Prima pagina

Caldura mare se stinge din sticle mici

24.07.2003, 00:00 13

Caldurile mari de pe timpul verii fac aproape imposibila deplasarea dintr-un loc intr-altul fara a avea la indemana o sticla cu un produs racoritor.
Acest lucru duce la o crestere pe timp de vara a vanzarilor cu pana la 300% la produsele ambalate in sticle de 0,5 litri sau chiar mai mici, adica ambalajele cele mai usor de manevrat.
"In perioada mai-august, consumul la bauturile racoritoare produse de European Drinks, ambalate la 0,5 litri creste cu aproximativ 300%. Sigur, varful de consum se poate considera a fi in lunile iulie-august, dar acesta depinde foarte mult de vremea de afara," au declarat reprezentantii companiei European Drinks.
Acestia nu au dorit sa comenteze cu privire la valoarea sau volumul vanzarilor in perioada de varf.
"Cresterea se explica atat prin trendul natural de crestere a bauturilor racoritoare cat si prin faptul ca in aceasta perioada se pune accentul pe amplasarea mijloacelor fixe, alocandu-se mai multe rafturi si cutii frigorifice pentru sticlele mici," au adaugat reprezentantii companiei.
In cazul Quadrant Amroq Beverages (QAB), imbuteliatorul PepsiCo, Kick, Prigat, Lipton ce Tea si a apelor minerale Perla, volumul vanzarilor in ambalaje mai mici de 0,6 litri reprezinta 30% din volum, in sezon, adica lunile iunie-august, fata de 15% in extrasezon.
"In perioada de varf, volumul vanzarilor la aceste produse creste cu 150%. Acest lucru este valabil pentru QAB, dar poate fi extrapolat la intreaga piata," a declarat directorul de marketing al companiei, Eusediu Margasoiu.
"Cresterea se datoreaza aparitiei ocaziilor de consum pe segmentul out of home (in afara casei- n. red.), datorita vremii favorabile si datorita aparitiei punctelor de vanzare sezoniere- terase, piscine- precum si multitudinii de clienti de pe litoral," a mai spus Margasoiu.
Reprezentantii Coca-Cola nu au dorit sa comenteze asupra fenomenului.
Evolutia este reflectata si de cercetarile de piata.
La nivelul comertului cu amanuntul (supermarketuri, magazine alimentare, magazine de dulciuri, chioscuri), vanzarile in ambalaje mai mici sau egale cu 0,5 litri au reprezentat 46% in perioada iunie-septembrie 2002, fata de 39% in perioada octombrie 2002-mai 2003 din totalul vanzarilor, conform unui studiu realizat de compania de cercetare de piata ACNielsen.
Cea mai mare diferenta se constata pe segmentul bauturilor racoritoare neacidulate, avand un continut maxim de 25% fructe, unde in perioada iunie-septembrie 2002 vanzarile in ambalaje mici au reprezentat 26% din totalul volumului vanzarilor pe acest segment, fata de 22% in octombrie 2002- mai 2003.
Piata bauturilor racoritoare, care include si apele minerale, este estimata pentru acest an la peste 500 milioane de dolari. claudia.covaci@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO