNL si PC pentru discutii pe tema bugetului din 2008, intalnirile urmand sa continue cu oficialii UDMR si cu cei ai PRM.
"Am dorit sa provocam discutii cu toate grupurile parlamentare pentru a gasi intelegere sa voteze o parte din amendamentele noastre, mai ales cele cu specific social. (...) Am vrut sa discutam si cu PD, dar ei au declarat public ca nu vor o intalnire cu noi", a afirmat presedintele Comisiei de buget - finante din Camera Deputatilor, Aurel Gubandru. Printre propunerile PSD se numara cresterea alocatiilor pentru copii, posibilitatea transformarii tichetelor nefolosite de cale ferata in bani si majorarea cu 25% a pensiei pentru sotul supravietuitor. PSD a promovat deja doua amendamente considerate esentiale, primul vizand extinderea programului "Cornul si laptele", iar cel de-al doilea majorarea burselor din programul "Bani de Liceu". Ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian, prezent la discutiile pe tema bugetului pe anul 2008, a fost de acord cu ambele amendamente.
"Vor urma si alte amendamente adoptate indiferent de culoarea politica" a mai spus Vosganian.
Membrii comisiilor au aprobat amendamentul senatorului PSD Viorel Serban pentru extinderea programului "Cornul si laptele, aplicat acum numai pentru clasele I - IV. De asemenea, parlamentarii din cele doua comisii reunite au mai aprobat si amendamentul social, sustinut tot de PSD, care prevede majorarea burselor din programul "Bani de Liceu", de la 180 de lei, la 200 de lei. Potrivit presedintelui Comisiei de buget - finante din Camera, Aurel Gubandru, majorarile se ridica la 170 de milioane de lei, respectiv 51 de milioane de lei, bani care vor fi redistribuiti din bugetul Ministerului Educatiei, din alocarile pentru investitii si cheltuieli cu deplasarea si protocolul.
Parlamentarii au votat in circa doua ore bugetele pentru aproape jumatate dintre cei 50 de ordonatori principali de credite, in conditiile in care cea mai mare parte a amendamentelor nu au mai fost sustinute de initiatori. PSD depusese peste 700 de amendamente la legea bugetului de stat si amenintase ca va "tranti" legea in Parlament daca acestea nu vor fi adoptate.
Printre institutiile publice pentru care a fost aprobat bugetul figureaza Administratia Prezidentiala, Cancelaria prim-ministrului, Secretariatul General al Guvernului, cele doua Camere ale Parlamentului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei si Finantelor, Ministerul Justitiei, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului si Ministerul pentru IMM, Comert si Profesii Liberale.
La inceputul sedintei, parlamentarii au aprobat programul de lucru, proiectul legii bugetului urmand sa fie discutat in fiecare zi, inclusiv sambata, pentru a fi finalizate, in aceasta saptamana, discutiile. Astfel, proiectul ar putea sa ajunga saptamana viitoare in plenul celor doua camere reunite. Potrivit presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, bugetul ar urma sa treaca de comisiile de specialitate astazi la pranz.

Principalele amendamente ale PSD la legea bugetului de stat

Extinderea programului Cornul si Laptele la clasele V-VIII - efort bugetar de 170 de milioane de lei
Majorarea alocatiei pentru programul "Bani de Liceu" - efort bugetar de 50 de milioane de lei
Majorarea alocatiilor pentru copii la 40 de lei - efort bugetar de 289 de milioane de lei
Majorarea pensiei pentru sotul supravietuitor cu 25% - efort bugetar de 335 de milioane de lei

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO