Prima pagina

Isarescu pune rezerva la bataie in lupta cu inflatia

11.06.2001, 00:00 11



Transformarea cursului de schimb in ancora antiinflationista ar putea constitui pivotul pachetului de politici prin care guvernul si banca centrala incearca sa sperie inflatia.

"Este o chestiune de zile pana cand pachetul nostru antiinflationist va fi prezentat integral. Este un pachet echilibrat, cu definiri clare de obiective, instrumente si responsabilitati. A fost discutat, bineinteles, cu delegatia FMI, si pot sa va spun ca presupune unele masuri dure", a anuntat Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, la adunarea generala a Asociatiei Pietelor Financiare.

Mai mult sau mai putin direct, mesajul guvernatorului a fost ca banca centrala doreste transformarea cursului in principala ancora antiinflationista, mai ales ca rezerva valutara de trei miliarde de dolari ii permite, la nevoie, adoptarea unei pozitii de forta pe piata valutara.

O mica demonstratie a avut loc joia trecuta, cand BNR a vandut mai multe milioane de dolari, reusind sa-i intimideze pe dealerii care afisasera cotatii in crestere.

Oricum, BNR vrea o mai mare predictibilitate a evolutiei cursului de schimb. In acest sens, Mugur Isarescu le-a cerut dealerilor din bancile comerciale "mai multe cotatii forward adevarate, bazate pe mai multa tehnica si profesionalism".

Isarescu pledeaza pentru ca politica monetara "sa se concentreze pe functia ei clasica: reducerea inflatiei". Insa, pentru ca actiunea bancii centrale sa fie eficienta, trebuie ca problemele legate de balanta de plati, de cresterea economica, sa fie atacate cu alte instrumente, a mai spus Isarescu.

"Trebuie sa ne ferim de iluzia foarte periculoasa ca atunci cand nu merg lucrurile, rezolvam orice problema prin cursul de schimb. Trebuie sa spunem clar ca acesta nu este un panaceu, ci, cel mult, o supapa pentru situatii dramatice", a adaugat guvernatorul BNR.

Probabil ca aceasta inseamna renuntarea la politica de sustinere a exporturilor prin depreciere, acum ca acestea au depasit pragul anual de zece miliarde de dolari si par sa aiba destul suflu pentru a se descurca singure.



Guverantorul BNR pare hotarat sa dea in cap inflatiei

Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a anuntat sambata ca politica monetara se va concentra de-acum pe functia ei clasica - reducerea inflatiei.

Ultimii zece ani arata insa ca nici in acest sector hei-rup-urile nu au dat roadele asteptate si ca politica monetara singura nu poate dovedi inflatia.

Singurul moment de relas al inflatiei de dupa 1989 a fost in 1995, cand indicele general al preturilor a coborat sub pragul de 30 de puncte procentuale nu atat din cauza "pachetului anti-inflationist echilibrat", cat din cauza "pachetului" de tarife la utilitatile publice tinute sub control.

Nu este de tagaduit, insa, ca in toata aceasta perioada semnalul anti-inflationist a venit numai de la Banca Nationala, care a actionat ori prin parghia cursului pe care declara acum ca o va face primordiala, ori prin cea a masei monetare.

Daca in pachetul anti-inflationist anuntat ancora la curs va ramane tot doar ca o simpla amenintare cu interventia in caz de scadere a leului prea accentuata si nu va anunta o banda de fluctuatie pentru dolar, analistii apreciaza ca este putin probabil ca lupta impotriva inflatiei sa fie un succes.

Din declaratiile de pana acum insa ale echipei de la BNR, este putin probabila anuntarea intrarii cursului leu-dolar intr-o banda de fluctuatie.

O asemenea banda de fluctuatie, care inseamna practic o devalorizare previzibila a monedei nationale pe care Banca Nationala si-o asuma prin forta rezervelor valutare, a fost folosita ca arma impotriva inflatiei de economii mai puternice ca a Romaniei, ca cele din Ungaria, Cehia sau Polonia.

Impreuna cu Rusia si Ucraina, Romania a ramas practic singura dintre tarile care nu a adoptat aceasta politica, dar nici nu a trecut printr-o criza atat de mare incat sa necesite interventia unui Consiliu monetar, cum a fost cazul Bulgariei sau Croatiei.

Teoriile de ultima ora vin insa aici in sprijinul politicii adoptate de BNR, in sensul ca, in general, tarile aflate la periferia unor sisteme monetare puternice fie au adoptat cu totul sistemul principal (cazul Consiliului monetar), fie au liberalizat complet cursul (cazul Romaniei). Numai ca teoria se aplica elevilor bine pregatiti, si nu si celor repetenti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO