Profesii

Şcoli de vară în finanţe şi antreprenoriat devin alternativa pentru cei care nu au bani de MBA

Şcoli de vară în finanţe şi antreprenoriat devin...

Autor: Corina Mirea

24.02.2014, 18:59 153


Tinerii cu vârste de până în 30 de ani care nu îşi permit să investească mii de euro pentru a se înscrie la un program de MBA sau care nu au suficientă experienţă pe poziţii de conducere pentru a fi acceptaţi de marile şcoli de afaceri au o alternativă locală a programelor de educaţie pentru manageri – două şcoli de vară sau „mini-MBA-uri“, organizate de ONG-ul Young Leaders Club (YLC), fondat în urmă cu şapte ani de Florin Grosu, associate decan al şcolii de afaceri MSM Raţiu Business School din anul 2010.

Young Leaders Club organizează anual două şcoli de vară, la Sibiu (finanţe) şi la Constanţa (antreprenoriat), de zece, respectiv opt zile, la care tinerii din ani terminali, în special, se pot înscrie pentru a învăţa de la oameni de afaceri din România, din străinătate, dar şi de la profesori care predau pentru universităţi precum Harvard sau Columbia cum să îşi poziţioneze businessul pe o piaţă externă, care sunt paşii pentru rederesare după criză sau cum să negocieze în afaceri.

„Iniţial, şcoala de la Sibiu - YLC Finance (atunci numită Business Summer Scho­ol) a fost fonda­tă de Florin Grosu când era student la Universitatea Gothenburg, Suedia în 2007. Ulterior a fost fondată şi şcoala de la Constanţa - YLC Entrepreneurship, în 2010 (atunci Black Sea Summer University). În urmă cu doi ani am început rebrandingul celor două şcoli, cu Florin acţionând acum în calitate de mentor“, spune George Pruteanu, director executiv al Young Leaders Club şi fost cursant al organizaţiei.

Florin Grosu este şi unul dintre fondatorii şcolii de afaceri Pilkington Raţiu Business School, care anul trecut a fuzionat cu Maastricht School of Management România sub denumirea MSM Raţiu Business School.

Şcolile de vară de anul acesta vor avea loc în perioada 6-13 iulie la Constanţa şi 8-17 august la Sibiu, iar înscrierile vor începe din această săptămână. Pentru a fi acceptaţi, candidaţii trebuie să completeze un formular online, care conţine un test fie de cunoştinţe tehnice (în cazul şcolii de vară pentru finanţe), de soft skills (pentru şcoala de vară în antreprenoriat) şi să treacă de interviul cu reprezentanţii ONG-ului. Costul programului este de 300 de euro (cu masă şi cazare inclusă, dar fără transport). Până în prezent cele două programe au avut aproape 200 de absolvenţi din 26 de ţări.

„Aceste cursuri au fost organizate tot timpul în partneriat cu universităţile, cu Lucian Blaga din Sibiu şi Ovidius din Constanţa, care le acordă celor ce finalizezază programul credite ce le permit să echivaleze anumite examene, spre exemplu. De anul trecut însă, la Constanţa am renunţat să ne mai concentrăm atât de mult pe teorie, fiind program de antreprenoriat, şi ţinem cursuri, workshop-uri la un hotel. Tot pentru programul de la Constanţa ţinem legătura cu un accelerator din Washington pentru a încerca să obţinem finanţare pentru tinerii care au idei de business“, explică George Pruteanu.

Printre speaker-ii invitaţi până în prezent la cele două şcoli de vară de business se numără Dan Bulucea, CEO al Google România, Peter Barta, CEO al Fundaţiei Post-Privatizare, Radu Georgescu, fondator al grupului GeCAD, Petru Văduva, CEO al Transgaz sau Peter Coles, director de strategie al eBay. Fiecare dintre ei ţine cursuri tinerilor din România implicaţi în programele YLC fără onorariu, organizaţia ocupându-se doar de biletele de avion şi cazare.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO