Prima pagina

Expertii Standard&Poor's vin la Bucuresti sa vada pe viu cum merge economia

26.08.2008, 19:16 18

"Analistii efectueaza in fiecare an astfel de vizite, in general primavara si toamna, pentru a discuta cu autoritatile cu privire la evolutia economiei. In urma intalnirilor si a analizelor, Standard&Poor's elaboreaza anumite rapoarte. Ulterior, este posibil sa ia sau nu o decizie privind ratingul acordat Romaniei", au mentionat sursele citate.
Cel mai recent anunt cu privire la calificativele acordate Romaniei a fost facut de S&P la jumatatea lunii aprilie cand agentia a confirmat ratingurile pentru datoriile in valuta, "BBB minus/A-3", si in lei, "BBB/A-3", mentinand perspectiva negativa, pe fondul reactiei necorespunzatoare a autoritatilor la amplificarea dezechilibrelor macroeconomice.
Revizuirea in scadere a perspectivei de la "stabil" la "negativ" a fost operata la inceputul lunii noiembrie a anului 2007, elementul determinant fiind accentuarea dezechilibrelor externe. Potrivit analistilor, ratingurile pot fi revizuite in sens negativ daca dezechilibrele externe se vor amplifica, iar Romania va continua sa aplice politici bugetare si salariale ciclice, sau daca perspectiva economica se va inrautati. Pe de alta parte, perspectiva ratingurilor poate fi imbunatatita la "stabila", daca strategia politica conduce la o politica bugetara si salariala prudenta, menita sa mentina stabilitatea macroeconomica. Un alt factor pozitiv ar fi atenuarea dezechilibrelor externe si a riscurilor macro-financiare.
Standard&Poor's a revizuit la inceputul acestei luni in scadere sansele aparitiei unei recesiuni economice in Romania, de la 35-50%, la 25-40% si a incadrat sistemul bancar romanesc in "grupa de risc sapte", cu o treapta peste evaluarea anterioara.
In opinia expertilor S&P, desi Romania a inregistrat cresteri economice robuste in ultimii ani, economia da semne clare de supraincalzire, riscul unei "aterizari dure" fiind amplificat de dezechilibrele externe ridicate, o politica fiscala prociclica, de avansul preturilor, o volatilitate ridicata a cursului si de turbulentele internationale.
Printre factorii pozitivi sunt amintiti intrarile de capital, cresterea cererii interne si aderarea la UE.
Analistii agentiei estimeaza, pentru 2008, un avans al produsului intern brut (PIB) de 6%, cresterea economica a Romaniei urmand sa fie devansata doar de India (8%) si Peru (7,7%) din categoria tarilor cu calificativul BBB-.
Sub aspectul evolutiei preturilor de consum, Romania figureaza cu o inflatie medie de 7,1%, deficitul bugetar fiind estimat la 3%. Veniturile bugetare vor avea o pondere de 35,7% din PIB, iar cheltuielile vor ajunge la 38,7%. Potrivit prognozelor S&P, deficitul de cont curent al Romaniei va urca in acest an la 13,9% din PIB.
Comisia Nationala de Prognoza a estimat pentru acest an o crestere economica de 6,5%, procent care va fi revizuit in toamna la peste 7,5%, inflatia medie fiind prognozata la 7,5%. In ceea ce priveste deficitul de cont curent, estimarea CNP este de 13,6%. Ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian a anuntat saptamana trecuta ca in primul semestru cresterea economica a fost de 8,6%, iar ritmul de crestere din trimestrul II a ajuns la 8,9%, pe fondul efectului de baza favorabil si a anului agricol bun.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO