Profesii

Asociaţia Românilor din Italia: Românii care au muncit la negru în străinătate să poată plăti retroactiv pentru pensie

09.08.2010, 14:50 134

Asociaţia Românilor din Italia (ARI) solicită MinisteruluiMuncii găsirea unei soluţii pentru ca românii care au muncit lanegru în trecut să-şi poată achita retroactiv contribuţiile lapensie, pentru a-şi completa stagiul de cotizare, informeazăMediafax.

"Guvernanţii din România se împrumută de la FMI pentru a plătipensii. Românii din străinătate pot da o mână de ajutor. Cei maimulţi dintre ei au muncit la negru cel puţin o perioadă, ei arputea să îşi completeze acum perioada de contribuţie lipsă.Sistemul naţional de pensii din România are nevoie de aceşti bani,iar românii care au muncit la negru, de cele mai multe ori siliţide împrejurări, pot spera la o bătrâneţe mai senină, cu o pensieminimă asigurată, la vârsta la care nu vor mai putea munci",susţine ARI, într-un comunicat.

Asociaţia susţine că a mai cerut acest lucru de două ori întrecut - în 2004 şi în 2009, printr-o scrisoare adresatăMinisterului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum şipreşedinţilor comisiilor de Muncă şi Egalitate de şanse dinParlamentul României. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO