Profesii

Indemnizatii pentru incapacitate de munca

03.11.2003, 00:00 26

Cuantumul indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca acordata unui angajat va reprezenta 80% din media veniturilor salariale brute realizate in ultimele 6 luni, se arata intr-o ordonanta de urgenta aprobata recent de Guvern.


Baza de calcul al indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca sau pentru reducerea timpului de munca se calculeaza - potrivit actului normativ - ca medie a veniturilor salariale brute realizate de salariat in ultimele sase luni ori a veniturilor pe baza carora s-a stabilit contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.


In cazul in care stagiul de cotizare este mai mic de sase luni, baza de calcul al indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca sau pentru reducerea timpului de munca o constituie venitul salarial brut din ultima luna de activitate, respectiv venitul stipulat in contractul individual de asigurare, pe baza caruia s-a stabilit contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.


Pentru calculul indemnizatiilor mentionate, se utilizeaza numarul de zile lucratoare din luna in care se acorda concediul medical sau, dupa caz, se solicita alte drepturi de asigurari sociale. Persoana asigurata este obligata ca, o data cu incheierea contractului individual de asigurare, sa depuna o declaratie de venituri si sa comunice asiguratorului orice modificare, in 15 zile.


Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca in cazul accidentului de munca sau al bolii profesionale este platita in primele trei zile de incapacitate de catre angajator, iar din a patra zi de incapacitate din contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.


Contravaloarea biletelor pentru tratament balnear prescris de medic celor care in incapacitate temporara de munca, dupa un accident de munca sau boala profesionala, se suporta integral din contributiile de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale.


In cazul decesului asiguratului dupa un accident de munca sau boala profesionala, beneficiaza de despagubire in caz de deces o singura persoana - sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul sau persoana care dovedeste ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces. Cuantumul despagubirii in caz de deces este de patru salarii medii brute pe economie, comunicate de Institutul National de Statistica.


Actul normativ mai stabileste ca angajatii au dreptul, fara ca acest lucru sa atraga consecinte asupra lor, sa sesizeze Inspectia Muncii, asiguratorul sau comitetele de sanatate si securitate in munca, in cazul in care angajatorul nu adopta masuri de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24