Profesii

Eliminarea facilităţilor fiscale din IT îi poate determina pe angajatorii din domeniu să se orienteze către candidaţii mai tineri, care să se încadreze în limita salarială neimpozitabilă. Ana Vişian, bestjobs: Anul acesta se conturează un schimb în raportul de forţe dintre angajatori şi candidaţi, avantajul trecând de partea angajatorilor

Ana Vişian, Marketing Manager bestjobs

Ana Vişian, Marketing Manager bestjobs

Autor: Cristina Bellu

01.10.2023, 10:00 17255

Impozitarea veniturilor de peste 10.000 de lei brut, măsură care ar urma să fie implementată din această toamnă, pune presiune pe recrutare şi îi poate determina pe angajatorii din domeniu să se orienteze către candidaţii mai tineri, care să se încadreze în limita salarială neimpozitabilă, arată o analiză a Bestjobs.

De altfel, 2023 a fost un an dificil pentru sectorul IT, atât la nivel global, dar mai ales în România, în contextul în care concedierile semnificative din prima parte a anului au lăsat foarte mulţi candidaţi în căutare de job într-o piaţă cu pretenţii tot mai ridicate.

„După mulţi ani în care sectorul IT s-a confruntat cu un mare deficit de specialişti, în ciuda ofertelor mari salariale, anul acesta se conturează un schimb în raportul de forţe dintre angajatori şi candidaţi, avantajul trecând de partea angajatorilor. Cu toate acestea, unele specializări o duc mai bine decât altele, dar la nivelul recrutărilor, se simte o tensiune tot mai mare, în contextul în care unii candidaţi au dificultăţi în a-şi găsi rapid un job potrivit”, spune Ana Vişian, Marketing Manager bestjobs.

Potrivit bestjobs, specializările pentru care găsirea candidaţilor potriviţi rămâne o problemă sunt, de regulă, cele legate de tehnologiile noi sau în dezvoltare, precum automatizările, Inteligenţa Artificială sau securitatea cibernetică, pentru care ofertele salariale sunt cu mult peste media pieţei.

De exemplu, un Cybersecurity Engineer poate câştiga între 1.500 şi 2.300 euro net, un Ofiţer în securitatea datelor, între 1.000 şi 1.500 euro net şi un Automation QA Engineer, între 1.900 şi 2.500 euro net, arată datele bestjobs.

De altfel, cei mai mulţi angajaţi din IT, în special cei care lucrează în programare şi ale căror salarii depăşesc 10.000 de lei brut, pot viza alte tipuri de contracte care să avantajeze mai mult, precum cele de colaborare prin PFA sau microîntreprindere.

La polul opus, eforturile marilor companii din IT de a-şi ajusta numărul de angajaţi recrutaţi în timpul pandemiei la volumul de muncă actual a rezultat în concedieri masive în acest sector, care au început de la finalul lui 2022 şi încă au ecou pe piaţa muncii.

Foarte mulţi candidaţi sunt încă disponibili după perioade lungi de căutări şi, în contextul eliminării facilităţilor fiscale, vor fi nevoiţi să îşi reducă considerabil şi aşteptările financiare.

Numărul de joburi din IT disponibile pe platforma de recrutare bestjobs s-au menţinut la nivelul lunii ianuarie, în timp ce numărul aplicărilor înregistrate de candidaţi în ultima lună  este cu 15% mai mare decât la începutul anului.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO