Profesii

Criza datoriilor din Europa îi pune în gardă pe traineri. Marii jucători locali se tem că vor rămâne cu conturile goale în 2012 dacă economia europeană o ia la vale

Criza datoriilor din Europa îi pune în gardă pe traineri. Marii jucători locali se tem că vor rămâne cu conturile goale în 2012 dacă economia europeană o ia la vale

Autor: Adelina Mihai

28.12.2011, 17:26 2288

Şefii celor mai mari firme de training de pe piaţa locală admit că cea mai mare temere a lor pentru 2012 este legată de evoluţia economiei europene, care influenţează direct deciziile companiilor multinaţionale în ceea ce priveşte alocarea bugetelor pentru programele de instruire. După trei ani de scădere, piaţa de training pare să se fi redresat puţin în 2011, însă trainerii sunt mai rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia afacerilor în 2012, având în vedere că economia europeană nu a prea dat semne de revenire.

"Evoluţia economiei europene este cea mai mare temere a noastră pentru 2012. Un proces de dezvoltare sau consolidare organizaţională, pe un fond economic general de stabilitate, atrage după sine şi investiţii în programe de <leadership development>, decizii care au început să se ia tot mai des în centrele regionale şi headquarterele globale. Un proces de recesiune, stagnare şi instabilitate economică e şi firesc să genereze în primul rând o restrângere a infrastructurii organizaţionale şi o scădere a investiţiilor în dezvoltare", este de părere Viorel Panaite, managing partner al companiei de training şi consultanţă în dezvoltare organizaţională Human Invest, cu afaceri de peste jumătate de milion de euro în 2011.

O criză de lichiditate poate duce la tăierea bugetelor

Şi Lucian Mihai, managing partner al firmei de training Interact, spune că multinaţionalele şi-au format deja un reflex din a tăia prima dată bugetele de dezvoltare a angajaţilor în cazul nevoii de reducere a costurilor.

"Cea mai mare temere pentru 2012 este legată de o eventuală criza de lichiditate în piaţa care poate duce la panică şi la reflexul format de a tăia bugete mai întâi în zona de formare profesională", spune Lucian Mihai, care conduce o companie cu o cifră de afaceri estimată la 1 milion de euro anul acesta.
Impactul dificultăţilor întâlnite de firmele-mamă pe pieţele din afară asupra operaţiunilor din România poate determina decizii de stagnare sau contractare a business-ului în România sau chiar poate duce acţiuni extreme, de plecare a unora dintre investitori, crede Diana Rosetka, general manager în cadrul firmei de training Achieve Global.

"De asemenea, cosmetizarea realităţii economice şi sociale, în an electoral, aşa cum s-a întâmplat în 2009, ar putea creşte scepticismul investitorilor în stabilitatea economică şi politică de la noi, cu impact în scăderea investiţiilor străine directe", a spus Rosetka, care conduce o companie cu afaceri de 1,3 milioane de euro anul acesta.

Suntem simpli spectatori, mediul de afaceri local depinde de cel european

"România este o ţară mică într-o Europă turbulentă. Mediul de afaceri local depinde de contextul economic continental. Avem însă liniştea, dacă se poate numi aşa, că sunt lucruri macroeconomice pe care nu le putem influenţa. Suntem simpli spectatori. Aşa că strategia noastră se concentrează pe diversificarea portofoliului de servicii şi produse
(cercetare&dezvoltare) şi pe câştigarea de noi segmente de piaţă (marketing)", spune Andrei Goşu, directorul general al Ascendis, liderul pieţei locale de training, cu afaceri de 3,8 mil. euro anul acesta.

Şi Marius Decuseară Brandenburg, Country Manager al firmei de training Trend Consult România, spune că ceea ce s-a întâmplat în 2009 - îngheţarea bugetelor - reprezintă cea mai mare ameninţare pentru piaţa de training în 2012. Cu toate acestea, el estimează o creştere a afacerilor cu 20% anul viitor, după ce în 2011 a încheiat afaceri de aproximativ 960.000 de euro.
"Estimăm o creştere cu 20% a cifrei de afaceri Trend Consult în 2012.

Aşteptările noastre au la baza materializarea ofertei noastre de programe complexe şi structura pe care am construit-o în ultimii 4 ani", spune Marius Decuseară Brandenburg.

Anual, câteva zeci de mii de angajaţi, majoritatea din multinaţionale, sunt trimişi la programe de instruire, pentru a ajuta la creşterea profitului companiei. Cu toate acestea, criza a mai tăiat din bugetele alocate departamentului de resurse umane, iar efectul s-a văzut în afacerile jucătorilor de pe piaţa de training.

"Pentru 2012 cred că trebuie să fim flexibili, întrucât incertitudinile economice sunt mari. Avem însă convingerea că întotdeauna e nevoie de manageri pregătiţi şi de echipe funcţionale şi credem că putem ajuta organizaţiile în aceste direcţii", spune Octavian Pantiş, Managing Director în cadrul TMI România, un jucător cu afaceri de 1,1 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO