Profesii

Conferinţa ZF HR Trends 2022: Resetarea pieţei muncii. Anca Bancu, HR Director, Vodafone România: Continuăm recrutarea în partea de tehnologie. Avem un target la nivel global de peste 7.000 de angajaţi în zona de IT

Conferinţa ZF HR Trends 2022: Resetarea pieţei muncii....

Autor: Ramona Cornea

24.03.2022, 11:24 121

Anca Bancu, HR Director în cadrul Vodafone România afirmă că organizaţia sa continuă recrutarea în partea de tehnologie. 

”Continuăm recrutarea în partea de tehnologie, am tot spus că suntem în acest proces de schimbare. Anul trecut am construit o echipă destul de mare de IT, am adăugat peste 100 de oameni, este partea a unui proiect mai mare la nivel global. Avem un target la nivel global de peste 7.000 de angajaţi care vor fi fie angajaţi din afara companiei, fie reskilled, adică aduşi din alte zone şi pregătiţi în zona de IT. Noi vom continua în această direcţie, aceasta este una dintre zonele importante. Noi vom continua în această direcţie, asta este una dintre zonele importante, este una în care vom investi şi anul acesta”, a declarat Anca Bancu în cadrul conferinţei ZF HR.Trends 2022. 

Ce a mai declarat Anca Bancu în cadrul conferinţei:

• Situaţia post-pandemie nu este mult schimbată faţă de cea din timpul pandemiei pentru că am încercat să funcţionăm cât se poate de normal, chiar dacă acest normal a însemnat o modalitate de lucru foarte diferită, marea majoritate a angajaţilor fiind acasă. În ceea ce priveşte celelalte lucruri – programele de angajare şi toate planurile noastre – , nu s-a schimbat nimic în perioada pandemiei, le continuăm. Suntem în un proces important de transformare dintr-o companie de telecomunicaţii în una de tehnologie şi avem foarte multe proiecte în direcţia aceasta.

• Ca model de lucru, noi am anunţat încă din perioada pandemiei că în momentul în care vom avea o normalitate vom rămâne în un model de lucru hibrid, ceea ce se întâmplă şi în momentul acesta. Angajaţii noştri pot lucra fie de acasă, fie de la birou. Sperăm să rămânem în acest moment aşa cum suntem fără restricţii, iar dacă se va întâmpla altceva vom vedea. 

• Am evoluat modul de lucru în care angajaţii veneau la birou şi lucrau în fiecare zi din altă parte, pe de-o parte constrânşi de situaţia pandemică şi apoi ne-am dat seama că funcţionează foarte bine. Dat fiindcă modelul pe care noi l-am anunţat este undeva 40% de la birou 60% de acasă, în funcţie de departamente, ceea ce vom avea este un spaţiu în care ne vom concentra pe ceea ce noi numim zone de colaborare în care ei să vină mai degrabă pentru discuţii de echipă, traininguri sau orice alte interacţiuni care sunt pretabile mai mult la modelul fizic decât la cel virtual. 

• Nu încurajăm angajaţii să vină la birou, să dea mailuri sau să lucreze individual, ci îi încurajăm să vină mai ales pentru activităţile care presupun interacţiuni cu grupuri mai mari. Prin urmare, vom avea în continuare birouri, acele birouri flexibile. Angajaţii îşi vor alege zilele în care vor veni la birou, dar prin aplicaţia de booking de spaţiu trebuie să îşi aleagă zilele astfel încât să fie coordonaţi cu echipele. 

• Nevoile oamenilor sunt diferite, unii se acomodează mai uşor la un model de lucru mai flexibil, alţii se adaptează mai greu. Am testat ceea ce merge în perioada pandemiei şi ceea ce trebuie să schimbăm, iar ceea ce vedem este că din cauza faptului că s-a stat foarte mult la distanţă, în faţa unui ecran, nevoia cea mai mare în acest moment este cea de interacţiune şi de socializare cu echipele lor. 

• Ceea ce vedem este că este mai important spaţiul în care te întâlneşti cu echipa, chiar dacă nu mai ai biroul tău. Obiceiurile care se creează într-un astfel de model sunt altfel decât cele care se creează atunci când vii zi de zi la muncă. Vedem că funcţionează, este un feedback pe care îl avem de la angajaţi. 

• În această perioadă, sunt poziţii pentru care procesul de onboarding a mers foarte bine, adică online-ul a funcţionat, iar cei care au venit nu au simţit un onboarding altfel decât l-ar fi avut fizic. Sunt situaţii în care ştim că putem să livrăm foarte bine virtual, sunt altele în care avem o combinaţie între virtual şi fizic. 

• În ceea ce priveşte beneficiile, perioada aceasta a fost foarte mult despre wellbeing. În aceşti doi ani de pandemie, ceea ce a făcut diferenţa a fost partea de wellbeing legată mult de impactul vieţii schimbate pe care am avut-o cu toţii. Am avut sprijin psihologic, seminarii în care să îi ajutăm pe angajaţi să se descurce cu diverse provocări pe care le-au avut în viaţa lor. Rezultatul acestor intervenţii este foarte bun: angajaţii şi-au îmbunătăţit calitatea vieţii şi apreciază foarte mult că o companie se uită dincolo de ceea ce înseamnă nevoile lor dincolo de un cadru de business. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO