Prima pagina

Disperarea moldovenilor, atuul electoral al comunistilor lui Voronin

26.02.2001, 00:00 10



Cetatenii Republicii Moldova s-au prezentat ieri la urne pentru alegerea unui nou Parlament, in cadrul unui scrutin care, potrivit analistilor, va duce la intarirea pozitiei comunistilor pe scena politica de la Chisinau.

Moldovenii au avut de ales intre 17 partide si 10 candidati independenti. Pentru a intra in Parlament, acestia din urma trebuie sa obtina 3% din voturi, in timp ce pentru partide pragul electoral este de 6%.

Aproximativ 2,4 de milioane de alegatori erau asteptati la urne, prezenta la vot in prima jumatate a zilei depasind 34%.

Autoritatiile au instalat sapte birouri de vot si la frontiera cu Transnistria, dar nu se asteapta la votul a mai mult de 5.000 de alegatori din cei 180.000, cat numara autoproclamata republica separatista.

Prima sarcina a noului Parlament va fi desemnarea unui succesor pentru actualul presedinte in exercitiu, Petru Lucinschi, care asigura presedintia interimara de la 15 ianuarie, data cand a expirat mandatul sau, relateaza Mediafax.

Incapacitatea fostului legislativ de a alege un presedinte al tarii a fost, de altfel, motivul convocarii alegerilor anticipate desfasurate ieri.

Potrivit BBC, alegatorii vor profita de venirea la urne pentru a-si exprima furia fata de reformele catre economia de piata, care nu au dus altceva decat saracie in cele mai multe familii moldovene.

Scrutinul are loc in conditii economice "tot mai disperate" pentru republica Moldova, care dupa desprinderea de fosta Uniune Sovietica, in urma cu zece ani, a devenit una din cele mai sarace tari ale Europei, cu salarii de 400 de lei (33 de dolari) pe luna, in conditile in care cosul lunar de consum calculat se ridica la 1.000 de lei (83 de dolari).

Este de asteptat ca Partidul Comunist, care a detinut 40 din cele 101 locuri in legislatura anterioara, sa-si intareasca pozitia, iar liderul sau Vladimir Voronin, care a pierdut cursa pentru presedintie in luna decembrie, lipsindu-i doar doua voturi, ar putea ajunge, pana la urma, presedintele Republicii Moldova.

Conform ultimelor sondaje, Partidul Comunist este creditat cu 24-39% din sufragii, urmat de coalitia de centru-dreapta a primului-ministru in exercitiu, Dumitru Braghis. Popularitatea lui Braghis, considerat in Moldova o creatie a lui Lucinschi, a scazut mult in ultima perioada.

Probabila victorie a comunistilor le va spori influenta in stabilirea politicii economice a tarii, dupa un deceniu de privatizari facuta cu jumatati de masura. Iar colegii lui Voronin, care are biroul a€oimpodobit" cu portrete ale lui Lenin si steme cu secera si ciocanul, sustin mentinerea controlului de stat in sectoarele importante ale economiei, inclusiv in industria vinului, care merge acceptabil, adauga BBC.

Analistii apreciaza insa ca este nevoie de o reducere a coruptiei, intrucat de prea multe ori economia fragila a Republicii Moldova sufera pierderi din cauza unor companii-fantoma, a evaziunii fiscale si a unor tentative esuate de privatizare, care au dus la transferul banilor statului in mainile catorva persoane.

Presedintele comisiei de politica externa a Senatului, senatorul PDSR Ghiorghi Prisacaru, crede ca venirea comunistilor la putere ar putea crea probleme in relatiile dintre Romania si Republica Moldova dar numai in masura in care ei vor fi capabili sa formeze si Guvernul.

"Daca comunistii vor reusi sa formeze Guvenul vor adopta o atitudine pro-CSI, pro-Moscova ceea ce va crea probleme in raporturile cu Romania, mai ales ca noi ne-am propus si facem eforturi sa ne integram in Uniunea Europeana. Mai mult, incercam sa ajutam Moldova sa se inscrie pe aceeasi orbita.

Presedintele Iliescu a pledat la Skopje (acum doua zile - n. red) pentru ca Moldova sa faca parte din Pactul de Stabilitate. Noua nu ne este indiferent si nu trebuie sa precupetim nici un efort pentru ca al doilea stat romanesc sa mearga in directia in care merge primul stat romanesc", a declarat Ziarului Financiar Prisacaru.

Presedintele in exercitiu al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, afirma ca asteapta de la actualele alegeri constituirea unei majoritati viabile in Parlament care sa modifice Constitutia astfel incat seful statului "sa fie ales de intreg poporul".

otrivit lui Lucinschi, aceasta eventuala majoritate ar trebui sa rectifice si Codul Electoral, astfel incat deputatii sa fie alesi pe circumscriptii nominale.

Conform legislatiei din Republica Moldova, rezultatelor sondajelor realizate la iesirea de la urne nu se dau publicitatii decat dupa inchiderea sectiilor de votare, la ora 21.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO