Profesii

Ce-i frumos si angajatorului ii place

26.07.2004, 00:00 23



Studiile au aratat ca studentii atractivi primesc mai multa atentie din partea profesorilor si primesc note mai bune decat ceilalti colegi, pacientii care arata bine beneficiaza de un tratament personalizat din partea medicului, iar criminalii chipesi primesc pedepse mai mici decat condamnatii mai putin atractivi. Dar, principiul potrivit caruia persoanele atractive sunt favorizate in viata se poate aplica si in domeniul muncii?



Potrivit profesorilor Daniel Hamermesh de la Universitatea din Texas si Jeff Biddle de la Michigan State University, oamenii urati castiga cu 5-10% mai putin decat persoanele care arata normal, care, la randul lor, au un venit cu 3-8% mai mic decat al celor care arata extraordinar.



Acest rezultat al cercetarilor facute de cei doi profesori nu face decat sa se alature altor studii potrivit carora cei care nu au fost inzestrati de natura trebuie sa suporte i "pedeapsa" de a avea un job mai prost platit. Si asta se intampla in toate domeniiile de activitate, fara exceptie. De exemplu, un studiu facut de London Guildhall University la care au participat 11.000 de persoane cu varsta de 33 de ani a relevat faptul ca barbatii neatractivi castiga cu 15% mai putin decat cei frumosi in timp ce femeile "sterse" au un venit cu 11% mai mic decat cel al doamnelor aratoase.



In urma studiului intitulat "Frumusete, productivitate si discriminare", profesorii Hamermesh si Biddle au ajuns la concluzia ca probabilitatea ca un avocat sa intre in conducerea unei firme de avocatura este direct proportionala cu frumusetea acestuia.



In plus, chiar daca se spune ca marimea nu conteaza, cercetatorii sustin contrariul. Astfel, un alt studiu realizat de doi profesori de la universitatile din Florida si Carolina de Nord a aratat ca persoanele inalte castiga mult mai mult decat cei scunzi, fiecare centimetru in plus insemnand un venit mai mare cu circa 800 de dolari pe an.



De asemenea, o cercetare facuta asupra absolventilor Universitatii din Pittsburg a aratat ca absolventii inalti au primit la angajare un salariu cu 12% mai mare decat cel care a fost oferit colegilor lor mai scunzi.



Cercetarile au mai relevat faptul ca este mult mai probabil ca femeile supraponderale sa nu-si gaseasca de lucru, iar cele care totusi reusesc sa prinda un job castiga cam cu cinci procente mai putin decat femeile mai slabe.



Gordon Patzer, care a petrecut peste 30 de ani studiind si scriind despre atractia fizica, fiinta umana este "programata" sa raspunda pozitiv oamenilor atractivi. Chiar si studiile facute pe bebelusi au aratat ca acestia se uita mai mult si mai intens la fetele frumoase.



"Persoanele care arata bine sunt percepute ca fiind mai talentate, mai bune, oneste si mai inteligente decat cele mai putin atractive", spune Patzer. "Cercetarile facute au aratat ca, de cele mai multe ori, oamenii renunta la ceea ce fac pentru a ajuta persoanele atractive - de acelasi sex sau nu - pentru ca vor sa sa fie placuti si sa fie acceptati de cei frumosi", a mai spus el.



Toate aceste lucruri nu suna prea bine pentru cei care nu stau bine la capitolul look. Dar, specialistii spun ca acestia nu trebuie sa se grabeasca sa ia decizii radicale. In ciuda celor spuse de cercetatori, unii dintre cei care astazi sunt considerati a fi cei mai de succes nu au castigat premii de frumusete. Pe de alta parte, multi dintre cei care fac parte din categoria frumuseilor se plang ca de multe ori nu sunt luati in seama, lumea considerandu-i superficiali. Dar, cum se impaca cele de mai sus cu rezultatele cercetarilor?



Managerii de resurse umane care se ocupa de recrutari spun ca ei gasesc mai atractiva o persoana care afiseaza siguranta, decat una care arata bine.



Gordon Wainright, autorul lucrarii "Invata limbajul corpului", spune ca orice persoana poate sa-si creasca atractivitatea daca ii priveste in ochi pe ceilalti, daca se imbraca bine si daca este un bun ascultator. In plus, el spune ca o mare importanta o are si pozitia corpului si atitudinea si de aceea sugereaza ca o persoana care vrea sa-si creasca atractivitatea ar trebui ca macar timp de o saptamana sa incerce sa stea dreapta si sa zambeasca tuturor celor cu care se intalneste. Wainwright spune ca astfel acea persoana va incepe sa fie tratata cu mai multa caldura si cu mai mult respect si va atrage mai multi oameni in jurul sau. miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO